Dialoguri senine în timpuri înnegurate - cu Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu
Simplu: toate aceste tribulaţii, rememorări şi fandări mnezice sînt de folos minţii exersate cultural. Erudiţia, pasiunea intelectuală, exercitarea critică şi apetitul pentru curiozitatea aplicată sînt stimulente vitale pentru omul a cărui libertate lăuntrică primeşte o mare provocare din partea timpului prezent.
17 Martie 2023, 15:03
Pentru a veni în întîmpinarea acestui sănătos orizont de aşteptare al publicului care frecventează tradiţional lungimile de undă ale Radioului Cultural, dar şi al publicui mai tînăr, care năzuieşte să iasă cumva din corsetul necesar dar monoton al actualităţii pandemice, realizatorii Răzvan Dolea şi Valentin Protopopescu au convenit să dialogheze pe diverse teme legate de epidemiile care au lovit umanitatea de-a lungul veacurilor, ei poposind însă şi în alte arealuri culturale, cum sînt literatura, ştiinţa şi artele, fără a neglija aspectele economice, politice, militare, morale şi religioase.
Pe scurt, ei invită pe ascultători la scrutarea istoriei în clipele sale înnegurate, tocmai pentru a învăţa prin intermediul acestui exerciţiu mnezic acele atitudini pozitive, vitale supravieţuirii spirituale. Şi pentru a nu risca să repetăm greşelile trecutului...
Episodul 101
Războaie ale Antichităţii latine: Spartacus vs Crassus
Răzmeriţa sclavilor gladiatori ai lanistului Batiatus din Capua, moment generat de personalitatea lui Spartacus, s-a amplificat şi a devenit ditamai revolta. Una care a cuprins în mare parte Italia, Republica romană fiind efectiv ameninţată de furia răzbunătoare a sclavilor. Victoriile obţinute de armata încropită de Spartacus au însemnat un adevărat semnal de alarmă pentru Roma, ameninţată cu ocuparea şi distrugerea. A fost nevoie de apariţia unui lider de talia lui Crassus, mare politican dar şi mai mare conducător de oşti, ca elanul răzvrătiţilor să fie domolit, iar Spartacus şi ceilalţi lideri ai gladiatorilor revoltaţi, să fie ucişi.
Cum luptau romanii? Cum erau organizate legiunile? De ce armament dispuneau legionarii?
Iată întrebări la care încercăm să răspundem în episodul cu numărul 101.
Episodul 102
Mari războinici: samurai vs ninja
Japonia medievală este dominată de nesfîrşitele războaie civile, de neîntreruptele lupte pe care marii seniori le dădeau pentru a-şi impune supremaţia într-o ţară în care împăratul era retras, îndeplinind o funcţie sacră şi simbolică, peste o naţiune dezbinată şi lipsită de un guvern central puternic. Abia la finele veacului al XVI-lea daimyo Tokugawa Ieyasu avea să se impună, reuşind să unifice Japonia sub domnia shogunatului, una care a închis ţara dar a şi pacificat-o. Pe acest fundal, războinicii samurai păreau că nu au rival. Doar că sectele şi ordinele ninja, formate din asasini profesionişti, aveau să le dea mare bătaie de cap aristocraţilor şi samurailor.
Cum luptau unii, cum luptau ceilalţi? Cu ce tactici şi tehnici? Ce arme foloseau?
Iată tema abordată în episodul cu numărul 102.
Episodul 103
Turnirul medieval, eveniment polisemic
Luptele între cavalerii occidentali ne-au fascinat copilăria. Sir Walter Scott ne-a dăruit romane minunate despre universul cavaleresc, precum Ivanhoe şi Robin Hood. Însă cum ajung cavalerii, războinici aristocraţi înzăuaţi şi călări, să se dueleze pe cît se poate neomucidar în competiţiile organizate de mari seniori, municipalităţi sau regalitate? Moştenirea este una, evident, de ordin latin, deşi cavaleria romană nu era tocmai o armă redutabilă. Cioran spunea că Roma a cucerit lumea cu pedestraşii şi a pierdut-o cînd a recurs la cavalerie. Infuzia de călăreţi germanici în perioada tîrzie a Imperiului roman de Apus nu a ajutat prea mult, dar ideea a rămas şi în Franţa veacului al XII-lea, în nord, apar primele turniruri, determinate atît de nevoia de antrenament reglementat, cît şi de necesitatea economică (bani, cai, armuri şi arme).
Iată tema asupra căruia ne-am aplecat în episodul cu numărul 103.
Episodul 104
Mari cavaleri ai Evului mediu
Istorie şi teorie în marginea turnirului şi a cavalerismului medieval occidental? Foarte bine, însă ca lucrurile să fie credibile şi să primească acea concretitudine documentabilă, acea dimensiune experienţială care să facă credibilă atît istoria, cît şi teoria, este nevoie de nume, identităţi, personalităţi.
Două au fost aceste nume asupra cărora ne-am oprit în acest Dialog senin: Guillaume le Maréchal, conte de Pembroke, cavaler englez, şi Bertrand du Guesclin, conetabil al Franţei. Loc şi-a făcut în dezbaterea noastră şi samuraiul Miyamoto Musashi, un model al cavalerismului în înţeles nipon.
Iată orizontul asupra căruia ne-am aplecat în episodul cu numărul 104.