DOCUMENTAR: 175 de ani de la moartea scriitorului francez Stendhal

Scriitorul francez Stendhal, pe numele său adevărat Henri Beyle, s-a născut la 23 ianuarie 1783, la Grenoble, într-o familie burgheză. Cunoscut în special pentru romanele Roșu și negru și Mănăstirea din Parma, este considerat unul dintre pionierii curentului realist.

După ce a terminat Școala centrală din Grenoble, a plecat la Paris. Excelent matematician, a fost atras de cariera științifică, dar, venind în contact cu lumea teatrelor, a început să frecventeze saloanele literare ale vremii și să scrie comedii. Eșecurile, însă, l-au determinat să intre în armată, ca ofițer, luând parte la campania generalului Bonaparte din Italia, potrivit "Micului dicționar de scriitori francezi", Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978. Tinerețea sa este prezentată cu lux de amănunte în opera ''Viața lui Henry Brulard''.

În 1802, a demisionat, dar patru ani mai târziu a acceptat o slujbă în armată, urmându-l pe Napoleon în Prusia, Austria, Saxonia și în Rusia. După căderea lui Napoleon, a plecat la Milano, unde a rămas șapte ani. Între timp, a publicat lucrarea ''Viețile lui Haydn, Mozart și Metastasio'' (1814). Trei ani mai târziu, a publicat ''Roma, Neapole și Florența'', semnând pentru prima oară Stendhal.

Între 1821-1830, se află la Paris. În 1827, apare primul său roman ''Armance'', în care strecoară observații ironice la adresa societății din vremea Restaurației.

Anul 1830 este cel al publicării romanului ''Roșu și Negru'', cu subtitlul ''Cronica sec. XIX''. Scriitorul s-a inspirat din fapte reale, anume procesele Berthet și Lafargue, notează Angela Ion în ''Dicționarul Istoric Critic de literatură franceză'', Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982. Personajul principal, Julien Sorel, fiu de țărani, învață carte și devine profesorul copiilor domnului Renal și amantul soției acestuia, doamna Renal. După ce este obligat să plece din casă, intră la seminar, apoi se angajează ca secretar al marchizului de la Mole și o seduce pe fiica acestuia. Doamna Renal îl denunță însă, ca fiind un arivist ipocrit. Furios, Julien trage în doamna de Renal, este judecat și condamnat la moarte. Pe scurt, cartea descrie încercările unui tânăr de a-și depăși condiția socială modestă printr-o combinație de talent, muncă, înșelătorie și ipocrizie, doar pentru a se găsi trădat de propria pasiune.

La apariție, ''Roșu și negru'' nu a făcut prea multă impresie, după cum punctează Sorina Bercescu în ''Istoria literaturii franceze'', Ed. Științifică, 1970. Astăzi, comparat cu ce s-a mai scris în secolul al XIX-lea, romanul este prin forța de prezentare a faptelor, prin autentica galerie a personajelor create și prin stilul concis și sobru, dar captivant, unul dintre cele mai mari romane ale lumii.

Nouă ani mai târziu, a publicat romanul ''Mănăstirea din Parma'', scris în doar șapte săptămâni, care, prin densitatea sa, constituie o puternică frescă a unei lumi și a unor pasiuni năvalnice. Cartea a fost admirată de autori precum Tolstoi, Balzac, Andre Gide sau Henry James. A fost și ecranizată în repetate rânduri, atât sub formă de film (''Prima della rivoluzione'', 1964) cât și ca serial (''La Certosa di Parma'', 1981 și 2012).

Între 1831-1836, a fost consul al Franței, la Trieste și Civita-Vecchia, prilej cu care a studiat arhivele orașului, inspirându-se din ele în transpunerea acțiunii din epoca sa. Între 1839-1841, este trimis din nou consul la Civita-Vecchia. Se îmbolnăvește, fapt care-l determină să se întoarcă la Paris, unde moare, la 23 martie 1842.

Stendhal a lăsat posterității o culegere de nuvele intitulată ''Cronici italiene'', apărută în 1855. Câteva din aceste nuvele, apărute încă în timpul vieții, sunt: ''Ducesa de Paliano'', ''Stareța de Castro'' și ''Vittoria Accoramboni''.

Romantic prin temperament, entuziast și pasionat, individualist, dar modelat după ideologia veacului al XVIII-lea, Stendhal, neînțeles de contemporanii săi, a cunoscut, după moarte și odată cu publicarea postumelor, o prețuire și o audiență pe care timpul nu a făcut decât să le întărească.

AGERPRES