Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: 76 de ani de la moartea criticului literar Eugen Lovinescu

16 Iulie 2019, 04:51

Eugen Lovinescu, critic literar și prozator, s-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava.

A terminat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi, între 1896-1899, a urmat cursurile liceale la Iași, avându-i ca profesori pe Aron Densușianu, J.B. Hétrat, Simion Mehedinți, M. Pompiliu. S-a înscris, în 1899, la Universitatea din Iași, pe care o va părăsi după câteva săptămâni, pentru a deveni student al secției de Limbi clasice de la Universitatea din București. Aici a audiat cursurile lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, dar nu a devenit nici junimist, nici sămănătorist. Și-a luat licența, în 1903, cu o lucrare despre sintaxa latină.

În 1906 a plecat în Franța pentru a-și pregăti teza de doctorat la Sorbona, iar în 1909 a devenit doctor în litere. A fost profesor la Liceul "Petru și Pavel" din Ploiești (1904-1906) și profesor suplinitor la Iași (1911-1912).

A debutat în 1904 în suplimentul literar al ziarului "Adevărul", făcându-se apoi cunoscut prin foiletoanele publicate în "Epoca" (1904-1906) — adunate ulterior în volumul "Pași pe nisip" (I-II, 1906). Revenit în țară din Franța, a colaborat la diverse publicații ale vremii: "Convorbiri literare", "Viața românească", mai ales la "Convorbiri critice", "Falanga", "Flacăra", "Noua revistă română", "Rampa", "Viața literară". Toate aceste articole, foiletoane publicate în presă, vor apărea în "Critice" (I-X, 1909-1923).

În anii Primului Război Mondial a scris numeroase articole politice, apărute în Flacăra", "Lectura pentru toți", "Naționalul", "Românul", grupate apoi în volumele "Pagini de război" (1918) și "În cumpăna vremii" (1919). A editat magazinul ilustrat "Lectura pentru toți" (1918-1920) și revista care va impune o nouă direcție în literatura postbelică — "Sburătorul" (1919-1922; serie nouă, 1926-1927), patronând, până la sfârșitul vieții, și cenaclul cu același nume.

În foiletoanele apărute în "Sburătorul", criticul și-a sistematizat ideile, fixând o nouă doctrină, pe care a numit-o "modernism". Această nouă teorie este expusă în prima și cea mai controversată lucrare a sa de sinteză: "Istoria civilizației române moderne" (I-III, 1924-1925). O altă sinteză o constituie "Istoria literaturii române contemporane" (I-VI, 1926-1929), în care a formulat o nouă teorie — "Mutația valorilor estetice" (în volumul VI). Autorii și portretele critice din "Critice", precum și din "Istoria civilizației române moderne" și "Istoria literaturii române contemporane" sunt reluate și îmbogățite, sub latura morală, în "Memorii" (I-III, 1930-1937) și "Aqua Forte" (1941).

Ca istoric literar, a lăsat multe lucrări de valoare, pe lângă monografiile "Gr. Alexandrescu" (1910), "C. Negruzzi" (1913), "Gh. Asachi" (1921), cele mai importante fiind: "Titu Maiorescu" (I-II, 1940), "Petre Carp" (1941), "Titu Maiorescu și posteritatea lui critică" (1943), "Titu Maiorescu și contemporanii lui" (I-II, apărute postum, în 1943-1944), precum și "Antologia ideologiei junimiste" (1942). A mai scris și două romane despre Mihai Eminescu ("Mite", 1934; "Bălăuca", 1935), nuvele, scenete, fantezii, romane reluate sub diferite titluri ("Aripa morții", "Comedia dragostei", "Lulu", "Viață dublă"), teatru (drama în trei acte "De peste prag", 1906), traduceri din operele lui Homer, Tacit, Vergiliu.

''În formația critică a lui Lovinescu intră elemente de maiorescianism și impresionism, dar criticul va face efortul de a se detașa repede de părinții săi spirituali. 'Pași pe nisip' și primele volume din 'Critice' arată tendința de a depăși rigorile criticii normative (maioresciene) și de a structura impresionismul. Mai târziu va crea un concept (modernismul) suficient de larg pentru a primi și proza realistă a lui Rebreanu, și poezia ermetică a lui Ion Barbu. De la început, Lovinescu combate în spirit maiorescian dogmatismul sămănătorist, lirismul excesiv, paseismul literaturii despre țărani, confuzia dintre estetic și cultural frecventă în scrierile multor ideologi din epocă, dar nu oferă un sistem de lectură, o metodă coerentă. El este un impresionist sceptic, înțelegând prin impresionism o desfacere de rigorile dogmatismului și un mod mai decisiv de a ajunge la sufletul creației și, deci, la personalitatea scriitorului'' (''Dicționarul scriitorilor români'', Editura Fundației Culturale Române, București, 1998, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu).

Eugen Lovinescu a murit la 16 iulie 1943, la București. La 10 septembrie 1991 a devenit membru titular post-mortem al Academiei Române.

AGERPRES

România la Târgul de Carte de la Cairo: 120 de ani de relații diplomatice traduse în spațiu cultural
Literatură 22 Ianuarie 2026, 11:08

România la Târgul de Carte de la Cairo: 120 de ani de relații diplomatice traduse în spațiu cultural

În dialog cu  Anca Mateescu  la Târgul de Carte de la Cairo, pentru emisiunea  GPS Cultural ,...

România la Târgul de Carte de la Cairo: 120 de ani de relații diplomatice traduse în spațiu cultural
Câștigători de Pulitzer, autori de bestsellers și povestitori de talie internațională vin la cea de-a XI-a ediție The Power of Storytelling
Literatură 21 Ianuarie 2026, 19:10

Câștigători de Pulitzer, autori de bestsellers și povestitori de talie internațională vin la cea de-a XI-a ediție The Power of Storytelling

The Power of Storytelling , una dintre conferințele internaționale de referință pentru storytelling și jurnalism în...

Câștigători de Pulitzer, autori de bestsellers și povestitori de talie internațională vin la cea de-a XI-a ediție The Power of Storytelling
Matei Vișniec: „Eminescu este mult mai profund decât ceea ce facem noi, uneori, cu el”
Literatură 15 Ianuarie 2026, 15:55

Matei Vișniec: „Eminescu este mult mai profund decât ceea ce facem noi, uneori, cu el”

În perioada 13-16 ianuarie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”...

Matei Vișniec: „Eminescu este mult mai profund decât ceea ce facem noi, uneori, cu el”
Paula Erizanu, Alexia Plăcintă, Daniela Vizireanu, Andrei Gogu și Radu Nițescu, laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2025
Literatură 15 Ianuarie 2026, 08:00

Paula Erizanu, Alexia Plăcintă, Daniela Vizireanu, Andrei Gogu și Radu Nițescu, laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2025

Joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 16.00, în Sala „Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii...

Paula Erizanu, Alexia Plăcintă, Daniela Vizireanu, Andrei Gogu și Radu Nițescu, laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2025
Despre traducere ca act de dreptate – o discuție cu Will Evans, editorul american al lui Mircea Cărtărescu și al Tatianei Țîbuleac, și cu traducătoarea Monica Cure
Literatură 14 Ianuarie 2026, 19:40

Despre traducere ca act de dreptate – o discuție cu Will Evans, editorul american al lui Mircea Cărtărescu și al Tatianei Țîbuleac, și cu traducătoarea Monica Cure

Will Evans , fondatorul editurii americane Deep Vellum (cu sediul în Dallas, Texas) – care i-a publicat,...

Despre traducere ca act de dreptate – o discuție cu Will Evans, editorul american al lui Mircea Cărtărescu și al Tatianei Țîbuleac, și cu traducătoarea Monica Cure
CRIME SCENE PRESS lansează Crime Canon, o colecție-eveniment care readuce în prim-plan marile romane ale literaturii mystery & thriller
Literatură 14 Ianuarie 2026, 11:18

CRIME SCENE PRESS lansează Crime Canon, o colecție-eveniment care readuce în prim-plan marile romane ale literaturii mystery & thriller

CRIME SCENE PRESS, singura editură din România dedicată exclusiv literaturii mystery & thriller, anunță lansarea...

CRIME SCENE PRESS lansează Crime Canon, o colecție-eveniment care readuce în prim-plan marile romane ale literaturii mystery & thriller
„în inima pustiului, la malul Cișmigiului” de Radu Nițescu primește Premiul Cartea de Poezie a anului 2025
Literatură 07 Ianuarie 2026, 00:46

„în inima pustiului, la malul Cișmigiului” de Radu Nițescu primește Premiul Cartea de Poezie a anului 2025

Marți, 6 ianuarie 2026, juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025 a anunțat public nominalizările...

„în inima pustiului, la malul Cișmigiului” de Radu Nițescu primește Premiul Cartea de Poezie a anului 2025
Harta Literară după 3 luni: Un model cultural în expansiune
Literatură 16 Decembrie 2025, 18:16

Harta Literară după 3 luni: Un model cultural în expansiune

La mai puțin de trei luni de la lansarea oficială, în octombrie 2025, Harta Literară și-a consolidat poziția în...

Harta Literară după 3 luni: Un model cultural în expansiune
Ascultă live

Ascultă live

23:30 - 00:00
Lounge Music
Ascultă live Radio România Cultural
22:10 - 00:00
Fotbal,
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
23:30 - 00:00
English 3
Ascultă live Radio România Internaţional 1
23:00 - 00:00
reluare: MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
23:00 - 00:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
22:00 - 00:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri