Idei în nocturnă. Pagini de Istorie – Despre arheologie și arheologi. Invitat, dr. Ovidiu Țentea
5 September 2017
PORTRET Mihail Kogălniceanu
6 September 2017

DOCUMENTAR: Maica Tereza, 20 de ani de la moarte

Maica Tereza de Calcutta, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, pe numele de botez Agnes Gonxha Bojaxhiu, s-a născut la 26 august 1910, la Skopje, oraș aflat la vremea aceea sub ocupație otomană, în prezent capitala Macedoniei.

Părinții săi, de origine albaneză, erau devotați bisericii catolice și implicați în toate acțiunile acesteia. Pe când avea doar 8 ani, tatăl său a murit, iar ea s-a apropiat foarte mult de mamă, o persoană foarte pioasă și plină de compasiune față de semenii săi, care i-a insuflat fiicei sale spiritul actelor de caritate.

Potrivit site-ului www.nobelprize.org, la vârsta de 12 ani a simțit prima chemare către viața religioasă, iar șase ani mai târziu, la 18 ani, în 1928, a părăsit orașul natal pentru a se alătura călugărițelor irlandeze de Loreto. A rămas la Dublin câteva luni, perioadă în care a învățat limba engleză. Acolo a primit numele “sora Maria Tereza”, după Sfânta Tereza din Lisieux, potrivit site-ului motherteresa.org. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda și s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credință. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugărițele de Loreto. În această perioadă, a învățat bengaleza și hindi, potrivit site-ului biography.com.

La 24 mai 1937, a depus jurământul final de credință, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia. Prin bunătatea și generozitatea ei, a încercat să le insufle elevilor devoțiunea față de Iisus Hristos: “Dă-mi puterea să fiu lumina din viața lor, pentru ca, în cele din urmă, să-i pot conduce către Tine” (“Give me the strength to be ever the light of their lives, so that I may lead them at last to You”), scria Maica Tereza într-o rugăciune, potrivit site-ului biography.com.

Doi ani mai târziu, la 10 septembrie 1946, pe când se afla într-un tren care urma să o ducă la Darjeeling pentru un popas spiritual de câteva zile, are revelația “celei de a doua chemări a Domnului”. A auzit vocea Domnului Iisus Hristos, care i-a spus “Vino, fii lumina Mea!”, rugând-o să-și dedice viața celor mai săraci dintre cei săraci, celor bolnavi și nevoiași. Cum deja depusese jurământul final de credință, nu a putut părăsi mânăstirea fără o permisiune oficială. În 1948, primește acceptul oficial de a propovădui iubirea pentru aproapele din afara Ordinului. Din acel moment, Maica Tereza nu a mai purtat hainele de călugăriță, adoptând îmbrăcămintea săracilor bengalezi: un sari de culoare albă, cu o bordură albastră. După șase luni de pregătire medicală, s-a îndreptat către periferia orașului, neavând alt scop decât acela de a-i ajuta “pe cei nedoriți, pe cei neiubiți și pe cei neîngrijiți”.

S-a dedicat în întregime semenilor săi, îngrijind copii și alinând suferințe, a deschis o școală în aer liber și o casă pentru cei fără adăpost și a convins autoritățile locale să facă donații pentru această cauză. Prin eforturile Maicii Tereza, milioane de bolnavi și muribunzi au primit adăpost și au fost tratați în dispensare mobile sau în clinici specializate și sute de mii de copii abandonați au fost îngrijiți și dați spre adopție.

În octombrie 1950, a întemeiat, sub numele de Misionarele Carității, o nouă congregație religioasă în Arhidioceza Calcuttei. La început, aceasta avea doar câțiva membri, foști profesori și foști elevi de la Liceul Sfânta Maria, dar, pe măsură ce congregația s-a dezvoltat și a început să primească mai multe donații, activitatea acesteia a crescut exponențial. A urmat, apoi, înființarea altor ramuri: Frații Misionari ai Carității, Surorile contemplative, Frații contemplativi și Părinții Misionari ai Carității, și mai târziu Colaboratorii Maicii Tereza și Colaboratorii Bolnavi și Suferinzi, și ultima, Mișcarea Corpus Christi pentru Preoți, notează site-ul www.catholica.ro.

Maica Tereza era condusă în această misiune de un profund sentiment de iubire față de aproapele. Căci ea urma îndeaproape cuvintele Domnului Iisus Hristos: “Iubiți-vă unii pe alții! Așa cum Eu vă iubesc pe voi, tot așa trebuie să vă iubiți și voi unii pe alții.”, se arată pe site-ul www.nationalcatholicreporter.org. În ochii săi, cele mai grave maladii nu erau tuberculoza, lepra și nici măcar SIDA, ci lipsa de iubire, sentimentul oamenilor că sunt nedoriți, neîngrijiți și neiubiți. Tocmai aceste suferințe a încercat Maica Tereza să le aline, făcând lucruri mărunte cu extraordinar de multă iubire.

“Imperiul carității” creat de Maica Tereza s-a extins continuu. La începutul anilor ’60, au fost trimise surori și în alte părți din India, iar în 1965, Misionarele Carității a devenit o Familie Religioasă Internațională, printr-un decret al papei Paul al VI-lea. Prima fundație deschisă în afara Indiei a fost cea din Venezuela, în anul 1965, urmată de o alta la Roma, apoi în Tanzania, extinzându-se, ulterior, pe fiecare continent în parte. De-a lungul anilor ’80 și ’90, Maica Tereza a deschis cămine în fosta Uniune Sovietică, în Albania și în Cuba. A fost prezentă și în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carității, precum și în 1992. Potrivit site-ului www.catholica.ro, în anul 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune, răspândite în 123 de țări ale lumii. Activitatea desfășurată de Maica Tereza s-a bucurat de apreciere în lumea întreagă.

Maica Tereza a primit numeroase premii pentru acțiunile de caritate săvârșite pentru semenii săi, indiferent de religia acestora. Cea mai prestigioasă distincție, însă, este Premiul Nobel pentru Pace, acordat în octombrie 1979, pentru o viață închinată semenilor din lumea întreagă, pentru ajutorul acordat săracilor, pentru alinarea suferințelor celor bolnavi, pentru îngrijirea copiilor, într-un cuvânt — pentru întreaga sa operă de caritate. Prin acordarea acestui premiu, Comitetul norvegian al Premiului Nobel își exprima recunoștința față de munca Maicii Tereza în folosul celor mai săraci dintre cei săraci, “pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăși starea de sărăcie și de suferință, care constituie, de asemenea, o amenințare la adresa păcii”, potrivit nobelprize.org. În 1979, întreaga umanitate și-a îndreptat atenția către suferințele copiilor și ale refugiaților, iar aceștia reprezintă exact acele categorii de oameni pentru care Maica Tereza a lucrat atâția ani, cu abnegație. Comitetul a reliefat, de asemenea, energia care i-a susținut aceste acțiuni de caritate și care ilustrează calitățile sale sufletești. O caracteristică a muncii sale o reprezintă respectul față de fiecare ființă umană în parte. Cei mai singuri, cei mai năpăstuiți și cei mai bolnavi au găsit alinare în mâinile sale. În ceea ce o privește pe Maica Tereza, această filosofie de viață este adânc înrădăcinată în credință. A adunat în jurul său oameni de diferite religii, a luptat pentru promovarea păcii, pentru eradicarea foametei și a sărăciei, a creat o comunitate primitoare pentru cei suferinzi.

Ceremonia de decernare a avut loc la 10 decembrie 1979, iar Maica Tereza a primit premiul “Spre slava lui Dumnezeu și în numele celor săraci”. Festivitatea de premiere nu s-a încheiat, așa cum era prevăzut, cu un banchet. Maica Tereza l-a anulat pentru a dona banii către cei săraci.

Maica Tereza s-a împotrivit în mod clar avortului. Cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace, aceasta spunea: “Dacă auziți că vreo femeie nu vrea să păstreze copilul și dorește să avorteze, căutați să o convingeți să îmi aducă acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu”, a amintit papa Ioan Paul al II-lea, în anul 2003, în cadrul ceremoniei de beatificare a Maicii Tereza, potrivit site-ului www.catholica.ro.

La 5 septembrie 1997, inima Maicii Tereza a încetat să mai bată. A fost înmormântată în sediul central al congregației Misionarele Carității din Calcutta, mormântul său devenind în scurt timp loc de pelerinaj pentru creștinii din lumea întreagă.

La 19 octombrie 2003, de Ziua mondială a misiunilor, papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o pe Maica Tereza de Calcutta, în cadrul unei Liturghii solemne celebrate în Piața Sfântul Petru din Vatican. La celebrare au fost prezenți câteva sute de mii de pelerini veniți din lumea întreagă. “Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarilor și Misionarelor Carității, pe care astăzi am bucuria să o înscriu în rândul fericiților, a mers pe urmele lui Hristos, pe un itinerar de iubire și de slujire, care răstoarnă orice logică omenească”, a spus suveranul pontif, prezentând-o pe noua fericită drept model de sfințenie. “Să îi aducem laudă acestei mici femei îndrăgostite de Dumnezeu, mesageră umilă a Evangheliei și neobosită binefăcătoare a omenirii” — a spus papa Ioan Paul al II-lea, în predica sa, potrivit site-ului www.catholica.ro.

La 4 septembrie 2016, Maica Tereza a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piața Sfântul Petru din Roma. “O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă și o trecem printre sfinți, decretând ca ea să fie venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta va fi celebrată la 5 septembrie, zi în care se comemorează moartea Maicii Tereza, decedate în 1997. După ceremonie, Papa a oferit un prânz pentru 1.500 de persoane fără resurse financiare, aflate în grija surorilor ordinului “Misionarele Carității”, congregația fondată de Maica Tereza.

Pentru neobosita sa dăruire față de cei aflați în suferință, Maica Tereza rămâne poate cel mai mare binefăcător al secolului al XX-lea. A îmbinat, de-a lungul vieții sale, o profundă empatie cu cei nevoiași și o devoțiune desăvârșită față de chemarea sa. Acestea s-au completat cu un spirit întreprinzător, un foarte bun organizator, ceea ce i-a permis să-și ajute semenii de pe tot globul. Cu toate că a săvârșit un număr incomensurabil de acte de caritate și a marcat viețile a milioane de oameni, ea se caracteriza simplu: “După sânge, sunt albaneză. După cetățenie — indiană. După credință, sunt călugăriță catolică. După chemare, aparțin lumii. Iar în ceea ce privește inima mea, aparțin în întregime Inimii lui Hristos”, notează site-ul motherteresa.org.

AGERPRES/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *