Texte și pretexte – Invitat special este istoricul Constantin Corneanu
6 May 2017
Sfârşit de stagiune cu trei conferinţe la TNB
8 May 2017

DOCUMENTAR: Muzeul Național de Istorie a României, 45 de ani de la inaugurare

La 8 mai 2017 se împlinesc 45 de ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României. Pentru a fi creat acest muzeu s-au avut în vedere mai multe clădiri – Palatul Justiției, Palatul Poștelor și clădirea Sfatului Popular al Capitalei, iar în final a fost aleasă clădirea Poștei Centrale din București, situată în Calea Victoriei nr. 12, care a fost atribuită Muzeului Național de Istorie.

Palatul Poștelor a fost construit la finalul secolului al XIX-lea. În 1892, după elaborarea legii pentru construirea Palatului Poștelor, arhitectul Alexandru Săvulescu a fost desemnat să realizeze planurile clădirii. Arhitectul a vizitat mai multe orașe europene (Paris, Viena, Torino, Milano, Veneția, Budapesta, Zurich și Geneva) și a studiat clădirile serviciilor poștale împreună cu directorul poștelor de atunci, Ernest Sturza. Edilii Bucureștiului au decis să construiască Palatul Poștelor pe un teren pe care, în secolul al XVII-lea, se aflau casele marelui agă Constantin Bălăceanu, pe locul cărora domnitorul Constantin Brâncoveanu a construit un han ce i-a purtat numele — ”Hanul Constantin Vodă”, distrus în incendiul din 1847.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă la 20 octombrie 1894, în cadrul unei mari solemnități, la care au participat regele Carol I, prim-ministrul de atunci, Lascăr Catargiu, miniștrii Cabinetului și edilii Capitalei. Inaugurarea festivă a avut loc în 1903. Clădirea, amplasată pe un teren de peste 10.000 mp și cu o suprafață desfășurată pe patru niveluri, are o fațadă monumentală, în stil neoclasic, cu un portic larg, format din zece coloane dorice, iar extremitățile sunt formate din două volume proeminente, înălțate și acoperite de câte o cupolă.

Palatul a fost inaugurat în anul 1900, pentru beneficiarul său inițial, Poșta Română. Poșta centrală a orașului a funcționat în clădire până în 1970, când au început lucrări de renovare a clădirii și de amenajare a Muzeului Național de Istorie, după ce în martie 1970 a apărut Hotărârea Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România (de la acea vreme) privind înființarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România. Doi ani mai târziu, la 8 mai 1972, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România, potrivit site-ului muzeului, www.mnir.ro.

Realizarea expoziției de bază a Muzeului Național de Istorie a fost complexă și foarte complicată, deoarece trebuia să cuprindă obiecte cu mare relevanță istorică, dar trebuia să îmbine adevărul istoric cu cerințele ideologice. Expoziția de bază a fost chiar de la început împărțită pe secții: istorie medie, istorie modernă, Tezaurul Istoric, istorie antică, istorie contemporană. La subsol a fost amenajată expoziția Tezaurul Istoric, iar în curtea interioară a fost ridicată structura ușoară care avea să adăpostească lapidarium-ul și copia Columnei lui Traian.

Primul director al muzeului, între anii 1971-1985, a fost dr. Florian Georgescu. Pentru organizarea expoziției permanente au fost necesare amenajarea, proiectarea și realizarea a 55 de săli de expunere cu o suprafață expozițională de 15.000 mp și au fost instalate 1.500 sisteme de expunere în care au fost expuse aproximativ 50.000 de valori de muzeu.Totodată, au fost întocmite 300 de texte explicative de săli și vitrine și au fost alcătuite 64 hărți, 80 de grafice și 9.000 de etichete.

Prima formă a expoziției permanente de la Muzeul de Istorie a R.S.R. era întinsă în 50 de săli, la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul și Tezaurul Istoric. La etajul al doilea a existat, pentru scurt timp, expoziția de artă medievală românească. În acest muzeu au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal prețios, dar și o mulțime de alte piese de mare valoare arheologică și istorică.
Statuia împăratului Traian, amplasată de Municipalitate pe treptele Muzeului Național de Istorie a României

Având o suprafață de 8.000 mp, muzeul reunește în 60 de săli exponate cu o valoare deosebită, mărturii despre prezența omului pe teritoriul României încă din paleolitic (600.000 ani — 6.000 ani î.Hr.), cultura materială și spirituală a geto-dacilor, războaiele daco-romane și transformarea Daciei în provincie a Imperiului roman, structurile de putere ale statului în societatea medievală, domniile fanariote, revoluția burghezo-democratică de la 1848, câștigarea independenței, declanșarea celor două războaie mondiale și intrarea României sub influență rusească.

Instituția susține anual, în colaborare cu autoritățile locale, cercetări arheologice în cel puțin zece situri, gestionând proiecte de mare anvergură în istoria arheologiei românești.
Muzeul a reprezentat un punct de atracție pentru publicul din țară, dar și din străinătate, deoarece aduna cele mai importante mărturii ale trecutului României. Regimul comunist privea muzeul ca pe un pilon important în cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, concretizat în realizarea Expoziției Omagiale (1978).

Structura clădirii a fost serios afectată de cutremurele din 1940 și 1977. După anii ’90, pentru Muzeul Național a început o nouă pagină de istorie: ”s-a deschis către lume, organizând memorabile expoziții, la sediul propriu, altundeva în țară, sau în străinătate”, se arată în istoricul instituției postat pe site-ul www.mnir.ro. Muzeul a găzduit importante manifestări științifice, între care una din cele mai importante a fost Congresul Internațional de Bronzuri Romane, în mai 2003.

Problemele de structură acumulate au devenit o prioritate în istoria recentă a muzeului. Astfel, în septembrie 2002, expoziția permanentă a Muzeului Național de Istorie a fost împachetată, obiectele fiind duse în depozite. Reabilitarea structurii de rezistență a început în iarna aceluiași an, lucrările fiind executate, până în septembrie 2005, în proporție de aproximativ 50%. Finalizarea lucrării de reconstrucție era așteptată pentru mijlocul anului 2007, termen care nu a putut fi respectat.

Expoziția permanentă a fost redimensionată, iar reprezentanții muzeului au reușit să mențină deschise secțiile Tezaur și Columna lui Traian (subsol), Lapidarium (parter).

Ideea unei copii a Columnei lui Traian în România a reprezentat un punct de interes pentru cărturarii și oamenii de cultură din secolul al XIX-lea. S-au remarcat eforturile făcute de Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Al. Tzigara-Samurcaș, însă clasa politică a vremii nu a susținut proiectul. Istoricul muzeului notează că un merit de necontestat în realizarea copiei Columnei l-a avut arheologul Emil Panaitescu, în perioada 1934-1939, când era director al Școlii Române din Roma. În urma unor memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucțiunii Publice, Ministerului de Finanțe și Parlamentului, acesta a reușit să obțină finanțare. Lucrările de reproducere a coloanei s-au făcut în vreme de război de meșteri de la Vatican, sub supravegherea lui Francesco Mercatalli.
Soclul Columnei

Început în anul 1939, fusul a fost finalizat în 1940, iar soclul în 1943. Emil Panaitescu a urmărit executarea mulajelor, iar calitatea lucrării a fost verificată de o comisie formată din Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog și Virgil Vătășianu, istoric de artă.

Al Doilea Război Mondial și Cortina de fier instaurată în Europa au făcut ca mulajele după reliefurile Columnei să ajungă în țară cu mare întârziere, ele fiind până atunci adăpostite în subsolurile Muzeului Lateran, ale Forului lui Traian și în depozitele Palatului Expozițiilor, la Roma. Din raportul lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma între anii 1929-1940, menționat ca ministru al României la Roma, reiese că Statul român a plătit pentru copia Columnei 769.000 lire din care 211.881,90 lire în 1939.

După numeroase demersuri și tratative diplomatice, Columna a ajuns în țară în iunie 1967, intrând în patrimoniul Muzeului Satului (vechiul Palat al Poștei nu era încă transformat în muzeu de istorie). Apoi, copia Columnei a fost expusă la Muzeul de Istorie a Partidului Comunist (care avea sediul în clădirea actualului Muzeu al Țăranului Român) și a avut un număr impresionant de vizitatori din întreaga țară.

În curtea interioară a vechiului Palat al Poștelor s-a construit, după un proiect al arhitectului Nicolae Rădulescu, un corp de clădire modern, cu destinația Lapidarium, din beton armat și sticlă, cu acoperișul în formă de stea, având accesul din holul central și care a fost destinat copiei Columnei lui Traian. O subpantă, care permite expunerea pe două niveluri, face din această zonă, cu o suprafață de expunere de 1.700 mp, un loc propice pentru prezentarea pieselor de muzeu.

În cadrul expozițiilor permanente ale muzeului, o importanță deosebită o poartă și secțiunea Tezaur, împărțită în Apahida (trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor) și Tezaurul de la Pietroasa (”Cloșca cu puii de aur”).
Muzeul Național de Istorie a României este una dintre instituțiile reprezentative ale culturii românești, deținând un fond foarte valoros de bunuri de patrimoniu mobil care ilustrează toate perioadele semnificative din trecutul poporului român, cât și din vremea unor civilizații care au existat în vechime pe actualul teritoriu al țării noastre. Bogatul patrimoniu include peste 650.000 piese (un număr care sporește anual și între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament și echipament, textile și mobilier.

Din cauza faptului că muzeul s-a aflat mult timp în reparații capitale, cea mai mare parte a expozițiilor sunt temporar închise sau în reorganizare. Muzeul prezintă publicului, în prezent, pe lângă Tezaur Istoric, Lapidarium — Columna lui Traian, și expoziții temporare cu tematică diversă, organizate în holul central, precizează site-ul www.mnir.ro.

 

Vernisajul expoziției temporare de fotografie istorică ”Arhiva Fotografică AGERPRES”, la sediul MNIR, 2016

MNIR a găzduit expoziția temporară ”Descoperă Arhiva fotografică AGERPRES” în perioada 24 mai-31 iulie 2016.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *