Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: Istoria neagră a umanităţii – Hiroshima şi Nagasaki

06 August 2019, 06:12

În săptămâna aceasta, întreaga lume îşi readuce aminte de vara anului 1945, sfârșitul celui de-al doilea război mondial, moment în care SUA, aflate încă în stare de război, au lansat prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima, pe 6 august, apoi, la doar trei zile distanţă, pe 9 august, o a doua bombă a căzut asupra oraşului Nagasaki.

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardarea oraşelor era considerată un act de barbarism total, dar, după ce germanii au bombardat masiv Londra la începutul războiului, aviaţia britanică şi cea americană au folosit bombele incendiare pentru a provoca pagube imense în cinci oraşe germane, ucigând sute de mii de civili în Hamburg, Dresda, Darmstadt, Kassel şi Stuttgart. Dealtfel, până la utilizarea celor două bombe atomice care au pus capăt războiului, peste 50 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în cei aproape şase ani de conflagraţie mondială.

„Little Boy” („Băiețelul”) a fost numele de cod al primei bombe atomice utilizată într-un conflict armat, şi a fost rodul Proiectului Manhattan, un program american ambițios, creat încă din anul 1939 şi care urmărea dezvoltarea primei arme nucleare, ca un răspuns american la informaţiile despre faptul că Germania lucrează la crearea unei bombe atomice.

Astfel, mai ales după atacul japonezilor din 1942 asupra flotei americane aflate la baza navală Pearl Harbour și implicarea Americii în Al Doilea Război Mondial, SUA împreună cu aliații săi, Marea Britanie și Canada au accelerat demersurile de creare a bombei. Principiul folosit de încărcătura de uraniu 235, a fost bombardarea cu neutroni lenți în urma căreia avea loc o reacție nucleară în lanț, generatoare de căldură, cu un efect devastator.

La începutul anului 1943 a avut loc realizarea primelor prototipuri și testarea lor la Laboratorului Național Los Alamos, parte componentă a Proiectului Manhattan.

Pe 6 august 1945, bomba a fost lansată, la ora locală 8:15, de un bombardier B-29 Superfortress „Enola Gay” pilotat de colonelul Paul Tibbets (încadrat la baza aeriană 393 Bomb Squadron, Missouri, SUA).

70% din clădirile oraşului au fost rase de pe suprafaţa pământului, iar circa 70.000 de oameni au murit pe loc.Little Boy era lung de circa 3 metri şi cântărea 4,5 tone, conţinea 63 kg de uraniu şi a explodat la o înălţime de 500 m deasupra oraşului, moment care a declanşat o reacţie nucleară cu o putere de 16 kilotone TNT.

La Nagasaki, pe 9 august 1945, a fost lansată bomba „Fat Man” (denumită astfel datorită asemănării cu personajul Kasper Gutman din filmul “Şoimul Maltez”), care conţinea 6 kg de plutoniu şi a explodat la aceeaşi înalţime de 500 m, cu o putere de 21 kilotone TNT. Întrucât explozia s-a produs deasupra unei văi adânci, o bună parte a oraşului a rămas nedistrusă, însă circa 45.000 de oameni au murit pe loc, fiind înregistraţi şi circa 75.000 de răniţi.

Este interesant de menţionat că a existat un singur supravieţuitor cunoscut al ambelor atacuri, Tsutomu Yamaguchi, care a murit din cauze naturale în ianuarie 2010. Dl. Yamaguchi se afla într-o călătorie de afaceri la Hiroshima la data de 6 august 1945, când avionul american a aruncat bomba atomică asupra oraşului. Tsutomu Yamaguchi a suferit arsuri şi a rămas o noapte la Hiroshima, pentru îngrijiri medicale, după care s-a întors la Nagasaki, oraşul în care locuia. La 9 august, americanii au aruncat peste Nagasaki cea de-a doua bombă atomică din istorie, Tsutomu Yamaguchi supravieţuind miraculos şi acestei catastrofe.

Scopul militar al folosirii armelor atomice au fost crearea de șoc și teroare, prin distrugere la scară largă, catastrofică, într-o perioadă de timp foarte scurtă.

Cele două bombe atomice au ucis, în total, câteva sute de mii de oameni, aproximativ 140.000 în atacul de la Hiroshima şi circa 82.000 la Nagasaki, însă unii analişti afirmă că cifrele reale sunt mult mai mari. Cea mai mare parte a victimelor a murit instantaneu, alţii au murit ulterior din cauza arsurilor, rănilor şi a radiaţiilor, în timp ce alţii au murit după câţiva ani din cauza diferitelor tipuri de cancer cauzate de radiaţii şi a malformaţiilor la naştere.

În prezent, experţii în domeniu consideră că unele bombe nucleare care se află în dotarea celor mai puternice armate ale lumii sunt de aproape 50 de ori mai puternice decât cele folosite la Hiroshima şi Nagasaki.

În amintirea victimelor celor două atacuri, au fost instituite „Ziua Hiroshima” – ziua mondială a luptei pentru interzicerea armelor nucleare (6 august) şi „Ziua Nagasaki” (9 august), marcate anual la nivel mondial.

RADOR - de Răzvan Moceanu

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
Istorie-filozofie-psihologie 18 Martie 2024, 12:06

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii

Daniel Barbu, profesor universitar și fost ministru al Culturii, a murit la vârsta de 66 de ani. Decesul a fost...

A murit Daniel Barbu, fostul ministru al culturii
A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Istorie-filozofie-psihologie 12 Martie 2024, 09:21

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental

Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 11:00, va avea loc cea de-a 10-a conferință susținută de doamna academician...

A 10-a conferinţă cu academician Georgeta Filitti - Povestea Athénée Palace InterContinental
Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Istorie-filozofie-psihologie 11 Martie 2024, 09:32

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate

Analiza post-publicare a arătat că aceasta nu îndeplinește standardele lor editoriale.

Agenţiile de știri retrag o fotografie cu prințesa Kate
Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Istorie-filozofie-psihologie 22 Februarie 2024, 12:03

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR

Un eveniment de predare - primire a bunurilor a fost organizat miercuri.

Recuperate de autorități, cele 3 brăţări preistorice vor fi păstrate în custodie de MNIR
Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Istorie-filozofie-psihologie 21 Februarie 2024, 10:30

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur

Ioan T. Morar va participa astăzi, 21 februarie 2024 (ora 14.30, Sala B120) la un atelier cu studenți și cadre didactice,...

Ioan T. Morar la Universitatea Aix-Marsilia, Franța: atelier despre volumul Fake news în Epoca de Aur
Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Istorie-filozofie-psihologie 06 Februarie 2024, 07:47

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit. Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu "o formă de cancer", a...

Regele Charles al III-lea, diagnosticat cu "o formă de cancer"
Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2024, 07:14

Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului va fi marcată la ICR Londra printr-o proiecție de film și o...

Fotografiind războiul și atrocitățile. Aspecte ale Holocaustului din România și teritoriile controlate de România
#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00
Istorie-filozofie-psihologie 24 Ianuarie 2024, 05:10

#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00

Asociația culturală “Aici a stat” organizează astăzi, 24 ianuarie, la ora 18:00, singura serată culturală a...

#Aiciastat Serata culturală cu flaut și romanțe la caravanserai de Ziua Unirii Principatelor 24 ianuarie 2024, ora 18:00
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 15:00
Știința 360
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
REPORTERII ACTUALITATII
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 14:30
PUTEREA CREDINȚEI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru