Alegerile furate, 19 noiembrie 1946, de Dan Manolache  
17 November 2018
DOCUMENTAR: 136 de ani de la nașterea inginerului, pilotului și academicianului Aurel Vlaicu
19 November 2018

DOCUMENTAR: O filă dureroasă din istoria Croaţiei – 25 de ani de la Masacrul de la Vukovar

Duminică, 18 noiembrie, în Croaţia este marcată una din cele mai dureroase pagini din istoria ţării, căderea oraşului Vukovar în mânile sârbilor, în anul 1991, şi masacrul de la spitatul din localitate, soldat cu uciderea a 260 de pacienţi de către forţele armate sârbe şi aruncarea lor într-o groapă comună. De asemenea, la acea dată, alţi peste 460 de oameni din Vukovar au dispărut şi sunt consideraţi morţi. Momentul sângeros a fost timp de mai mulţi ani un motiv de permanentă dispută între Serbia şi Croaţia.

Vukovar a fost menționat pentru prima dată documentar în anul 1231, ca parte a Slavoniei de Est. A aparținut succesiv Regatului Croației, apoi Regatului Ungariei, pentru ca în perioada 1526-1687 să fie sub stăpânire otomană, alături de restul Serbiei – Belgradul căzând în mâinile turcilor în anul 1521. Dealtfel Krajina – zona militarizată de frontieră, ca limită a Imperiului Otoman – apare menționată pentru prima dată în această perioadă, identificând Vukovar ca parte din Krajina sârbească.

După semnarea tratatului de la Karlowitz din anul 1699, Vukovar este parte a regiunii Slavonia din Imperiul Habsburgic.

După Primul Război Mondial, Vukovar devine parte din regiunea sârbească Srijem (Syrmia), componentă a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit din anul 1929 Iugoslavia.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Vukovar devine parte din Statul Independent Croația, în contextul epurării populaţiei sârbe a teritoriului, iar după anul 1945 a fost din nou inclus în componenţa Iugoslaviei, fiind de fapt parte componentă a Croaţiei ca entitate federală socialistă a RF Iugoslavia.

În locul germanilor plecați sau deportați, începând cu anii 1945-46 autoritățile comuniste au încurajat instalarea sârbilor din alte regiuni ale Iugoslaviei în aceată zonă, făcând astfel să apară sate în întregime locuite de populație sârbă. Statistic, în timp ce populația germană din Vukovar a scăzut de la 26% în 1931 la 0,3% în 1971, populația sârbă a crescut de la 16% la 33% în același interval de timp.

Apoi oraşul nu a mai fost menționat în nicio știre importantă timp de 50 de ani, intrând din nou în atenţia lumii între august și noiembrie 1991, când aici s-a desfășurat, pe fondul procesului de independenţă al Croaţiei, cel mai mare război din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, soldat cu distrugerea completă a orașului și cu evacuarea sau exterminarea întregii populații de etnie croată.

În contextul tensiunilor naționaliste manifestate între diversele popoare şi a prefacerilor din Europa de Est din anii 1989-1990, în ianuarie 1990, Partidul Comunist sârb s-a fragmentat pe linii naționale, facțiunea croată cerând mai multă autonomie, apoi în același an, primele alegeri libere ținute în Croația s-au soldat cu victoria radicalului Franjo Tuđman și a partidului său, Uniunea Democrată Croată (HDZ), crescând și mai mult tensiunile naționaliste.

Sârbii din Croația au părăsit Saborul și au declarat autonomia regiunilor ce aveau să devină cunoscute sub numele de Republica Sârbă Krajina, cu scopul de a obține independența față de Croația.

Slovenia a fost prima ţară din spaţiul ex-iugoslav care îşi declară independența la 25 iunie 1991, apoi pe măsură ce tensiunile au crescut, Croația și-a declarat independența, tot în iunie 1991, şi intrată în vigoare la 8 octombrie 1991.

Guvernul central de la Belgrad, condus pe atunci de Slobodan Miloşevici, privește aceste evenimente ca pe niște amenințări la adresa statului iugoslav și intervine cu Armata Populară (Naţională) Iugoslavă (JNA – Jugoslovenska Narodna Armija), care are la îndemână întreaga infrastructură militară națională, în contrast cu statul croat (re)înființat, care dispunea de foarte puțin armament greu și ușor împreună cu muniția aferentă pentru nou înfiinţata Gardă Naţională Croată.

Între timp, tensiunile au escaladat conducând la Războiul Croat de Independență după ce Armata Populară Iugoslavă și diferite grupări paramilitare sârbești au atacat Croația, iar discrepanţa dotărilor celor două armate a fost, poate, cea mai vizibilă în bătălia pentru Vukovar. Scopul asedierii orașului era de a desprinde localitatea de Croația și de a o anexa Republicii Sârbe Krajina, care să formeze o uniune cu Serbia și Muntenegru.

Începând de pe 25 august, Vukovar s-a aflat sub un bombardament constant de artilerie și rachete, în tmp ce în multe părți ale țării au apărut lupte serioase, iar începând cu septembrie 1991, guvernul croat pierduse controlul a aproape o treime din teritoriu.

În scopul eliminării amenințării garnizoanelor JNA și al rezolvării problemei lipsei proprii de armament greu, guvernul croat a ordonat, pe 14 septembrie 1991, un atac asupra garnizoanelor și depozitelor de arme ale JNA de pe tot cuprinsul teritoriul controlat de guvern – ofensivă supranumită „Bătălia Cazărmilor”.

Divizia Nr.1 Mecanizată de Gardă a Armatei Populare Iugoslave a ajuns rapid la cazarma Vukovarului, încercuind complet orașul, pe 30 septembrie.

Rezistenţa croată a slăbit treptat, oraşul căzând definitiv în mânile sârbilor la 18 noiembrie 1991, fiind complet distrus. Mulți dintre croații din spitalul din Vukovar – 260 de persoane, plus câțiva membri ai personalului medical – au fost ridicați în acea zi de JNA și forțele paramilitare sârbe și duși pe câmpul Ovčara din apropierea orașului, unde au fost executați, constituind ceea ce a rămas în istorie ca „Masacrul de la Vukovar”.

De asemena, soarta celor capturați la Vukovar pe parcursul conflictului, atât militari cât și civili, a fost sumbră, majoritatea fiind executați sumar de forțele paramilitare sârbe.

Se estimează că distrugerea Vukovarului a dus la moartea a cel puțin 3000 de persoane, precum și cu expulzarea a cel puțin 20000 de croați din oraș și din împrejurimi. De asemena, artileria sârbă a tras până la un milion de obuze către Vukovar, acesta fiind primul oraș european ras de pe fața pământului de la Al Doilea Război Mondial. Costul estimat al pagubelor de la Vukovar a fost estimat la 2,5 miliarde de dolari.

La 15 ianuarie 1992, Croația a fost recunoscută de membrii Comunității Economice Europene și apoi și de ONU, iar războiul de independenţă a luat sfârșit în august 1995 cu o victorie decisivă a Croației. Restul zonelor ocupate au revenit la Croația după acordul de la Erdut din noiembrie 1995, procesul de „rearanjare” teritorială fiind încheiat în ianuarie 1998, când inclusiv Vukovarul se afla deja în componenţa Croaţiei.

Trei ofițeri ai JNA, Mile Mrkšić, Veselin Šljivančanin și Miroslav Radić au fost inculpați de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie în baza mai multor capete de acuzare privind crime împotriva umanității și violări ale legilor războiului. Pe 27 septembrie 2007, Mrkšić a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crimă și tortură, Šljivančanin la cinci ani de închisoare pentru tortură, dar a fost achitat de acuzația de exterminare, iar Radić a fost achitat. Un altul, Slavko Dokmanović a fost de asemenea acuzat și arestat pentru rolul său în masacru, dar s-a sinucis în 1998, cu câteva zile înainte de anunțarea procesului.

Slobodan Milošević a decedat la Haga, la 11 martie 2006, în timpul pocesului în care era judecat sub acuzația de crime de război comise în anii ‘90 în Bosnia și Herțegovina, Croația și Kosovo, inclusiv la Vukovar.

Liderul etnicilor sârbi, Vojislav Šešelj, a fost inculpat pentru crime de război, inclusiv pentru câteva capete de genocid în legătură cu masacrul de la spitalul din Vukovar.

În plus, Croația a încercat inculparea unui număr de sârbi pentru crimele de război comise la Vukovar – deși majoritatea acuzaților fie au murit înainte de a putea fi judecați, fie au trebuit judecați în absenţă – iar în decembrie 2005, un tribunal din Serbia a condamnat 14 foști paramilitari pentru implicarea lor în masacrul de la spital.

În noiembrie 2010, preşedintele Serbiei, Boris Tadici, a devenit primul lider sârb care aduce un omagiu victimelor croate ale masacrului din anul 1991 din Vukovar. Liderul sârb a fost în Croaţia, unde a depus coroane de flori la memorialul ridicat în amintirea celor 260 de pacienţi ucişi în război. De asemenea, alături de liderul croat Ivo Josipovici, a mers şi la cimitirul în care sunt înmormântaţi 18 sârbi ucişi de croaţi. Tadici a afirmat atunci: „Sunt aici să aduc un omagiu victimelor, să le cer scuze în speranţa că sârbii şi croaţii, Serbia şi Croaţia, vor începe o pagină nouă în istorie şi copiii noştrii nu vor purta povara istoriei anilor 1990”, a declarat Tadic. La rândul său, preşedintele croat a afirmat că vizita şefului de stat sârb demonstrează că „e posibiliă o politică pacifistă şi prietenoasă” între cele două ţări.

În prezent Vukovar este un oraș în cantonul Vukovar-Srijem, din Croația, având o populație de 27.683 de locuitori, alcătuită din circa 57 % croaţi şi 35 % sârbi, oameni care încearcă să convieţuiască în mod paşnic şi constructiv, în încercarea de a lăsa în urmă amintirea dureroasă a celor întâmplate în anul 1991.

Răzvan Moceanu

RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *