Emanoil Gojdu, faptele unui patriot! ( 9 februarie 1802- 3 februarie 1870) – de Dan Manolache

În zona lacului Ohrid, în Albania se află un sătuc uitat în care trăiesc vreo 800 de suflete. Dintre cele şase biserici existente doar una mai funcţionează. Numele lui, Voscopole, nu ne spune multora dintre noi nimic.

Odinioară însă, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, pe când se numea Moscopole, era un strălucitor oraş. O adevărată cetate a vlahilor, cu 60- 70. 000 de locuitori, peste 40 de biserici, 12.000 de case placate cu marmură, o mare tipografie, academie şi enumerarea ar putea continua.

Vom adăuga spre comparaţie că, pe atunci, Atena avea aproximativ 10.000 de locuitori.

Pe la 1760 au început persecuţiile care au culminat cu distrugerea lui completă în 1788 când a fost ars de trupele lui Ali Paşa.

Am evocat Moscopole pentru că  printre cei care s-au refugiat atunci în spaţiul românesc s-a numărat şi familia lui Emanoil Gojdu care s-a născut la Oradea la 9 februarie 1802.

A fost, după cum se ştie, o personalitate a intelectualităţii române din Transilvania, implicat în susţinerea drepturilor neamului său în vremea revoluţiei de la 1848 şi de fapt pe parcursul întregii sale vieţi. Om politic şi avocat de succes, cu studii la Budapesta, Bratislava şi Viena, a strâns o imensă avere pe care, prin testament, a lăsat-o unei fundaţii ce avea să-i poarte numele, după moartea sa la 3 februarie 1870.

Pâna la începutul Primului Război Mondial ea avea să devină cea mai mare fundaţie privată din Imperiul Austro- Ungar, cu un patrimoniu ce atingea în 1917, peste 8 milioane de coroane. A acordat mii de burse elevilor, studenţilor şi doctoranzilor români. Printre beneficiari, Octavian Goga, Traian Vuia, Victor Babeş, Constantin Daicoviciu….

După Marele Război, instalată la Sibiu, fundaţia a început lupta sa cu autorităţile maghiare pentru recuperarea moştenirii. A fost cât pe ce să reuşească în 1940 dar….a intervenit Dictatul de la Viena. În 1953, guvernele comuniste ale celor două state “frăţeşti” s-au înţeles şi asupra a ceea ce nu le aparţinea, moştenirea Gojdu.

Reluate după 1989, pretractările între guverne s-au desfăşurat cu dificultate şi s-au finalizat printr-un vot al Parlamentului care decidea înfiinţarea unei fundaţii publice cu o incertă activitate…. Pentru foarte mulţi a fost o soluţie injustă care nesocotea voinţa marelui patriot român şi drepturile legitime ale fundatiei înfiinţate de el.

Controversele continuă şi în prezent când imensa avere care, după unele estimări, ar valora peste un milliard de euro pare a fi definitiv pierdută.

Astăzi, la aniversarea lui Emanoil Gojdu, cel care scria “laud Dumnezeirea că m-a creat Român” ne putem întreba dacă am făcut ce trebuia pentru cinstirea numelui său.