DOCUMENTAR – Victor Rebengiuc, un actor care nu a obosit niciodată făcând teatru

Proteste în fața Muzeului Național al Țăranului Român
9 februarie 2018
Spectacolul Zaraza, pe scena Teatrului Odeon
12 februarie 2018

DOCUMENTAR – Victor Rebengiuc, un actor care nu a obosit niciodată făcând teatru

A jucat roluri mari, dând personajelor interpretate forţă dramatică, dar şi artistică. A fost Tănase Scatiu, Ilie Moromete (”Moromeţii”), Apostol Bologa (”Pădurea spânzuraţilor””), Ştefan Tipătescu (”O scrisoare pierdută”), Niki Ardelean (”Niki Ardelean, colonel în rezervă”), Iancu Pampon (”De ce trag clopotele, Mitică?”), Contele Almaviva (”Bărbierul din Sevilla”), Higgins (”Pygmalion”), Lear (”Regele Lear”), Alfred (”Vizita bătrânei doamne”). Sunt doar câteva dintre zecile de roluri în film sau teatru cu care marele actor Victor Rebengiuc a încântat publicul. El împlineşte luni 81 de ani.
S-a născut la 10 februarie 1933, în Bucureşti, şi a crescut alături de bunicii din partea mamei. Elev fiind la o şcoală electronică, a jucat într-o piesă pusă în scenă de un coleg. Deşi se pregătea pentru o carieră tehnică, soarta a vrut să îi deschidă alt drum. A început să joace din ce în ce mai des în piese puse în scenă la teatre de amatori, iar cel care i-a spus că ar fi bine să dea examen la teatru a fost… directorul unei şcoli.
”Destinul meu artistic a stat sub semnul întâmplării. Mă pregăteam pentru o carieră tehnică. Ideea bunicilor şi a mamei fusese să am o meserie de pe urma căreia să pot trăi. (…) Urmam aşadar o şcoală medie electrotehnică. Unul dintre colegii mei mai mari mi-a propus să joc într-o piesă pusă de el în scenă (…). După ce am jucat în piesa asta, un alt coleg care era la un cămin cultural mi-a propus un rol într-o piesă de-a lor. M-am dus acolo. Era o joacă pentru mine. Nici nu mă gândeam că lucrez deja la o viitoare profesie. Îmi petreceam timpul liber jucând teatru de amatori, aşa cum alţii jucau fotbal pe maidan. (…) Am jucat din cămin cultural în cămin cultural, până când, în ultimul an de şcoală, am montat o piesă (…) într-un spectacol de sfârşit al studiilor liceale. Directorul şcolii, căruia i-a plăcut ce a vazut, a zis că trebuie să dau la teatru. A fost prima dată când am luat în considerare ideea asta”, povestea actorul într-un interviu.
La început a jucat roluri de comedie, considerând că nu era la vremea aceea suficient de maturizat şi se ”ascundea” în rolurile comice ca după un ”tufiş”.
”Nu aveam atunci încă forţa de a exprima nişte sentimente puternice, dramatice, de a mă arunca în ele, de a le prinde şi de a le putea stăpâni. Comedia era un fel de tufiş după care mă ascundeam şi puteam să-mi permit să mă exprim. Dar nu aceasta era adevărata mea natură. (…) Erau atenee populare în Bucureşti pe vremea aceea.(…) Acolo jucam comedie. Mi se părea job-ul meu cel mai eficient. Pe urmă, în şcoală fiind, am început, încetul cu încetul, să mă mai maturizez, să mă obişnuiesc şi cu alte registre decât cel comic”, spune Victor Rebengiuc.
A dat examen de admitere la IATC ”Ion Luca Caragiale” şi a intrat la clasa profesoarei Aura Buzescu. Primul an a fost destul de dificil pentru studentul Rebengiuc, deoarece trebuia să renunţe la ceea ce învăţase în perioada în care jucase în teatrele de amatori.
”Când am intrat în Institut, profesoara mea, care a fost una dintre cele mai mari actriţe pe care le-a avut teatrul românesc, Aura Buzescu, a urlat pur şi simplu la mine. Învăţasem să joc teatru de la nişte oameni fără o calificare deosebită.(…) Aşa am ajuns eu să deprind greşit nişte lucruri uşurele, lipsite de valoare, comicării ieftine. Iar doamna Buzescu, când m-a văzut cum interpretez, mi-a zis urlând: ‘Cine te-a învăţat să faci asta? La circ să te duci, la estradă cu tine!!!’. Şi eu m-am speriat atât de tare, încât la un moment dat chiar mă gândeam că poate ar trebui să renunţ la actorie pentru că vedeam că nu era pentru mine.(…) A fost o perioadă foarte grea, pe care până la urmă am depăşit-o, pentru că am înţeles ce vroia doamna Buzescu de la mine. Ea mi-a tot explicat şi eu am luat aminte . (…) Doamna Buzescu este creatoarea mea, ea m-a creat pe mine ca artist. Ea m-a învăţat simţul măsurii, care trebuie să existe la un actor, adevărul (faptul că trebuie să crezi în ceea ce faci pe scenă)”, îşi aminteşte actorul în interviu.
A absolvit IATC în 1956, într-o promoţie ”de aur”, iar din 1957 a devenit membru al trupei Teatrului ”Bulandra”, datorită mamei sale, care l-a înscris la concurs fără să-i spună.
”În Bucureşti nu puteai să intri decât după cel puţin un an de provincie. Seria noastră avea foarte mulţi actori ceruţi de teatrele din Bucureşti, am fost o promoţie de aur. Eu, de exemplu, eram cerut la Naţional. Ministerul a făcut pentru noi o excepţie: trebuia să acceptăm repartiţia, fără să facem anul de stagiu, urmând ca în toamnă să ne prezentăm la concursul organizat de fiecare teatru. M-am dus la Craiova. Aşteptând concursul de la Naţional, Teatrul Bulandra a anunţat un concurs. Mama, fără să ştiu, s-a dus şi m-a înscris. Am dat examen şi am reuşit. Când am venit în ianuarie la Bulandra, am avut surpriza să văd afişate două distribuţii în care eram şi eu prins: ‘Nebuna din Chaillot’ şi ‘Omul care aduce ploaia’ montat de Liviu Ciulei, care-şi făcea şi el debutul regizoral.(…) Am intrat şi am ramas în ‘Bulandra’ cu o mică excepţie, o perioadă în care am fost angajat cu jumătate de normă la Teatrul Mic, prin 1965”, spune actorul.
În perioada 1996-1998 a fost director al Teatrului ”Bulandra”.
De-a lungul anilor a jucat şi pe alte scene în diferite spetacole – La Naţionalul bucureştean, la cel din Cluj, la cel din Craiova, la Teatrul Arca.
Amintindu-şi primii ani de teatru şi primele roluri, Victor Rebengiuc spune că adevărata consacrare a fost în piesa ”Moartea unui comis voiajor”.
”Am jucat mai întâi într-o piesă a lui Ostrovski, Nunta lui Krecinski. Era vorba de un rol mai degrabă tragicomic şi atunci am început să găsesc calea spre rolurile grave. Consacrarea mea a venit însa când am jucat în ‘Moartea unui comis-voiajor’. L-am jucat pe fiul cel mare, Bif, în viziunea unui regizor căruia nu-i datorez nimic, pentru că habar nu avea ce pune în scenă. (…). Am lucrat însă rolul cu domnul Ciulei. M-am pregătit în particular, cum s-ar spune. Rolul acesta a marcat pentru mine un început de drum nou. (…) Moartea unui comis-voiajor a fost prin 1959, la vreo trei ani după ce am terminat Institutul”, mai spune actorul.
Victor Rebengiuc nu se consideră o vedetă, ci un profesionist. El mărturiseşte că nu a urmărit să facă o carieră, ci să ajungă un actor mare.
”Sunt un profesionist. Sunt un om care-şi face profesia cu exactitate, cu rigurozitate. Am răspundere faţă de autor, faţă de rol, faţă de regizor, faţă de teatru şi faţă de public. (…) De-asta şi joc roluri foarte diferite, nu mă cantonez într-un gen de roluri. Eu încerc să fiu un personaj, de fiecare dată, altfel. (…) Eu n-am urmărit să-mi fac o carieră, n-am fost un artizan al construirii unei cariere. Ce m-a interesat pe mine a fost să-mi dezvolt gama interpretativă, adică să încerc să joc bine, din ce în ce mai bine. (…) Pe mine m-a interesat mereu şi mă interesează şi acum să ajung un actor mare. Asta se va întâmpla atunci când nu voi mai avea nimic să-mi reproşez cu privire la interpretarea unui rol. (…) Încă nu mă consider un actor mare. Mă consider un actor în vârstă, dar nu mare”, declară artistul în interviu.

Filmul şi întâlnirea cu regizori mari
Victor Rebengiuc a jucat în peste 50 de fime, roluri de diferite facturi, dar în toate a pus amprenta talentului şi a seriozităţii sale. Unul dintre primele filme de succes a fost ”Pădurea spânzuraţilor, unde interpreta rolul Apostol Bologa.
”Pentru ‘Pădurea spânzuraţilor’ am filmat în 1964. Filmul a început cu altcineva în rolul lui Bologa. Liviu Ciulei m-a chemat într-o zi la teatru, unde era proaspăt numit director. Am crezut că vrea să-mi spună ceva în legătură cu un rol de teatru. Dar el mi-a vorbit despre faptul ca s-a gândit foarte bine şi că ar vrea sa îl joc eu pe Apostol Bologa (…), un rol foarte dificil. Dar am lucrat sub directa îndrumare a lui Ciulei şi a ieşit ce a ieşit. Rolul lui Bologa este foarte puternic, foarte complex, foarte dens din punct de vedere psihologic ”, povestea Victor Rebengiuc.
Mai târziu, a fost un Ilie Moromete greu de uitat, în filmul lui Stere Gulea. Pentru crearea personajului, actorul s-a documentat şi a încercat să îl înţeleagă.
”Eu am avut norocul sa joc în multe ecranizări după romane şi m-a ajutat foarte mult faptul că, în felul acesta, am avut la dispoziţie materiale din care să mă documentez şi care să mă facă să înţeleg foarte bine personajul. (…) Lucrul la acest film m-a ajutat pe mine personal să descopăr lumea satului, pe care nu o cunoşteam. (…) Noi, filmând atâta vreme în satul acela – Talpa din Teleorman -, deveniserăm ai satului. Iar ţăranii se comportau cu noi ca şi cu oricare dintre cei de acolo. Asta a fost fascinant pentru mine, am descoperit o lume cu adevărat emoţionantă”, îşi aminteşte actorul.
În numeroasele filme în care a jucat a colaborat cu regizori renumiţi, ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Piţa, dar a colaborat la fel de bine şi cu tineri regizori. Un astfel de exemplu este Cristi Puiu, cu care a colaborat în ”Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, care a câştigat în 2004 Ursul de aur pentru scurtmetraj.
”Cinematografia românească este pe drumul cel bun şi are nevoie de susţinere şi promovare, tocmai din acest motiv. Avem de-a face cu o generaţie de tineri regizori care se afirmă din ce în ce mai mult şi care trebuie sprijiniţi (…) Am o dorinţă secretă, să joc într-un film regizat de Corneliu Porumboiu”, a mai spus Victor Rebengiuc.
În 2004, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Victor Rebengiuc a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. În acelaşi an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul ”Niki Ardelean, colonel în rezervă”, de Lucian Pintilie.

Despre studenţi, profesori şi actorie
Victor Rebengiuc a fost rector al UNATC „I. L. Caragiale” în perioada 1990-1996. În acea perioadă a constatat că nici studenţii la actorie, nici profesorii nu mai sunt aşa cum îi ştia din propria studenţie.
”Pe vremea mea profesorii erau mai exigenţi, (…) de aceea mai ţin minte şi acum ce am învăţat la istoria teatrului. Mai ţin minte şi acum scriitori şi piese ruseşti, pe care le-am citit în şcoală şi care acum sunt total necunoscuţi. Fonvizin, Griboedov şi altii. Acum, deşi nu mai au de învăţat şi teatrul rus şi sovietic, studenţii (…) nu învaţă şi nu citesc deloc. Mi s-a întâmplat să constat cu neplăcută surprindere, cât am fost rector, că nu ştiau nimic sau să văd candidaţi care veneau la concursul de admitere cu poezii cărora nu le cunoşteau nici măcar autorul”, declara actorul într-un interviu.
În opinia sa, ”a face teatru nu înseamnă numai a memora, a învăţa un text pe dinafară şi a-l spune, ci a căptuşi textul pe care-l interpretezi cu trăiri, cu gânduri şi cu multe alte lucruri din bagajul tău cultural”.
Victor Rebengiuc a fost distins, în 1967, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
La împlinirea a 78 de ani, a primit o stea pe ”Aleea Celebrităţilor” din Piaţa Timpului.

Tată şi bunic
Victor Rebengiuc este căsătorit din 1965 cu actriţa Mariana Mihuţ, pe care a întâlnit-o pe platoul de filmare.
”Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraţilor”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguţă, frumuşică. (…) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des şi din chestia asta a ieşit ce-a ieşit”, a mărturisit actorul.
Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ au un băiat, Tudor, arhitect, căsătorit, şi la rândul său este tatăl unui băieţel – Mircea-Maxim.
Artistul este pasionat de bucătărie, găteşte în mod curent, spune că este ”bucătarul de serviciu”.
”Asta e obligaţia pe care mi-am asumat-o singur. Şi Mariana găteşte foarte bine, dar eu sunt bucătarul de serviciu. (…) N-am rafinamente, n-am inovaţii. Eu gătesc mâncare. E bucuria mea, plăcerea mea, acolo mă simt eu bine. Fiul meu spune că bucătăria e laboratorul meu”, mărturiseşte Victor Rebengiuc.
Când vorbeşte despre vârsta sa, spune că dincolo de unele mici inconveniente fizice nu-şi dă seama că o are.
”Nu înregistrez schimbări majore în viaţa mea, aproape nici nu-mi dau seama că am această vârstă pe care nu speram niciodată sa o ating. Nu m-am gândit atât de departe. În afară de mici incoveniente, dureri de şale, n-am alte probleme”, spunea actorul în urmă cu un an, la aniversare.
El declara că vârsta nu are nicio legătură cu plăcerea de a juca, atunci când e pe scenă nu oboseşte niciodată.
”Niciodată nu am obosit făcând teatru. Am obosit urcând pe munte, am obosit mergând pe jos, dar jucând teatru nu obosesc niciodată. Pot juca întruna”, mărturisea maestrul.AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *