Petrece Revelionul în Piața George Enescu și ia parte la cel mai mare selfie făcut în București
29 December 2016
Spectacol eveniment cu opereta „Liliacul”, la Palatul Parlamentului
29 December 2016

Elisabeta Paulina Otilia Luiza, principesă de Wied – prima regină a României

Pe 29 decembrie 1843 – s-a născut Elisabeta Paulina Otilia Luiza, principesă de Wied (prima regină a României), în Castelul părinţilor săi din Monrepos de lângă Rin. Aceştia, recunoscuţi pentru erudiţia lor, au decis să-i ofere micii prinţese, o instrucţie pe măsura rangului ei princiar. Astfel, Elisabeta a beneficiat de renumiţi profesori ai timpului, dacă ar fi să amintim doar pe celebrul pianist Arthur Rubinstein. Educaţia ei a fost însă, foarte severă. La 4 ani a fost pusă să înveţe să citească şi să scrie. De asemenea, a învăţat limba franceză şi engleză, încă de la acea vârstă. În educaţia ei a intrat foarte mult partea muzicală şi artistică. Desena, picta, ba chiar a învăţat de tânără şi legătura de cărţi. Pe lângă această activitate de învăţătură şi preocupările acestea foarte variate, în educaţia Elisabetei a mai intrat şi grija faţă de cei nevoiaşi şi cei bolnavi. La Neuwied, în fiecare săptămână făcea o vizită la spital, dar o vizită nu cum fac de obicei prinţii şi prinţesele. Ci efectiv contribuia la îngrijirea bolnavilor.

* * *

În anul 1869, prinţul Carol de Hohenzollern, domnitorul României, a întâlnit-o pe Elisabeta la Berlin, unde i-a cerut mâna. Aceasta, a acceptat bucuroasă. Ceremonia a avut loc la Monrepos, iar la numai trei zile după nuntă, tânăra pereche a pornit spre România, la bordul unui vapor cu aburi. La Giurgiu au debarcat, după care şi-au continuat călătoria până în Bucureşti, pe prima cale ferată din ţară. Primirea prietenoasă pe care i-au făcut-o românii, au impresionat-o mult pe Elisabeta. La sfârşitul verii anului 1871, o mare bucurie avea să se petreacă la Curtea de la Bucureşti: naşterea prinţesei Maria. O fetiţă frumoasă şi precoce, care va moşteni blândeţea mamei şi energia tatălui. Maria  avea „părul ca mătasea, revărsat în bucle unduioase”. Ştia să vorbească româneşte, iar costumul naţional îi venea foarte bine. Timp de aproape patru ani, ea a fost ca o rază de soare pentru părinţii ei. Prezenţa sa, reuşind chiar să aducă zâmbetul şi blândeţea pe chipul lui Carol, care după o zi întreagă de muncă şi griji, devenea cu totul, un alt om. Numai că destinele nu urmează întotdeauna căi netede. Şi astfel, la 9 aprilie 1874, s-a petrecut tragedia: „Itty”, micuţa prinţesă, avea să moară, fiind îngropată în grădina Palatului Cotroceni. Imensa durere provocată de moartea unicului copil, s-a transformat într-o intensă activitate pe plan umanitar şi cultural. Înzestrată cu o putere de muncă, puţin obişnuită, Elisabeta s-a dedicat trup şi suflet operelor de binefacere, fondând o mulţime de societăţi de caritate: Azilul de orfane „Elena Doamna”, Societăţile „Furnica” (pentru încurajarea şi dezvoltarea industriilor casnice) şi „Ţesătoarea” (în vederea dezvoltării culturii gândacilor de mătase, a ţesutului mătăsii şi comerţului ei). În permanenţă s-a interesat de nevoile oamenilor simplii, conştientizând că avea o sarcină nobilă de îndeplinit. Şi chiar dacă s-a ţinut departe de viaţa politică, nu înseamnă că influenţa ei nu a fost eficace. Fiindcă atunci când dorea să creeze vreo şcoală nouă sau o creşă, nimic nu-i stătea în cale. În timpul Războiului de Independenţă, Elisabeta a creat Institutul „Surorilor de caritate”. Ea le-a obligat şi pe doamnele din înalta societate să-i urmeze pilda şi să o ajute la îngrijirea soldaţilor de pe front. De multe ori a asistat la operaţii grele, încurajând deopotrivă răniţii,ఠchiar dacă erau uneori din tabără adversă. În spitalele ei, cuvântul „inamic” nu exista.

* * *

Regina Elisabeta a României a supravieţuit soţului ei Carol. Singură, fără bărbat, fără copii, departe de rudele şi ţara ei, avea să se stingă la 2 martie 1916, în urma unei congestii pulmonare.

 

VASILESCU GABRIELA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *