Izvoare de filosofie: Pe umerii giganților. Știință și filosofie în Modernitatea timpurie
29 November 2019
DOCUMENTAR: 145 de ani de la naşterea omului de stat britanic Winston Churchill
30 November 2019

DOCUMENTAR: Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

În fiecare an, la data de 30 noiembrie, este marcată sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, care se bucură de o cinstire deosebită la noi în ţară, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir și mănăstiri l-au luat drept ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale.

Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida Galileia, pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Israelului. Conform Sfintei Scripturi, Andrei era fratele lui Simon Petru, amândoi fiind pescari, alături de tatăl lor.

Sfântul Andrei a fost, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos şi unul unul dintre cei 12 apostoli ai Săi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, dorinţa de a-L urma pe Hristos născându-se în momentul în care Sfântul Ioan rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Chemarea sa la apostolie se întâmplă mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers dupa El”.

Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel Întâi chemat”.

Potrivit tradiţiei, teologilor şi istoricilor, Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea afirma: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. Dupa tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Partia, lui Andrei în Scityia, lui Ioan în Asia”. De asemenea, Calendarul gotic (sec. al IV-lea) şi Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susţin şi ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Scitya (Dobrogea de astăzi), reluată şi de scriitori bisericeşti – cum sunt călugărul Epifanie (sec. VIII), în „Viaţa Sfântului Apostol Andrei”, care afirmă că între popoarele evanghelizate de el se numărau şi sciţii.

Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie.

Prezenţa colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credinţa că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în ţara noastră. Cercetătorul George Alexandrou a descris faptul că Sfântul Andrei a petrecut 20 de ani într-o peșteră în Dobrogea, iar după aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras, unde Sfântul Andrei a murit ca martir, unii istorici fixând data în timpul persecuţiei împăratului Nero, prin anii  64-67, iar alţii în vremea persecuţiilor iniţiate de Domiţian, în anii 81-96. Conform istoricilor, există mărturii că ar fi fost răstignit pe o cruce în formă de X – de unde şi reprezentarea iconografică a Sfântului Apostol Andrei împreună cu o astfel de cruce -, sau că ar fi fost legat de un copac.

În anul 357, moaştele Sfântului Andrei au fost depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfinţirii acesteia. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras şi le înapoiază capul Sfântului Andrei, apoi, în anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea.

În anul 1462 moaştele au fost duse la Roma, pentru a le proteja de pericolului turcesc, iar în secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele Sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma, pentru ca în anul 1964 capul sfântului Andrei să fie înapoiat bisericii din Patras, cu hramul Sfântul Andrei.

Peştera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. În vara anului 1944, Peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. În biserică, în pronaos, într-o nişă, se află un pat scobit iniţial în piatră, pe care se spune că se odihnea apostolul Andrei. Trupele ruseşti invadatoare au distrus biserica în secolul trecut, însă abia după anul 1990 a fost reconstruită de către cuviosul monah Nicodim Dincă.

În ziua praznicului Sfântului Andrei, în fiecare an, mii de credincioşi vin în pelerinaj aici, pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Andrei.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie marcată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”, ziua sa fiind declarată sărbătoare bisericească naţională.

Sfântul Andrei este patron spiritual al Scoției – steagul scoțian prezentând crucea Sfântului Andrei, al României, Spaniei, Siciliei, Greciei și al Rusiei şi, de asemenea, al orașelor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge, Patras etc.

Din anul 2012, ziua de Sfântul Andrei a devenit sărbătoare legală în România. Codul muncii a fost modificat prin Legea nr. 147/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 509, din 24 iulie 2012. Actul normativ completa art. 139 din Codul muncii, care prevede zilele de sărbătoare legală în care nu se lucreaza. Astfel, prin această modificare, la lista zilelor libere pe care le aveau angajaţii la acel moment era adăugată şi data de „30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României”, noua prevedere intrând în vigoare la 27 iulie 2012.

Trebuie să amintim şi faptul că Moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României, au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în anul 1996, astfel că Sfântul revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când pășise pe aceste meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.

Apoi, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în dimineața zilei de 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei. În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011, când Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011.

Între legendele populare legate de Sfântul Andrei, una atrage atenţia: se spune că Sfântul Andrei a fost crescut de o femeie care l-a găsit plutind pe apă într-o albie. Pus de mama adoptivă să păzească grădina, Sf. Andrei își împușcă din greșeală tatăl. Văzând fapta nelegiuită, el pleacă să caute un preot ca să se spovedească. Pe drum, Andrei întâlnește doi preoți care îi spun că pentru o asemenea faptă nu-l poate curăța de păcat decât focul și supărat acesta îi ucide pe amândoi.

Legenda spune că Andrei întâlnește apoi un călugăr care auzind de cele trei crime îl ademenește într-un puț de fântână, unde îl închide și aruncă apoi cheia într-o apă, pentru ca nimeni să nu îl poate scoate. Cheia este găsită peste mulți ani de niște pescari, în interiorul unui pește, și aceasta ajunge din nou în posesia călugărului. Mergând să vadă ce s-a întâmplat cu Andrei, călugărul îl găsește încă în viață. Pentru ispășirea faptelor sale, îi pune în spate o desagă cu bolovani și îi dă cinci oi albe și cinci oi negre cu care sfântul trebuie să umble prin lume până când acestea își vor schimba culoarea, semn că păcatele i-au fost iertate.

Mergând cu oile, Sf. Andrei se întâlnește cu un hoț care îi spune că a ucis oamenii din două sate și că merge să mai ucidă încă un sat întreg. Andrei nu se poate stăpâni și ucide hoțul iar în acel moment oile albe devin negre și cele negre devin albe, semn că Dumnezeu i-a iertat păcatele.

În tradiţia populară, sărbătoarea se mai numeşte Sântandrei, Sânedru sau Cap-de-Iarnă.

Este una din zilele cu cele mai complexe ritualuri, legate îndeosebi de muncile pastorale și casnice, cu elemente de cult al morților și acte de influențare magică a norocului în viață și în căsnicie.

Ziua de celebrare a Sfântului Andrei a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sântandrei fiind cunoscută şi sub numele de  Ziua Lupului.

De aceea, noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume.

Conform superstiţiilor moştenite peste generaţii, pentru a ne proteja împotriva lupilor e bine să nu ne pieptănăm, să nu toarcem, să nu facem curat în casă şi grajd şi să nu dăm gunoiul afară din casă.

De asemenea, se spune că în această zi nu e bine să dăm, sub nicio formă, bani cu împrumut. Alte tradiţii arată că în această zi nu se dă absolut nimic cu împrumut şi nu se dă afară nimic din casă, pentru ca, peste an, să nu se fure nimic de pe câmp, iar recoltele să fie bogate.

În cultura tradițională românească spiritele defuncților se manifestă printre cei vii în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie), iar perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) moment care marchează și începutul tradiţional al iernii.

În societatea tradițională strigoii sunt temuți deoarece ei acționează ca inamici ai fertilității, afectând belșugul culturilor agricole și aducând boli atât animalelor din gospodărie cât și oamenilor.

Tradiţia mai arată că în noaptea de 29/30 noiembrie locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură.

Tot pentru paza de strigoi, oamenii mănâncă usturoi în această seară şi se ung pe corp, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului, tot cu usturoi. De asemenea, se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi, la uşi şi ferestre.

Pe vremuri, în noaptea de 29 noiembrie se organiza „păzitul usturoiului”, o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mâncau, având în centrul mesei câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și resturi de la lumânările de Paști, aprinse. Dimineața, pe lumina zilei, tinerii ieșeau în curtea casei unde usturoiul era jucat în mijlocul horei, apoi era împărțit între participanți. Usturoiul privegheat, uneori dus la biserică și sfințit, se păstra la icoană, fiind folosit peste an în farmecele de dragoste și ca leac pentru vindecarea bolilor.

În alte zone, exista tradiţia consumului de Covașă – o băutură fermentată rituală preparată din mălai și făină sau din mălai de porumb sau mei care se consuma la Sântandrei sau la Ovidenie (21 noiembrie), mai ales în zona de est a țării. Gustul băuturii este dulce-acrișor, asemanător cu cel de bragă. Covașa se împărțea la vecini în străchini de lut sau oale, pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smântânos. În Moldova se credea că fiecare om este dator să mănânce covașă, în această zi, ca să fie ferit de strigoi.

O altă tradiţie arată că femeile mergeau la biserică cu două lumânări și un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă și cu ea aprinsă se făcea un ocol al curții și oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice și de boli.

Pentru fetele nemăritate, se crede că în noaptea de Sfântul Andrei acestea îşi pot vedea ursitul, unul din obiceiuri fiind acela care spune că într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

În unele zone ale ţării există obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare, iar băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.

Din punct de vedere meteorologic, în noaptea de Sf. Andrei se observă luna, care dacă e plină și cerul senin, iarna va fi moinoasă, iar dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele.

În fine, una din tradiţiile foarte prezente în casele românilor este aceea de a se semăna grâu într-o strachină de pământ, în ajun de Sfântul Andrei, fiindcă se spune că cel al cărui grâu crește frumos și verde până la Anul Nou va avea noroc, sau, conform altor percepţii, mai ales în zonele rurale, recolta anului viitor va fi bogată. Conform altor obicieiuri, cu grâul astfel încolţit, se pune o dorinţă şi se aruncă în prima zi a anului următor într-un copac, iar dacă grâul rămâne agăţat sus, dorinţa se va îndeplini.

RADOR – Răzvan Moceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *