Povești și experiențe pentru suflet
Cu...minte de weekend – Duminică, 1 Decembrie 2024, de la ora 10:00
01 Decembrie 2024, 08:00
Azi la Cu...minte de weekend avem o ediție specială în care croșetăm sonor câte o secvență de istorie cu câte un nume și chiar cu câte o voce care a făcut istorie atunci în 1918, cu români care știu și au înțeles să-și păstreze acolo, în buzunarul sufletului, tradiții și motive românești, valori naționale și noțiunea asta simplă de patriotism. Curat și decent.
Vom răsfoi ”Istoria lui Mihai Viteazul” scrisă de N. Iorga, ”Istoria ilustrată a românilor pentru tineri” semnată de acad. Ioan- Aurel Pop și presa religioasă din jurul anului 1918.
Cu sprijinul Arhivei Naționale Radio, pentru care mulțumim, azi la Cu... minte de weekend ascultăm mărturiile a doi dintre participanții la Marea Unire din 1918.
Răsfoim și o istorie pe scurt a paradei militare în România dar și o incursiune în culisele pregătirii acesteia.
Poveștile Cu…minte de weekend sunt despre telefonistul Marii Uniri, despre primul prefect român de Hunedoara, despre cum se simte Ziua Națională pe malurile Senei și de ce a ales un olandez România ca țară de adopție. Ne întâlnim Cu…minte de weekend, în direct, de la ora 10.00 fix.