NOII INFRACTORI, o comedie amară de frapantă actualitate, pe scena mare a TNB!
8 February 2019
AUDIO Filmul CADOU DE CRĂCIUN a primit Marele premiu la Festivalul internațional de scurt metraje de la Clermont-Ferrand
10 February 2019

DOCUMENTAR – Victor Rebengiuc, un actor care nu a obosit niciodată făcând teatru

Duminică, 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlineşte 86 de ani. Artist inegalabil, cu o carieră de 62 de ani în teatrul şi filmul românesc, cu un plamares cinematografic şi teatral absolut impresionant – peste 50 de filme şi sute de roluri în teatru -, Rebengiuc a pus în toate participările sale artistice amprenta imensului său talent, a seriozității sale absolute, uneori a aparentei inflexibilităţi, durităţi şi intransigenţe, dar şi a realei sale sensibilităţi şi duioşii.

Victor George Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, la Bucureşti, într-o familie de condiţie modestă.

Când avea doar trei ani, părinţii săi s-au despărţit, el şi fratele său mai mic cu un an fiind crescuţi, pe mai departe, de bunicii materni, fiind nevoit să schimbe mai multe locuinţe din cauza condiţiei materiale precare a familiei.

În anul 1942, tatăl său, Alexandru, pe care nu îl întâlnea des, a căzut pe frontul de la Stalingrad, micuţul urmând să simtă lipsa protecţiei părintelui său pentru mult timp de aici înainte. Mama sa a lucrat ca funcționar la Ministerul Transporturilor.

Victor Rebengiuc a parcurs studiile secundare la Liceul Militar din Predeal, o școală care l-a învăţat ce înseamnă disciplina, ordinea şi punctualitatea, apoi a frecventat şcoala medie electrotehnică, perioadă în care a început să colaboreze cu o trupă de amatori din cartierul Vitan. Ar fi dorit să dea admitere la Politehnică, însă a fost respins pentru că „nu avea origine socială sănătoasă“.

”Destinul meu artistic a stat sub semnul întâmplării. Mă pregăteam pentru o carieră tehnică. Ideea bunicilor și a mamei fusese să am o meserie de pe urma căreia să pot trăi. (…) Urmam așadar o școală medie electrotehnică. Unul dintre colegii mei mai mari mi-a propus să joc într-o piesă pusă de el în scenă (…). După ce am jucat în piesa asta, un alt coleg care era la un cămin cultural mi-a propus un rol într-o piesă de-a lor. M-am dus acolo. Era o joacă pentru mine. Nici nu mă gândeam că lucrez deja la o viitoare profesie. Îmi petreceam timpul liber jucând teatru de amatori, așa cum alții jucau fotbal pe maidan. (…) Am jucat din cămin cultural în cămin cultural, până când, în ultimul an de școală, am montat o piesă (…) într-un spectacol de sfârșit al studiilor liceale. Directorul școlii, căruia i-a plăcut ce a vazut, a zis că trebuie să dau la teatru. A fost prima dată când am luat în considerare ideea asta”, avea să declare, peste ani, Victor Rebengiuc.

A intrat apoi, în anul 1952, printre ultimii, fără ştirea familiei, la Institutul de Teatru – din comisie făcând parte nume precum Nicolae Bălţăţeanu, Gheorghe Storin, Aura Buzescu, Silvia Timică, Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Alexandru Finţi, sau Irina Răchiţeanu -, iar primul an a fost destul de dificil pentru studentul Rebengiuc, deoarece trebuia să renunțe la ceea ce stilul învățat în perioada în care jucase în teatrele de amatori. ”Când am intrat în Institut, profesoara mea, care a fost una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut teatrul românesc, Aura Buzescu, a urlat pur și simplu la mine. Învățasem să joc teatru de la niște oameni fără o calificare deosebită.(…) Așa am ajuns eu să deprind greșit niște lucruri ușurele, lipsite de valoare, comicării ieftine. Iar doamna Buzescu, când m-a văzut cum interpretez, mi-a zis urlând: Cine te-a învățat să faci asta? La circ să te duci, la estradă cu tine!!!”, declara actorul.

În ultimii doi ani de studenţie, Rebengiuc a fost distribuit în roluri precum Dincă – în „Bălcescu” de Camil Petrescu, regia Aura Buzescu, 1955, Petre – „Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu, regia Aura Buzescu, 1955, Contele Almaviva – „Bărbierul din Sevilla” de Pierre Beaumarchais, regia Aura Buzescu, 1955, Al doilea plutonier – „Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski, regia Ion Cojar, Aura Buzescu şi Vlad Mugur, 1955, Alioșa – „Căsuţa de la marginea oraşului” de A. N. Arbuzov, regia Moni Ghelerter, 1956, Contele Almaviva – „Bărbierul din Sevilla” de Pierre Beaumarchais, regia Vlad Mugur, 1956 şi Caramachel – „Don Gil de Ciorap verde” de Tirso de Molina, regia Cristian Mihalache, tot în anul 1956.

În anul 1956 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Capitală, la clasa profesorilor Aura Buzescu şi Beate Fredanov, fiind coleg de generaţie cu viitori mari artişti precum Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi sau Dumitru Rucăreanu.

Debutul în teatru a avut loc la Craiova, pe scena Teatrului Naţional, unde a jucat în anii 1956 şi 1957, timp de şase luni, fiind prezent pe afişul piesei „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Vlad Mugur, 1956, în rolul lui Jack Worthing.

La început a jucat roluri de comedie, considerând că nu era la vremea aceea suficient de maturizat și se ”ascundea” în rolurile comice ca după un ”tufiș”.

În anul 1956 a debutat în film, în producţia „Mândrie”, regizată de  Marius Teodorescu.

În anul 1957, a debutat la Bucureşti, pe scena Teatrului Bulandra (Teatrul Municipal pe atunci), unde a jucat până în 1965. De remarcat este faptul că mutarea la Bulandra i se datorează mamei sale, care l-a înscris la concurs fără să-i spună.

În această perioadă a jucat în piese precum Pierre din „Nebuna din Chaillot”, de Jean Giraudoux, regia W. Siegfried, în 1957, Jim Curry – „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash, regia Liviu Ciulei, 1957, Caramachel – „Don Gil de Ciorap verde” de Tirso de Molina, regia Mihai Paxino, 1957, Episcopul de Reims – „Sfânta Ioana” de G. B. Shaw, regia Liviu Ciulei, 1958, Biff – „Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, regia Dinu Negreanu şi Vicontele Nanjac – „Soţul ideal” de Oscar Wilde, regia Sorana Coromă-Stanca, ambele în 1959, Alioșa – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1960, Orlando – „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei şi Dimitri Vaghin – „Copiii soarelui” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, ambele în 1961 şi Andrei – „Război şi pace” de L. N. Tolstoi, regia Dinu Negreanu, 1962.

În anul 1960, Rebengiuc se căsătoreşte cu actrița Anca Verești, de care avea să divorţeze cinci ani mai târziu. Motivul îl reprezenta mai tânăra sa colegă, actriţa Mariana Mihuţ, cu care avea să se căsătorească în iunie 1965. Despre întânirea cu cea care i-a devenit parteneră de viaţă şi de scenă, actorul mărturiseşte: ”Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraților”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. (…) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit”. Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au un băiat, Tudor, născut în 1975, de profesie arhitect, căsătorit, care la rândul său este tatăl unui băiețel – Mircea-Maxim.

În perioada 1962 – 1971, a fot actor al Teatrului Mic din capitală, în roluri precum Jerry – „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Radu Penciulescu, 1964, Regele Richard al III-lea – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, 1966, Arthur – „Tango” de Slawomir Mrozek, regia Radu Penciulescu, 1967, şi în rolurile Domnul David – „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, regia Radu Penciulescu şi Căpitanul Plume – „Ofiţerul recrutor” de George Farquhar, regia Valeriu Moisescu, ambele în 1968.

În perioada menţionată s-a aflat şi pe scena de la Bulandra, în rolurile Alion – „Noaptea e un sfetnic bun” de Alexandru Mirodan, regia Radu Penciulescu, 1963, Cântăreţul ambulant – „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, regia Liviu Ciulei, 1964, „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, regia Valeriu Moisescu, 1964, Stanley Kowalski – „Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, regia Liviu Ciulei, 1965, Brutus – „Iulius Cezar” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, 1968 şi Mihai – „Viteazul” de Paul Anghel, regia Valeriu Moisescu şi Petre Popescu, 1969.

În 1971, Victor Rebengiuc a revenit ca actor angajat pe scena Teatrului Bulandra, ajungând să fie şi directorul acestei instituţii, între anii 1996 – 1998.

De atunci a avut colaborări de excepţie cu numeroşi regizori de teatru, de la Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete şi Alexandru Dabija – la Yuriy Kordonskiy sau Felix Alexa.

Astfel, Rebengiuc a dat viaţă personajelor Kurt – „Play Strindberg” de Friedrich Durrenmatt, regia Liviu Ciulei, 1971, Higgins – „Pygmalion” de G.B.Shaw, regia Moni Ghelerter, 1974, Bubnov – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975, Jamie – „Lungul drum al zilei către casă” de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, 1976, Caliban – „Furtuna” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978, Tipătescu – „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, 1979, Jamie – „Lungul drum al zilei către casă” de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, 1979, James Tyrone Junior – „Luna dezmoşteniţilor” de Eugene O’Neill, regia Sanda Manu, 1983, Gropar – „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu şi Astrov – „Unchiul Vania” de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion, ambele în 1985, Vlad Dracul, zis Ţepes, domnul Ţării Româneşti – „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru, 1986, Culea Fundulea (Bottom) – „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1991. De asemenea, cariera sa la teatrul Bulandra, a cuprins rolurile Orazio – „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992, Hermann Goring-Hubby, colaborator al lui Hitler – „Mephisto” de Klaus Mann, regia Alexandru Darie, 1993, Alfred III – „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Durrenmatt, regia Felix Alexa, 1993, Dodge – „Copilul îngropat” de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu, 1996, Lear, rege al Britaniei – „Regele Lear” de William Shakespeare, regia Dragoş Galgoţiu, 1999, Claudius – „Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 2000, Aleksandr Vladimir Serebreakov – „Unchiul Vania” de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy, 2001, Jevakin – „Căsătoria” de N. V. Gogol, regia Yuriy Kordonskiy, 2003, Tatăl – „Şase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005, sau Domnul Rice – „Molly Sweeney” de Brian Friel, regia Alexandru Dabija, 2006.

La Teatrul Naţional din Bucureşti, Victor Rebengiuc a jucat în rolurile Aurel din „Pisica în noaptea anului nou” de Dumitru Radu Popescu, regia Horea Popescu, 1971, Ovidiu Petrescu – „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu, 1972, Preobrajenski – „Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, regia Yuriy Kordonskiy, 2005, Domnul Jurdănescu – „Burghezul gentilom” de Moliere, regia Petrică Ionescu, 2006, „Legenda Marelui Inchizitor” după Feodor Dostoievski, regia Radu Penciulescu şi Joe Keller – „Toţi fiii mei” de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, ambele în anul 2009,  Leonida – „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, 2012, şi Bérenger întâiul, regele – „Regele moare” de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu şi Bătrânelul – „Umbre” de Marilia Samper, regia Vlad Cristache, ambele în 2017.

De asemenea, Victor Rebengiuc a colaborat cu Teatrul Arca, la piesa „Top Dogs (Șomeri de lux)” de Urs Widmer, regia Theodora Herghelegiu, 2004, cu Teatrul Naţional din Cluj, pentru rolul Fetisov – „Colonelul şi păsările” de Hristo Boicev, regia Alexandru Dabija, 2003, cu Teatrul Odeon din Bucureşti pentru rolurile Smirnov şi Svetlovidov – „Cântecul lebedei, Ursul” de A. P. Cehov, regia Mihai Măniuţiu, 1992 şi cu Teatrul Naţional din Craiova, pentru rolurile Apollo şi Pelasgos – „Danaidele” de Eschil, regia Silviu Purcărete şi Paul Chiribuţă, 1995.

Cariera sa de actor a fost consolidată şi de rolurile de excepţie pe care le-a interpretat în cele peste 50 de producţii cinematografice în care a jucat.

Printre rolurile memorabile pe care le-a jucat în film se află cel din „Furtuna”, regia Andrei Blaier şi Sinisa Ivetici, în anul 1960, personajul Iorgu din „Darclée”, regia Mihai Iacob, 1961, „A fost prietenul meu”, regia Andrei Blaier, 1961, „Cinci oameni la drum”, regia Gabriel Barta şi Mihai Bucur, 1962, sau „Pisica de mare”, regia Gheorghe Turcu, 1963.

Rebengiuc a jucat absolut magistral personajul Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraţilor”, în regia Liviu Ciulei, adaptare după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu), în anul 1964, rol care a adus producţiei premiul pentru „Cel mai bun regizor” la Festivalul de Film de la Cannes, care a stârnit ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic şi a consemnat consacrarea definitivă a actorului Victor Rebengiuc.

Au urmat prezenţe în filme precum „Castelul condamnaţilor”, regia Mihai Iacob, în 1969, „Conspiraţia”, regia Manole Marcus, 1972, „Cantemir”, regia Gheorghe Vitanidis, 1973, şi „Zidul”, regia Constantin Văeni, 1974.

Rebengiuc a avut, de asemenea, rolul pricipal, în anul 1976, în „Tănase Scatiu”, o adaptare a ciclului literar „Comăneștenilor” lui Duiliu Zamfirescu, care a fost prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița, iar doi ani mai târziu, el a apărut în „Cianura și picătura de ploaie”, a lui Manole Marcus, în „Buzduganul cu trei peceți” a lui Constantin Vaeni și „Profetul, aurul și ardelenii”, regia Dan Piţa şi Mircea Veroiu, iar în anul 1979 a fost distribuit în „Un om în loden”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

În anul 1981, Victor Rebengiuc a fost admirat în „Orgolii”, regia Manole Marcus, în „Înghiţitorul de săbii”, regia Alexa Visarion şi în rolul Pampon, în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?”, regia Lucian Pintilie.

În bogata şi valoroasa sa filmografie, se regăsesc şi rolurile din „Dreptate în lanţuri”, regia Dan Piţa, 1983, şi „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, genialul rol Ilie Moromete din producţia „Moromeţii”, în regia Stere Gulea, în 1986 – rol pe care critica de specialitate îl consideră ca fiind cel mai de succes din întreaga sa carieră cinematografică – şi admirabilul Iorgovan la batrâneţe din „Pădureanca”, regia Nicolae Mărgineanu, 1987.

După Revoluţia din anul 1989, Rebengiuc s-a aflat în distribuţia filmelor „Balanța”, regia Lucian Pintilie, 1992, „Cel mai iubit dintre pamânteni”, regia Şerban Marinescu, 1993, „Prea târziu”, regia Lucian Pintilie, 1996, „Omul zilei”, regia Dan Piţa, 1997, „Cortul”, regia Bogdan-Cristian Drăgan, „Terminus Paradis”, regia Lucian Pintilie şi „Secretul…armei secrete”, regia Alexandru Tatos, toate în 1998 şi personajul Lovasz în „Kinai vedelem”, regia Tompa Gabor, în 1999.

În ultimii ani, Victor Rebengiuc a jucat în filmele „Raport despre starea naţiunii”, regia Ioan Cărmăzan, 2002, în rolul Niki Ardelean din „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, regia Lucian Pintilie, 2003, în „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea”, regia Cristi Puiu şi „Boborul”, regia Radu Vasile Igazsag, în 2004, în rolul ofiţerului român din „Tertium non datur”, regia Lucian Pintilie, 2006 – coproducţie româno-franceză prezentată în premieră mondială la Festivalul de la Berlin (9-19 februarie 2006) – , în rolul Caius Calistrat din „La urgenţă”, regia Andrei Zincă, 2006 şi în cel al lui Nea Petrică din producţia „După ea”, regia Cristina Ionescu, anul 2007.

Victor Rebengiuc a fost prezent şi în producţiile TV „Pe firul apei”, regia Letiţia Popa, 1977, „Oraşul alb”, regia Dan Piţa, 2001, „Tandreţea lăcustelor”, regia Dan Necşulea, 2002, „Adio, Europa!”, regia Tudor Mărascu, 2003 şi „Hacker”, regia Alexandra Gulea, 2004.

Actorul a colaborat intens şi cu Teatrul Naţional Radiofonic, câteva din piesele în care a fost prezent fiind „Un cadou neobişnuit”, de Paul Everac, alături de Dumitru Furdui şi Mariana Mihuţ, „Norocul”, de I. Valjan, alături de George Constantin, Adrian Pintea, Mariana Mihuţ şi Gheorghe Cozorici, „Inimă de câine”, de Mikhail Bulgakov, alături de Virgil Ogășanu, regia artistică Mihai Lungeanu, „Arca lui Noe”, de Lucian Blaga, alături de Ştefan Iordache şi Mariana Mihuţ şi „Să îmbrăcăm pe cei goi”, de Luigi Pirandello, jucată alături de Toma Caragiu.

În decembrie 1989, Rebengiuc a participat la Revoluția Română care a reușit să răstoarne regimul Ceaușescu și să pună capăt conducerii Partidului Comunist. El s-a alăturat revoluționarilor, intrând în clădirea Televiziunii Române, de unde a exprimat mesaje anticomuniste în transmisiune directă. Rămâne memorabil şi, desigur, şocant,  momentul în care Rebengiuc a arătat spectatorilor TVR o rolă de hârtie igienică, îndemnând privitorii și membrii personalului din televiziune care au promovat cultul personalității lui Ceaușescu să … „se șteargă la gură”.

La 1 mai 1990, la începutul evenimentelor „Golaniadei”, Victor Rebengiuc a citit un „Protest al intelectualilor români”, exprimând solidaritatea cu studenții adunați în Piața Universității în opoziție cu Frontul Salvării Naționale. Manifestul fusese semnat de 27 de personalități culturale, militanți ai societății civile, jurnaliști, eseiști, artiști vizuali, muzicieni, oameni de știință și regizori. Documentul remarca Proclamația de la Timișoara, prin care atât revoluționarii din 1989, cât și „Golanii” cereau o aplicare a lustrației în politica românească și au subliniat continuitatea dintre cele două forme de protest stradal.

În aceeaşi perioadă, Rebengiuc a cochetat şi cu politica, fiind simpatizant – dar neafiliat – al liberalilor, şi chiar candidat fără succes la alegerile pentru Senat din anul 1990. De asemenea, actorul nu a făcut niciodată un secret pentru opţiunea sa pentru monarhie.

Victor Rebengiuc a fost recompensat, pentru excepţionala sa carieră artistică, cu nenumărate premii şi distincţii.

Astfel, în anul 1967, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Este deţinătorul mai multor premii UNITER şi al altor distincţii importante, printre care Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul „Tănase Scatiu” – 1976, aceeaşi distincţie fiindu-i oferită şi în 1987, pentru filmele „Moromeţii” şi „Pădureanca”. A obţinut premii la Festivalul Internaţional de Film de la San Remo (Italia, 1988), la Festivalul Internaţional Santarem (Portugalia, 1988) pentru  filmul „Moromeţii” şi Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul „Balanţa”, în 1992.

În anul 2001, a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov pentru rolul colonelului Festisov din spectacolul „Colonelul Pasăre”, iar în 2002 a fost distins cu Premiul „Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului, al Academiei Române, pe anul 2000, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică.

În anul 2003 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2004 a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca iar în anul 2006 i s-a decernat Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Preobrajenski din spectacolul „Inimă de câine“, în regia lui Yuri Kordonsky.

În anul 2008, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, i-a acordat lui Rebengiuc titlul de Doctor Honoris Causa. De altfel, apreciatul actor a fost şi rector al acestei instituţii, între anii 1990 – 1995.

În februarie 2011, Victor Rebengiuc a fost al doilea actor român, după Florin Piersic, care a primit o stea pe Walk of Fame din Capitală – Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului. La ceremonie, actorul a declarat că steaua care i-a fost dedicată nu îi aparţine doar lui, ci şi oamenilor care l-au format ca artist şi i-au influenţat cariera.

Tot în anul 2011, a primit Premiul Gopo Cel mai bun actor în rol principal pentru „Medalia de onoare”, în 2014 a primit Premiul de Excelență acordat de UNITER, Premiul Gopo „Cel mai bun actor în rol principal” pentru „Câinele Japonez” şi Trofeul de excelență la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj, în 2015 a fost distins cu Premiul Academic acordat de UCIN şi în 2017 a fost premiat pentru ”Talent și verticalitate”, la Gala News.ro.

La 28 februarie 2013, în anul în care împlinea 80 de ani, actorului i-a fost conferită decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Castelul Peleş din Sinaia.

În anul 2017, Preşedintele României i-a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

La 23 octombrie 2017, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, a avut loc audiţia, cu public, a spectacolului de teatru radiofonic „Inimă de câine”, de Mihail Bulgakov. Traducerea: Gabriela Abăluţă. Dramatizarea radiofonică: Constantin Abăluţă. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache, Tatiana Constantin, Ica Matache, Candid Stoica, Eugen Motriuc, Mircea Constantinescu, Cerasela Stan, Nicolae Urs, Silviu Stănculescu, Jeanine Stavarache, Valentin Teodosiu, Olimpia Niculescu. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Redactor: Marina Spalas. Înregistrare din anul 1994

Spectacolul  propus spre audiţie, era una dintre cele 42 de producţii radiofonice care au făcut parte din secţiunea On Air a Festivalului Naţional de Teatru, eveniment care, în 2017, omagia personalitatea artistică de necontestat a culturii române, cea a actorului   Victor Rebengiuc.

Motivaţia acestui demers a stat în talentul său copleşitor, uriaşa disponibilitate a mijloacelor artistice, capacitatea de a conferi culoare şi autenticitate celor mai diverse stări, situaţii, întâmplări, care au făcut ca Victor Rebengiuc să fie distribuit, în spectacolele radiofonice, încă de la începuturile sale actoriceşti, întruchipând, doar prin inflexiunile glasului, împletite cu tăceri pline de semnificaţii ori cu emoţii nerostite, zeci şi sute de personaje, făcându-le să trăiască în mintea şi-n sufletul ascultătorilor… Eroi de prim-plan, din diferite zone ale dramaturgiei româneşti şi universale, tipologii de facturi deosebite au căpătat realitate sonoră, prin măiestria fără egal a lui Victor Rebengiuc, prin atenţia la valoarea cuvântului rostit, prin jocul său profund, implicat, nuanţat…

„De aceea, cinstim azi şi mereu opera lui Victor Rebengiuc și îi aducem, prin programele teatrale pe care le-am gândit, spre a fi difuzate la Radio România în această perioadă, un semn de adâncă preţuire, de mare respect şi de nesfârşită iubire”, spunea Atila Vizauer, redactor-şef al Redacţiei Teatru a Radiodifuziunii.

Artistul este pasionat şi de bucătărie, gătește în mod curent şi afirmă că este ”bucătarul de serviciu”: ”Asta e obligația pe care mi-am asumat-o singur. Și Mariana gătește foarte bine, dar eu sunt bucătarul de serviciu. (…) N-am rafinamente, n-am inovații. Eu gătesc mâncare. E bucuria mea, plăcerea mea, acolo mă simt eu bine. Fiul meu spune că bucătăria e laboratorul meu”.

În stagiunea curentă, Victor Rebengiuc poate fi admirat la Teatrul Naţional Bucureşti, în rolurile Joe Keller – „Toţi fiii mei” de Arthur Miller, regia Ion Caramitru, în rolul Bérenger întâiul, regele – „Regele moare” de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu şi în personajul Bătrânelul – „Umbre” de Marilia Samper, regia Vlad Cristache şi la Bulandra, în rolurile marinarul Jevakin (alături de Mariana Mihuţ) din „Căsătoria”, de Gogol, regia Yuri Kordonsky (premiera – septembrie 2003) şi în rolul Werle din „Raţa sălbatică”, de Henrik Ibsen, regia Peter Kerek (premiera – 3 octombrie 2015).

Încheiem cu cuvintele prin care filosoful și criticul Andrei Pleșu l-a caracterizat pe excepţionalul actor: „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul „artistului”. Singurul „semnal” al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului. Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostația virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor și pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr […] și dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc.”

RADOR – Răzvan Moceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *