Ascultă Radio România Cultural Live

Eco dosArt (#stamacasa)

20 Martie 2020, 17:18

Asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu Spațiul de Artă Contemporană ATELIER 030202 din București, Teatrul de Comedie și Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), demarează vineri, 20 martie 2020, proiectul Eco dosArt (#stamacasa), un program-experiment de arte vizuale și poetice în confluență cu scrierea creativă și performance-ul on-line. 4 artiști vizuali –Cosmin Paulescu, Bogdan Rața, Iulia Toma și Mihai Zgondoiu – și 4 poeți – Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Gabriela Toma și Florina Zaharia, realizează on-line sesiuni de actualizări ale unor documente vizuale și poetice, într-un program de cercetare a imaginii și a textului (martie-septembrie 2020), în care mediul on-line devine și un atelier deschis de creație și un spațiu virtual pentru prezentarea secvențelor și produselor programului. În urma acestei etape de cercetare, vor fi prezentate, în luna septembrie a acestui an, instalațiile de cArte conținând fragmente de text și imagini create în programul Eco dosART, (schițe, fotografii, capturi de imagini, instalații performance-uri), improvizațiile de cArte cu recitaluri și show-uri (renshi & performance vizual) și proiecțiile videocArt (un altfel de montaj și dicteu vizual). 

”În perioada stării de urgență, vom sta acasă și
vom încerca să-i transformăm pe cei care ne urmăresc conținuturile și
actualizările în și din mediul virtual în subiecte de inspirație și în lectori
creativi ai cercetărilor noastre poietice și vizuale. Împărtășim, astfel,
într-o lume tot mai afectată de viruși, de secularizare și de dezastre
ecologice în desfășurare, forța de iradiere a actului poietic, al unui altfel
de a face și de a fi, recuperând imaginile, ideile și conceptele unui atât de necesar
umanism”, a declarat Dan Mircea Cipariu, președintele asociației Euro
CulturArt.

”Grija pentru natură și mediu înconjurător nu ține
doar de mode și timp. Astăzi, mai mult ca oricând ne confruntăm cu diverse
atrocități pe care omul le face în favoarea confortului și al consumului
excesiv de materie. Digitalizarea proceselor de comunicare economisește materie
primă vegetală, reciclarea refolosește conținutul materiei, iar stoparea
abuzurilor poate schimba cu adevărat viața pe Terra în viitoarul apropiat.
Proiectul de cercetare Eco DosArt este un prim pas de
conștientizare și punere în practică a opt creatori români contemporani care
vor încerca să rezoneze on-line, ecologic și responsabil prin artă și
literatură”, a spus Mihai Zgondoiu, curtorul programului.

Programul Eco dosArt (#stamcasa)
este coordonat de scriitorul Dan Mircea Cipariu și artistul vizual Mihai
Zgondoiu. Din echipa programului mai fac parte producătorul Radio România
Cultural – Anamaria Spătaru și consilierul artistic Ana Daniela Sultana.

Partenerii media ai programului sunt: Radio România
Cultural, AgențiadeCarte.ro, Revista Arta, feeder.ro, Modernism.ro

Link eveniment facebook:

https://www.facebook.com/events/514142405960401/?notif_t=plan_user_associated&notif_id=1584710607296646

Link
eveniment AgențiadeCarte.ro:

http://www.agentiadecarte.ro/2020/03/eco-dosart-stamacasa/

Dan Mircea
Cipariu
(n. 1972),
licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele
Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale.
A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu
volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura
Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura
Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008,
a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până
în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2020, de
Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor
Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele
asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști
vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai
Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt
prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera
Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la
Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța
„unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În
prezent, lucrează la teza doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”,
sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a
Facultății de Litere, Universitatea din București.

Cosmin
Paulescu
(n. 1970) a
absolvit în anul 1996 Academia Națională de Arte din București, la secția Artă
Murală, clasa profesorului Ion Stendl. Din 1997, este cadru didactic
universitar, iar în prezent este Decanul Facultății de Arte Decorative și
Design, UNArte București. S-a făcut remarcat la înce­pu­tul anilor ’90 datorită
acțiunilor sale artistice neconvenționale, activând cu precădere în zona
instalației și a performance-ului. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici,
expert evaluator ARACIS, publică volume și articole în reviste de specialitate
despre arta cu caracter temporar și efemer. Organizează expoziții, conferințe
științifice și reali­zează lucrări de artă decorativă în spațiul public.

Bogdan Rața (n. 1984) este artist,
Lector al Facultații de Arte și Design Timișoara, director artistic al
Kunsthalle Bega și inițiator al Bibliotecii Pavilion. Este doctor în arte
vizuale cu o teză susținută la Universitatea de Vest despre noile materiale în
sculptura contemporană.

A avut expoziții personale la Slag Gallery New
York, Galeria Farideh Cadot Paris, Muzeul Național de Artă Contemporană
București, Nasui Collection & Gallery București și Fundația Calina
Timișoara. A participat printre altele la 4 Moscow Biennale of Contemporary
Art, Independests Liverpool Biennale, 55 Venice Biennale, 10 Manifesta Sankt
Petersburg si a 8-a ediție a Bucharest Biennale. Lucrările sale monumentale au
fost expuse în cadrul proiectului Moving Monuments în Liverpool, Bruxelles, Cascais,
Porto, Kiev și, de asemenea, în București și Timișoara. În 2017, a predat ca
profesor invitat în cadrul Academiei de Artă și Design din Bratislava și a
realizat. în parteneriat cu Fundația Calina, proiectul educațional
ARTISTHETEACHER. Împreună cu Alina Cristescu și Liviana Dan este fondator al
Kunsthalle Bega și al Bega Artprize (premiul anual pentru un curator român).

Robert
Şerban
(n. 1970)
este scriitor, jurnalist și editor. Absolvent al Facultăţii de Arte şi Design
şi al Facultăţii de Construcţii, ambele din Timișoara, oraș în care trăiește.
Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.
Realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe
limbă
, difuzată de TVR Timișoara și TVR 3, și redactor al
revistei Orizont.

A publicat
20 cărți de beletristică, majoritatea de poezie, pentru care a primit mai multe
premii literare. Cea mai recentă carte de poezie a sa este Tehnici de camuflaj (ed. Tracus Arte, 2018),
carte care a primit Premiul Cartea de Poezie a anului 2018 la Gala Premiilor
AgențiadeCarte.ro.

A fost
invitat la festivaluri internaționale de literatură și a susținut lecturi
publice din creația sa în Serbia, Germania, Elveția, Austria, Ungaria, Israel,
Polonia, Ucraina, Cehia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Belgia, Danemarca,
China.

Poeziile
i-au apărut în antologii, publicații ori volume proprii în limbile germană,
sârbă, maghiară, poloneză, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană,
olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucrainiană,
idiș etc.

Iulia Gabriela Toma (n. 1974) este artistă mix-media,
lucrează atât in mediile cu expresie estetică din jurul materialului textil, ca
prim studiu, cât şi cu fotografie, pictură, instalaţie şi text în fiecare
lucrare. Se concentrează în ultima vreme pe temele sociale ale căror rezonanţă
o regăseşte în propriul parcurs: feminism, drepturile omului, relaţiile
interpersonale din comunităţile închise, materialitatea urbană a locuirii,
echitate socială, etc. Construieşte un discurs propriu organizat estetic şi
expresiv în direcţii vizuale şi activiste, încercând de fiecare dată să situeze
proporţia dintre mesaj şi estetic la un nivel din ce în ce mai elaborat. Predă
în cadrul Departamentului Arte & Design Textil al Universităţii Naţionale
de Artă Bucureşti, practicând un exerciţiu pedagogic armonizat atât cu fondul
personal de cercetare cât şi cu inovaţia permanentă cerută de activitatea
didactică în disciplina artistică.

Gabriela Toma (n. 1981) a debutat cu volumul Cântecul
geamănului
(Editura Humanitas, 2009). Din 2006 a călătorit și a
explorat numeroase culturi din Europa și din America Latină. Spațiul cultural
care a avut cel mai mare impact asupra sa a fost Mexicul, pe care l-a vizitat
de trei ori și unde speră să se întoarcă. Aici, a realizat interviuri și a
participat la ceremoniile prehispanice de cultură nahua din Mexicul actual.
Este pasionată de educația non-formală, dialog intercultural și storytelling.
În prezent, coordonează proiecte interculturale și de educație muzeală la MNLR, printre
care Festivalul cultural latino-american și Atelierele Thomasinei. Lecturi
publice: Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Noche Bohemia și Librăria La
Ruenca de Gandhi (Xalapa, Veracruz), Primer Encuentro International de Mujeres
Poetas en la Cuenca de Papaloapan (Tuxtepec, Mexic).

Florina
Zaharia (n. 1975)
este
membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea Dunărea de
Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria şi practica
textului”. În prezent este redactor-şef al revistei “Dunărea de Jos” din cadrul
Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal al
operascrisa.ro. Cărţi publicate: „goală
pe străzi”, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala
Iaşi) pentru debut; „possssssster”, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul
Nichita Stănescu; „alextandru – manuscris de mângâiat”, 2001, Editura Cartea
Românească, Bucureşti; „nueuflorina”, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; „1863 –
1894 aşteptarea fără braţe”, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion;
„eua”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; “bandagebody”, Editura Fundaţiei
Culturale Antares, 2011; “manifestrup”, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc
Chiuariu,„cartea interioară”, Mogoşoaia, 2009; „cartea trupului”, Mogoşoaia,
2009; „cartea pietrei”, Mogoşoaia, 2009.

Mihai
Zgondoiu
(n. 1982) este artist,
curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor
vizuale. Începând cu anul 2014 predă la Universitatea Națională de Arte din
București, iar din 2018 (în paralel) la Facultatea de Arte și Design din
Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei
Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei
geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al
proiectului „Atelier în
tranziție” (2009-2013). Recent a câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din
România pentru „Artă în spațiul public” (2017), și Premiul JCE Contemporary Art
Bienalle - selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană -
București, iar în 2019 expozițiile "Young Blood" din Pavilionul Supercontemporan
Art Safari- București și "Electrecord - Romania in vinyl covers" din
cadrul Festivalului de Artă Europalia - Bruxelles. Cele mai recente expoziții
în care a participat sunt: „Re-Conception”,
Triennials of Extended Media, Pavilion Cvijeta Zuzoric, Belgrad (2019), “The
Uslan International Woodcut Biennale”, Uslan (2019), “JCE Contemporary Art
Bienalle”, The Belfry - Montrouge, “Fragments”, BOZAR Centre for Fine Arts,
Brussels (2019), “HIT” - Kanal Centre
Pompidou, Brussels (2019), și “Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale
#4”, Rezidența 9, București (2020).

Proiectul ”Eco
dosArt” nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural
Național.
AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau
de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în
întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00
Muzică-Dans-Arte 24 Aprilie 2024, 13:38

BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00

De aproape 40 de ani, Orchestra Simfonică Țigănească din Budapesta păstrează tradițiile și reprezintă o valoare de neprețuit...

BUDAPEST GYPSY SYMPHONY ORCHESTRA - 10 iunie 2024, Sala Palatului, ora 19:00
Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 14:14

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai

Au mai rămas doar câteva săptămâni în care poate fi vizitată, la ARCUB – Hanul Gabroveni, expoziția...

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” poate fi vizitată până la 12 mai
Touch Nature @ /SAC Bucharest 35 de artiști români și austrieci în dialog despre un posibil viitor al planetei noastre
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 14:04

Touch Nature @ /SAC Bucharest 35 de artiști români și austrieci în dialog despre un posibil viitor al planetei noastre

Radiografie artistică directă a efectelor intervenției umane asupra mediului, expoziția „Touch Nature” se...

Touch Nature @ /SAC Bucharest 35 de artiști români și austrieci în dialog despre un posibil viitor al planetei noastre
Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru  o ediție aniversară vibrantă
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 14:01

Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru o ediție aniversară vibrantă

Noaptea Muzeelor din România va reveni în acest an pe 18 mai 2024, marcând aniversarea celei de-a 20-a...

Noaptea Muzeelor din România se pregătește pentru o ediție aniversară vibrantă
„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 13:59

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio

Sâmbătă, 27 aprilie 2024 (de la 19.00) , CORUL DE COPII RADIO vă invită la Sala Radio la un nou eveniment special:...

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT
Muzică-Dans-Arte 23 Aprilie 2024, 11:16

În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT

Opere ale unor pictori de renume mondial, care au făcut istorie, sunt acum mai accesibile ca niciodată! Muzeul Național...

În premieră – Capodopere ale Muzeului Național Brukenthal, în variantă NFT
”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 13:19

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași

Îndrăgita pereche de muzicieni, tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru , care anul acesta vor...

”Vioara lui Enescu”... la Palat, violonistii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, în concert pe 23 aprilie la Palatul Culturii din Iași
Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis
Muzică-Dans-Arte 22 Aprilie 2024, 11:48

Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis

Sâmbătă, 27 aprilie , respectiv duminică, 28 aprilie 2024 , de la ora 19:00 , la Sala Mare a Teatrului Metropolis are...

Părinți, în premieră națională, la Teatrul Metropolis
Ascultă live

Ascultă live

15:30 - 16:00
Scena și ecranul
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru