PORTRET: Grigore Alexandrescu – cel mai valoros fabulist născut pe pământ românesc
22 February 2020
Vocile memoriei la Radio România Cultural
23 February 2020

DOCUMENTAR: Biblia lui Gutenberg – prima carte din Europa tipărită în masă. Paradoxul existenţei celui mai important inventator din istorie

Astăzi, 23 februarie, se împlinesc 565 de ani de la apariţia primei cărţi care a fost tipărită în masă pe continentul nostru, Biblia lui Gutenberg, cel care a inventat tiparul cu litere mobile, aducând epocii sale o veritabilă revoluţie a culturii şi civilizaţiei. Despre cum a ajuns omenirea de la scrierea pe tăbliţe, la cartea tipărită şi e-book-ul din zilele noastre, dar şi despre cum a devenit Biblia lui Gutenberg cea mai valoroasă carte din lume, iar inventatorul ei să se piardă în mizerie şi anonimat, vă invităm să aflaţi în rândurile care urmează.

/ AFP PHOTO / KAZUHIRO NOGI

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupaţi să găsească cel mai bun mijloc de a nota informaţii şi de a le transmite mai departe, generaţiilor viitoare. De-a lungul a cinci milenii, omul a căutat şi a dezvoltat diverse forme pentru transmiterea informaţiilor pe suport scris, pronind de la tăbliţele de argilă din Mesopotamia la e-reader-urile şi tabletele performante, pe care civilizaţia ni le-a adus spre folosinţă.

Cea mai veche scriere cunoscută este, aşadar, cea cuneiformă, pe tăbliţe de piatră, apărută în Mesopotamia, în zona dintre Tigru şi Eufrat, în antichitate. Descoperirile făcute de arheologi în apropierea oraşului mesopotamian Uruk atestă faptul că cele mai vechi suporturi de scriere erau folosite pentru ţinerea unor evidenţe ale oraşului.

Au mai fost descoperite, la Nippur, în regiunea Sumerului, tăbliţe provenind din mileniul al III-lea î.Hr., dar şi 22.000 de tăbliţe datând din secolul al VII-lea î.Hr., descoperite la Ninive, aparţinând bibliotecii şi arhivelor regilor Asiriei. Se pare că templele din Babilon şi Ninive aveau deja ateliere cu copişti.

Metoda scrierii în antichitate se rezuma la trasarea de caractere în tăbliţele de argilă cât încă erau umede, cu un instrument triunghiular, apoi acestea erau introduse în cuptor până se întăreau, iar inscripţiile rămâneau clare.

După tăbliţele de argilă, au urmat ţesăturile, chinezii obişnuind să scrie cu pensule pe bucăţi de mătase.

/ AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS
/ AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS

În secolul al IV-lea Î.Hr., în Egipt apare o nouă invenţie – papirusul, în fapt o plantă acvatică care se găsea mai ales în Delta Nilului, din tulpina căreia se prelucra un material sub formă de foiţă pe care se scria -, apoi pergamentul din piele de animale – oaie, vită, capră sau măgar -, materiale mult mai pretabile inscripţionării şi răspândirii informaţiilor. Pergamentul, denumire provenită de la oraşul Pergamon din Asia Mică, a apărut în secolul al II-lea î.H., la cererea regelui Eumenes al II-lea care voia să nu mai depindă de importurile de papirus din Egipt şi avea marele avantaj că era mai rezistent decât papirusul şi permitea ştergerea şi refolosirea lui.

Interesant este faptul că cele mai scumpe pergamente erau considerate cele obţinute din piele de animal nenăscut, numite ”vellum”, de aici provenind şi denumirea de astăzi pentru foaia velină.

Apoi, apariţia în Evul Mediu, a codexului – legarea foilor de papirus, asemănătoare cărţilor de astăzi -, permitea scrierea atât pe faţă, cât şi pe verso, iar legendele arată că însuşi împăratul roman Iulius Cezar a inventat primul codex. Formatul era mai simplu de ţinut în mâini decât pergamentul şi este primul tip de scriere care se spune că a dus la dezvoltarea lecturii.

În secolul al XIII-lea, au apărut cărţile din hârtie, foarte apropiate ca format de cele de astăzi, fiind un pas esenţial spre noţiunea de răspândire modernă a datelor despre civilizaţii.

Din informaţiile obţinute de istorici, se pare că hârtia, sub o formă arhaică, fusese deja produsă de chinezi încă din primul secol al erei noastre, însă secretul fabricării ei a fost atât de bine păstrat încât pe continentul nostru a fost descoperită abia după mai bine de o mie de ani, în jurul anului 1100 !

/ AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS
/ AFP PHOTO / GABRIEL BOUYS

Ulterior a apărut xilogravura – folosită, se pare, încă din secolul al IX-lea în China -, un procedeu de tipărire cu ajutorul unor blocuri de lemn gravate cu litere, dar sculptarea acestora în lemn reprezenta o muncă extrem de dificilă şi de durată. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, tehnica a permis tipărirea multor copii ale cărţilor importante.

În anul 1398 se naşte, în oraşul german Mainz, Johannes Gensfleisch zur Laden, fiind fiul unui negustor pe nume Friele Gensfleisch zur Laden, care a adoptat numele de familie „zum Gutenberg” după numele cartierului în care se mutase familia sa. Familia sa se trăgea din patricieni bogaţi, iar părinţii săi erau aurari şi băteau monedă.

Gutenberg, devenit metalurgist, bijutier şi tipograf, s-a arătat fascinat de tehnologia tipăririi, în condiţiile în care, în acei ani, în China existau deja câteva biblioteci care deţineau zeci de mii de cărţi tipărite.

Este puţin probabil ca Gutenberg să fi avut cunoştinţă, spre exemplu, de primul sistem de tipărire cu caractere mobile din lume, inventat de Bi Sheng. Şi dacă adăugăm că atât coreenii şi chinezii cunoşteau tipărirea cu litere mobile, însă sistemul nu era nici pe departe atât de larg utilizat, având în vedere complexitătea sistemului de scriere folosit, cercetările şi invenţiile lui Gutenberg capătă parcă mai multă importanţă.

Aşadar Gutenberg, a cărui existenţă a fost marcată de exilul pricinuit de confruntările civile din 1428 dintre familiile patriciene şi breslele meşteşugăreşti, a fost nevoit să se refugieze la Strasbourg, unde s-a integrat în breasla meşterilor care prelucrau metale, iar după şase ani a revenit în oraşul natal şi şi-a continuat cercetările cu privire la tipărirea textelor scrise, îndeletnicindu-se şi cu confecţionarea oglinzilor.

Gutenberg a încercat perfecţionarea modalităţii de tipărire printr-o singură matriţă compactă, la care posibilităţile de corectare a erorilor, de adaptare şi refolosire a materialelor erau, practic, imposibile.

El descoperă o modalitate de a fabrica fiecare literă în parte şi să alinieze aceste litere pe rânduri. Încearcă mai întâi să confecţioneze litere din lemn, să le alinieze, însă calitatea tipăririi era execrabilă.

Şi fiindcă Gutenberg nu deţinea resursele necesare pentru a pune în practică invenţia sa, a fost constrâns să se asocieze cu Johannes Fust, fratele primarului din Mainz, care i-a înmânat 800 de florini, cu care a reuşit să-şi ducă aproape până la capăt proiectul de tipărire a cărţilor.

Gutenberg a reuşit să breveteze o metodă de confecţionare a literelor din plumb – în fapt un aliaj de plumb, bismut şi antimoniu, un material solid care permitea refolosirea şi, mai ales, reaşezarea în funcţie de text -, a izbutit să adapteze cerneala de tipărire pentru litere metalice, pe bază de ulei şi a creat un nou tip de presă tipografică.

Pentru primele experimente de tipărire, în 1445, Gutenberg a tipărit un fragment din Cartea sibilelor, o poezie germană din secolul al XIV-lea, însă forma literelor folosite era rudimentară. El a continuat cu fragmente din gramatica lui Aelius Donatius, pasaje dintr-o bulă papală împotriva otomanilor şi formulare-tip pentru indulgenţe.

După ce forma literelor capătă contur, iar tehnica tipografică se perfecţionează, el alege Biblia, pentru care traducerea, multiplicarea şi răspândirea erau, până atunci, activităţi laborioase şi de durată, ele fiind copiate manual, ceea ce presupunea dimensiuni foarte mari şi un preţ pe măsură.

La 23 februarie 1455, prima Biblie a lui Gutenberg ieşea de la tipar, fiind cunoscută astăzi ca Biblia cu 42 de rânduri (pe două coloane). Această lucrare însumează 2.500.000 de semne tipografice, având un total de 1.282 de pagini, în două volume, iar pentru tipărirea ei au fost necesare 290 de caractere tipografice gotice diferite, reproduse exact după scrisul de mână, lucrarea fiind multiplicată în 180 de exemplare, din care 135 au fost tipărite pe hârtie, iar restul, pe vellum. Exemplarele sunt toate diferite în ceea ce priveşte modalitatea de tipărire, ilustraţiile şi alte elemente decorative.

Imediat, Fust îi solicită rambursarea banilor, iar Gutenberg este nevoit să-i cedeze acestuia toate uneltele şi jumătate din Bibliile tipărite. Descoperirea, precum şi activitatea comercială ulterioară nu i-a adus practic niciun profit lui Gutenberg.

A apărut astfel, în Europa, o revoluţie în tipărirea cărţilor, principalul avantaj perioada de realizare incomparabil mai scurtă faţă de orice procedeu cunoscut până la acel moment. Însă lucrarea lucrarea lui Gutenberg nu este numai un monument de artă tipografică, ci se remarcă prin aşezarea în pagină deosebit de îngrijită, prin estetica elegantă a literelor şi prin corectitudinea tipografică, toate foarte uşor de observat pe cele 46 de exemplare care au supravieţuit până în zilele noaste.

Toate tipăriturile apărute în această perioadă – aproximativ între anii 1445 – 1500 – , au primit numele de incunabile, fiind caracterizate de lipsa paginii de titlu, deschiderea direct cu un capitol introductiv numit „incipit” şi încheierea cu un „explicit”, de literele de început de rând care erau executate manual, după tipărirea paginilor şi de realizarea separată a coperţilor.

Papei Ioan Paul al II-lea ii este prezentata Biblia lui Gutenberg / AFP PHOTO / DERRICK CEYRAC

Treptat, s-au înfiinţat imprimerii în multe ţări din centrul şi vestul Europei, cărţile s-au înmulţit, ducând la apariţia şi dezvoltarea instituţiilor de învăţământ, a bibliotecilor, a academiilor. Au fost atestate documentar tipografii care au preluat tehnica lui Gutenberg la Köln, în anul 1466, Veneţia – 1469, Paris – 1470, Milano – 1471, Londra – 1480.

Apariţia tiparului nu a revoluţionat însă lumea orientală la fel de repede cum s-a întâmplat în Occident.

Folosirea tiparului a fost chiar interzisă de autorităţile otomane, astfel că revoluţia cărţii tipărite s-a decalat, în Estul continentului, cu aproape un secol, cu excepţia tiparului introdus de ieromonahul Macarie, care a studiat la Veneţia şi care, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare, a tipărit la Târgovişte o carte liturgică în slavonă, cunoscută astăzi ca Liturghierul lui Macarie, apărută în anul 1508, făcând ca românii să fie printre pionierii artei tiparului în spaţiul ortodox. Au urmat tipografiile din marile centre ale ortodoxiei, Belgrad – în 1548 şi Moscova – 1558.

Urmează, cronologic, la noi, tipărirea, în anul 1510, a unui „Octoih” – cântările religioase din fiecare zi a săptămânii şi un „Evangheliar”, în anul 1512, prima carte imprimată în limba română, dar cu alfabet chirilic – a fost Catehismul lutheran – de la Sibiu din anul 1544, care însă s-a pierdut, prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul, realizată la Sibiu, între 1551 şi 1553, prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din anul 1560 a episcopului Pavel Tordasi, pentru ca activitatea tipografică să ia amploare prin activitatea Diaconului Coresi, originar din Târgovişte, editor a peste 30 de titluri – texte religioase, hagiografice – de preamărire a vieţii sfinţilor, ori istorice, culminând cu prima carte în limba română – Tetraevangheliarul lui Coresi, apărut la 30 ianuarie 1561.

Cu toate că invenţiile sale au dus la o astfel de dezvoltare a tipăriturilor, cu beneficii uriaşe aduse omenirii, Gutenberg şi-a continuat munca la micul atelier de tipărire, practic afacerea sa fiind un faliment perpetuu.

Destinul a făcut ca, în anul 1462, în urma unor conflicte armate locale, oraşul Mainz să fie ars şi jefuit de trupele arhiepiscopului Adolph von Nassau, iar Gutenberg s-a văzut nevoit să se exileze în Eltville unde a înfiinţat un nou atelier tipografic, iar trei ani mai târziu, meritele sale au fost parţial recunoscute de autorităţi, care prin arhiepiscopul von Nassau i-au dăruit inventatorului titlul de nobil de curte.

În anul 1468, la 3 februarie, la aproape 13 ani de la excepţionala sa invenţie, căreia îi datorăm o bună parte din progresul, educaţia şi dezvoltarea culturii şi civilizaţiei noastre, Gutenberg avea să moară în mizerie şi sărăcie lucie, iar locul în care trupul său neînsufleţit a fost înhumat a rămas necunoscut până astăzi … Paradoxul şi destinul celui considerat de mulţi istorici şi specialişti ca fiind cel mai important inventator din istorie.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *