ARGENTINA – BUENOS AIRES – 2
14 mai 2017
Bilet de îmbarcare spre… Oradea şi apoi către China, la Beijing…
20 mai 2017

DOCUMENTAR: Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” – paradisul autentic românesc, cea mai vizitată atracţie turistică din Bucureşti

Miercuri, 17 mai, se împlinesc 81 de ani de la inaugurarea pentru public a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, o adevărată comoară etnografică reprezentând autenticitatea satului românesc din secolele XVII – XX. Aici sunt prezentate publicului locuinţe, monumente, artefacte provenind din diferite zone ale ţării, care ilustrează modul de viaţă de zi cu zi din lumea satului românesc al acelor vremuri.

Atunci, la Bucureşti, era recreată ”veșnicia satului românesc”, după mai bine de 10 ani de cercetări aprofundate în peste 600 de localități din România interbelică, după o iniţiativă vizionară a lui Dimitrie Gusti, întemeietorul sociologiei româneşti.

Muzeul satului, o oază de linişte şi farmec, cuprinde ansamblul elementelor vieţii şi obiceiurilor din mediul rural, cu prezentarea tuturor elementelor care au ajutat la satisfacerea nevoilor zilnice ale gospodarilor, cu o însemnătate majoră în istoria României, având în vedere că până în secolul XX, o mare parte din populaţia României trăia la sat. Muzeul este o „călătorie peste timp”, o pledoarie pentru autenticitatea culturii şi civilizaţiei săteşti din România, a modului de viaţă tradiţional, a simţului artistic şi a spiritului inventiv al ţăranului român, dar, în egală măsură, este unul din cele mai active şi fascinante centre de cercetare, restaurare şi conservare a patrimoniului cultural naţional.

Tocmai de aceea, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” este cea mai vizitată atracţie turistică din Bucureşti şi a treia din ţară, după Castelele Peleş şi Bran.

Primele idei legate de un muzeu în aer liber al satului sunt puse în legătură cu Expoziţia Universală de la Paris, din anul 1867, atunci când Alexandru Odobescu, scriitor, arheolog şi om politic, fost ministru al monumentelor (1863-1864), a avut ideea de a reprezenta România cu un pavilion special construit pe ideea unor monumente de arhitectură populară.

Ideea este preluată şi de Alexandru Tzigara Samurcaş, istoric de artă, care a gândit  aducerea la Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, gospodării autentice şi complete din toate regiunile locuite de români, un proiect care s-a concretizându în anul 1909, prin asamblarea la acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.

În anul 1929 se înfiinţa la Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, al treilea muzeu în aer liber de acest fel din Europa, după Muzeul Skansen din Stockholm, înfiinţat în anul 1891 şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer, Norvegia, actualul ”Maihaugen”, deschis în anul 1904.

Ideea unui muzeu al satului românesc în aer liber a fost continuată de Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii de sociologie românească, filosof, ministru al învăţământului (între anii 1932-1933), şi preşedinte al Academiei Române (între 1944-1946), care afirma că „pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci în bătătura omului”.

Pentru a realiza acest proiect, profesorul Dimitrie Gusti a lucrat cu un grup de specialişti ai Şcolii Sociologice din Bucureşti care au coordonat cercetările monografice timp de 10 ani (1925 – 1935): Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu (Mihai Filip), Traian Herseni. Aceste cercetări au avut loc într-un număr mare de sate româneşti, între care Runcu din jud. Gorj, Drăguş din jud. Braşov, Fundu Moldovei din jud. Suceava, Nereju din jud. Vrancea, Dragomireşti din jud. Maramureş, sau  Ruşeţu din jud. Buzău.

Primăria Bucureşti a propus organizarea muzeului în Parcul Carol al II-lea (actualul Parc Herăstrău), pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa, iar lucrările de peisagistică şi hidroamelioraţii au început în anul 1932, după planurile realizate de regizorul, scenograful, scriitorul, şi dramaturgul, Victor Ion Popa.

Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol” a decis să suporte integral cheltuielile pentru realizarea acestui proiect, singura condiţie fiind ca muzeul să fie inaugurat într-o zi de 10 mai, cu o mare însemnătate pentru regalitatea din România.

Lucrările efective de dezasamblare a obiectivelor, transport şi montaj în muzeu au durat doar două luni, fiind achiziţionate case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice, mobilier, ceramică, ţesături, unelte şi alte obiecte sugestive pentru îndeletnicirile din viaţa de zi cu zi a ţăranului român, iar pentru a le conferi autenticitate, cele 33 de complexe autentice româneşti au fost instalate chiar de meşteri din zonele din care au fost aduse.

La 10 mai 1936 a avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Satului Românesc, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar inaugurarea pentru publicul larg s-a realizat la 17 mai 1936, dată consemnată în arhive pentru naşterea acestui obiectiv al patrimoniului tradiţional românesc.

În anul 1937 a avut loc inaugurarea şantierului pentru construirea Palatului Elisabeta, în imediata vecinătate a muzeului, după un proiect realizat încă din anul 1930, de către arhitectul Duiliu Marcu, pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria, soră a Regelui Carol al II-lea al României. Aceste lucrări au afectat şi câteva obiective ale Muzeului Satului, ducând, în cele din urmă, la dezafectarea a şase mori de vânt din Basarabia, a unei case de macedoneni, unei locuinţe din Caliacra, fiind, de asemenea distruse şi o moară plutitoare şi o cherhana.

La muzeu, pentru a întregi autenticitatea obiectivelor prezentate, periodic, familii de ţărani chiar locuiau în gospodăriile din muzeu, inclusiv cu păsările şi animalele pe care le aveau în locurile de origine.

Singurul inconvenient îl reprezenta faptul că, prin aducerea familiilor de ţărani să trăiască aici, degradarea obiectivelor era evidentă, iar la acea vreme nu erau puse la punct metode corespunzătoare de conservare şi restaurare a obiectelor de patrimoniu.

În anul 1940, edilii Bucureştiului au hotărât ca în unele gospodarii din muzeu să fie găzduite permanent familii de refugiaţi bucovineni şi basarabeni, ducând la o şi mai accelerată degradare a gospodăriilor, aceştia locuind aici până în anul 1948.

În acel an, Muzeul Satului îşi redeschide porţile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focşa, fost student al profesorului D. Gusti şi membru al echipelor de monografişti. Acesta ia decizia de evacuare a familiilor care locuiau în muzeu şi la scurtă vreme de la instalarea în funcţie, începe să angajeze personal specializat pentru administrarea muzeului.

În perioada comunismului, sunt alcătuite principii de funcţionare, întreţinere şi dezvoltare a muzeului, una dintre cele mai interesante direcţii de dezvoltare fiind gruparea monumentelor de arhitectură şi de tehnică populară după criteriul vecinătăţii geografice a localităţilor de provenienţă.

Au continuat astfel campaniile periodice de achiziţii, a fost dezvoltată activitatea de cercetare, realizându-se aici, în timp, imaginea unui sat – sinteză al României, oglindit prin întreaga originalitate, reprezentativitate, unitate şi diversitate a sa.

Concomitent cu dezvoltarea patrimoniului prezentat a apărut şi extinderea suprafeţei muzeului până la circa 9 hectare.

În anul 1978, Muzeul Satului fuzionează cu Muzeul de Artă Populară al R.S.R., sub titulatura de Muzeul Satului şi de Artă Populară, funcţionând ca atare până în martie 1990, însă în toată această perioadă muzeul a fost de mai multe ori ameninţat cu strămutarea pe un alt amplasament, în afara Bucureştiului, pe locul sau fiind proiectată extinderea zonei rezidenţiale a conducerii comuniste.

După Revoluţia din decembrie 1989, Muzeul Satului îşi recapătă individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Ţăranului Român, fiind realizat un program sistematic de priorităţi legate atât de dezvoltarea patrimoniului şi acoperirea unor segmente tematice nereprezentate în expoziţia permanentă în aer liber şi în colecţii cât şi de o nouă orientare şi fundamentare a cercetării.

În ultimii ani, în urma campaniilor de cercetare şi achiziţii, patrimoniul muzeului s-a dezvoltat considerabil, în prezent, expoziţia permanentă ajungând la 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente, cu un patrimoniu mobil de peste 50.000 obiecte.

Muzeul a achiziţionat în timp şi un fond documentar de o inestimabilă valoare istorico-etnografică, alcătuit din manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren cât şi din investigaţiile ulterioare, iar pentru găzduirea acestora a fost construită şi inaugurată, în noiembrie 2002, o clădire multifuncţională.

Trebuie însă amintite şi două evenimente grave care s-au întâmplat aici după Revoluţie, şi anume incendii catastrofale, primul dintre ele, în sectorul „Transilvania”, la 5 septembrie 1997, respectiv cel din 20 februarie 2002, în zonele Moldova şi Dobrogea, care au adus distrugeri importante patrimoniului de aici.

Recent, conducerea muzeului a creat programe de pedagogie muzeală şi toate activităţile cu publicul se desfăşuară în ideea prezentării unui „muzeu viu”. Astfel au apărut proiecte de acum consacrate, precum Târgul meşterilor populari, Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă „Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice, Zilelor Culturii unor popoare, care sporesc atractivitatea şi aduc an, de an, sute de mii de vizitatori.

În România există mai multe muzee ale satului, alături de Muzeul din Bucureşti, cu reprezentativitate naţională, şi de Muzeul Transilvaniei, importante fiind şi Muzeul Satului Bănăţean, înfiinţat la 20 august 1971, la Timişoara, Muzeul Satului Bucovinean, înfiinţat la Suceava în 1968, Muzeul Satului Vâlcean de la Burdujeni, înfiinţat în 1974, Muzeul Satului Maramureşean, înfiinţat în decembrie 1971, la Sighetu Marmaţiei şi Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), cu reprezentativitate naţională, care se întinde pe o suprafaţă de 96 ha şi care a fost înfiinţat în anul 1963.

 

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul Satului Bucovinean – Suceava

La 17 mai 2016, chiar cu ocazia împlinirii a 80 de ani de existenţă, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” s-a extins, prezentând publicului o aripă nouă, care cuprinde 25 de obiective distribuite pe o suprafață de aproximativ 3 hectare, care a costat circa 2 milioane de euro.

De asemenea, trebuie amintit că la 25 martie 2016, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înființare, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria F „Promovarea culturii”, „în semn de înaltă apreciere pentru competența și profesionalismul dovedite de-a lungul timpului în conservarea și promovarea patrimoniului cultural național, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ținută”.

Nu în ultimul rând, Banca Naţională a României a lansat, la începutul lunii mai 2016, în circuitul numismatic, un set de monetărie cu tema „80 de ani de la inaugurarea Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.

de Răzvan Moceanu

Fotografii din arhiva personală realizate în mai 2010, august 2010, august 2012 şi august 2016

Sursa: RADOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *