GPS Cultural: De ce nu ratifică România Convenția prin care hărțuirea în lumea muncii ar putea fi combătută eficient?
În 2019, România a votat, la Organizația Internațională a Muncii, pentru adoptarea Convenției pentru eliminarea violenței și hărțuirii din lumea muncii. Însă, în prezent, reclamarea hărțuirii la locul de muncă continuă să fie un act radical în țara noastră, mediile de lucru sunt la fel de tolerante față de cei care hărțuiesc și acordă puțină protecție celor care îndrăznesc să reclame fapte de hărțuire. După aproape 4 ani, România încă nu a ratificat Convenția, ceea ce înseamnă că prevederile sale nu sunt aplicabile în țară. Sunt motive pentru care 45 de organizații pentru drepturile omului și egalitate de gen, ONG-uri pentru buna guvernare și sindicate au cerut Parlamentului și Guvernului să ratifice anul acesta Convenția OIM pentru eliminarea violenței și hărțuirii din lumea muncii.
19 Ianuarie 2023, 10:04
Cazurile de abuz din universităţile vocaţionale (de exemplu, situaţia studentelor de la U.N.A.T.C.), intră şi ele sub umbrela Convenției. "Fiind studente pe filieră vocaţională, sunt în formare pentru a avea un loc de muncă în domeniul ales și intră în categoria lucrătorilor, conform Convenţiei. Şi mai ales Universitatea intră în categoria angajatorilor. Ar trebui să aibă instrumente de protecţie împotriva hărţuirii pentru studenţi şi de sancţionare a angajaţilor care hărţuiesc studenţi. La momentul actual, legea din România obligă deja universităţile să aibă astfel de mecanisme, dar este o chestiune care nu este implementată." (Georgiana Epure, A.L.E.G.)
Invitate: Georgiana Epure, Președinta Asociației pentru Libertate și Egalitate de Gen - A.L.E.G. şi Elena Calistru, președinta Funky Citizens, reprezentantă a societății civile în CESE – Consiliul Economic și Social European. Realizatoare: Luana Pleșea