Acolade: Istoria lumii Egiptului Antic și istoria recentă a României
03 Mai 2023, 11:46
Ediția din 3 mai 2023 a emisiunii ACOLADE continuă dezbaterea a două teme de istorie: una din antichitatea Egiptului, cealaltă – din istoria recentă a României, a cărei memorie este păstrată, documentată și explicată de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
„Radiografiile” Acoladelor continuă incursiunea în universul culturii și civilizației Egiptului Antic. Dialogul propus de Constantin-Cristian Bleotu universitarului bucureștean RENATA-GABRIELA TATOMIR zăbovește, de această dată, asupra perioadelor de creștere și descreștere ale puterii statale a Egiptului faraonic.
„Forumul” emisiunii îi găzduiește pe IOANA BOCA, director executiv – Fundația Academia Civică, DENIS DELETANT, profesor la University College London și Georgetown University, Washington D.C., și ARMAND GOȘU, istoric și cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, prezenți la masa rotundă cu titlul „Trei decenii de memorie”, prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la înființarea Memorialului de la Sighet. Oana-Georgiana Enăchescu a selectat secvențe de la acest eveniment.
Nu va lipsi rubrica „Essentialia”, care analizează două paronime din limbajul științific și religios: „ablațiune și abluțiune”. De asemenea, vă vom oferi câteva note de lectură din revista „Convorbiri literare” de la Iași.
Vă dorim audiție plăcută!