Cartea noastră „cea de toate zilele”
Dosar de patrimoniu - luni, 24 februarie, de la ora 21.10
22 Februarie 2025, 08:00
Studiul Barometrul de Consum Cultural, realizat de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și publicat la sfârșitul anului trecut, indica faptul că aproximativ 20% dintre românii de peste 18 ani au citit între una și cinci cărți în 2023, doar 10% dintre cei chestionați izbutind să citească până la 12 cărți pe an, adică una pe lună.
Nu știm cât de relevantă este această statistică la nivelul întregii țări, nu știm dacă așa se prezintă situația și în anul în curs, știm însă cu siguranță că valoarea unui bun de patrimoniu precum cartea nu are cum să scadă, în pofida trecerii timpului. Cartea noastră „cea de toate zilele” nu poate lipsi din viața omului modern iar celebrele cuvinte ale cronicarului Miron Costin par a fi la fel de valabile și astăzi, întrucât, chiar și în secolul Internetului, „… nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”
Nu întâmplător apar în viața noastră cărți providențiale, așa cum și în viața cărților apar oameni providențiali, oameni născuți pentru a primi și a transmite mai departe harul și bucuria lecturii.
Radio România Cultural vă invită luni, 24 februarie, de la ora 21.10, să cunoașteți un astfel de om: domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare și inițiatorul celor mai multe biblioteci românești din diaspora noastră din întreaga lume. La Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu” din Chișinău a pus bazele Filialei „Maramureș” prin donarea unui număr important de cărți, a înființat biblioteci românești la Budapesta, apoi în Coslada, Alcala de Henares, Salamanca și Alicante, primele biblioteci românești din Spania. La solicitarea românilor din Glasgow a deschis prima bibliotecă românească de acolo, făcând apoi o donație de 4000 de volume de carte nouă pentru prima biblioteca românească din Canada, la Montreal. „Cred că toate acestea la un loc trec de 100.000 de volume”, scria, cu ceva vreme în urmă, Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, cel care adăuga și faptul că „Toate acestea sunt izvorâte din inima uriaşă şi neodihna de a răspândi slova românească şi cultura strămoşească”.
Despre valorile noastre de patrimoniu și despre rolul providențial al cărților vom discuta luni seară cu domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Vom vorbi despre generosul fond de carte al bibliotecii maramureșene, despre proiectele instituției, despre bibliotecile româneşti din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Spania, Scoţia, Polonia, Canada, Portugalia, Elveţia şi Norvegia. Vom discuta, de asemenea, despre prestigioasa revistă „Familia română” , despre revitalizarea Astrei maramureșene, despre simpozioane, conferințe și expoziții organizate de către Biblioteca Județeană dar și despre intensa activitate din mediul online.
Radio România Cultural vă invită luni, 24 martie, între orele 21.10- 22.00, să deschidem împreună, online și on-air, un nou Dosar de patrimoniu care ne va purta către inconfundabila lume a Maramureșului, cu Cimitirul său Vesel, cu bisericile de lemn aflate deja în patrimoniul UNESCO, cu pădurile virgine de la Strâmbu-Băiuț și Groșii Țibleșului, și, mai ales, cu oamenii săi providențiali, care răspândesc „slova românească” în lumea întreagă. O emisiune realizată de Bogdan Vișan.