Virgil Nemoianu: “Eu mă mândresc cu faptul că am fost primul din țara noastră, care a introdus ceva pozitiv despre Kafka”
08 Ianuarie 2020, 06:11
Seria de interviuri biografice "Ascultă vocile de azi" ni-l aduce în prim plan pe profesorul Virgil Nemoianu. Născut la 12 Martie 1940, este unul din cei mai reputaţi teoreticieni, critici literari si filosofi ai culturii contemporane.
“Atât tatăl cât și bunicul meu aveau biblioteci masive, cărți în diferite limbi - în română, în germană și franceză mai ales - și eu citeam cu ferocitate.”
A studiat la universitățile București și California, obținând doctoratul în 1971, și a predat la universități prestigioase precum Londra, Cambridge și Berkeley. A deținut catedra „William J. Byron Distinguished Professor of Literature” la Catholic University of America, fiind Doctor Honoris Causa al universităților Babeș-Bolyai și Iași. A fost vicepreședinte al Societății Internaționale de Literatură Comparată și a ocupat funcții de conducere în Modern Language Association. Autor a peste 16 cărți și 600 de articole, a avut o legătură strânsă cu Cercul Literar de la Sibiu, despre care a scris numeroase studii și eseuri.
“A fi într-un domeniu de cercetare, de predare, de intelectualitate mai pură, mi se părea ceva mai înalt și mai potrivit cu calitățile și interesele mele.”
Pentru a afla mai multe detalii despre viața sa bogată în experiențe culturale și istorice, copilăria în România comunistă, în care familia sa a fost persecutată din cauza apartenenței sociale, școala în perioada stalinistă, vă invităm să ascultați interviul realizat de Anamaria Spătaru cu Virgil Nemoianu.
Interviu realizat în anul 2020