Andrei Șerban: „Eu aș fi vrut să mă întorc să lucrez și în timpul lui Ceaușescu. Dar nu am fost lăsat. Niciodată nu am cerut azil politic”
28 Decembrie 2021, 12:13
Seria de interviuri biografice "Ascultă vocile de azi" ni-l aduce în prim plan pe regizorul de teatru și operă Andrei Șerban. Norocul l-a însoțit pe parcursul întregii vieți, aceasta este convingerea sa și crede că este dator să plătească pentru ceea ce i s-a dat. De fapt, viața nu i-a fost deloc ușoară, începând chiar cu anii copilăriei.
„Nu mi-e ușor să vorbesc despre copilărie, pentru că este partea cumplită... Foarte des în anii copilăriei suna soneria și nu știam dacă sunt agenți de securitate care veneau să facă percheziții. Era un fel de teamă, de panică continuă în casă și asta sigur m-a marcat. Ca să îmi găsesc o lume a mea, mi-am inventat un teatru de păpuși”.
S-a născut în București, în 1943 și a crescut într-un mediu multicultural. Pe linie paternă, provine dintr-o veche familie nobiliară din Arad. Mama făcea parte dintr-o familie numeroasă de greci care s-au stabilit în Tulcea la sfârșitul secolului al 19-lea. Acestea au fost începuturile vieții lui Andrei Șerban. O viață trăită prin teatru și însoțită de mister, de miracol.
„Eu am avut foarte iute în viață un semn al unei căi care este calea mea, că mi-am găsit calea”.
Pentru a afla mai multe detalii despre rădăcinile sale, despre cum a ajuns student la actorie, unde profesori i-au fost Ion Finteșteanu și Sanda Manu și cum Radu Penciulescu l-a îndrumat spre adevărata sa cale, regia, despre plecarea din România, în 1969 sau despre Peter Brook, pe care îl numește „adevăratul meu mentor în viață”, dar și despre exil și întoarcerea în România, vă invităm să ascultați interviul realizat de Luana Pleșea cu Andrei Șerban.