Bob Dylan a primit medalia de aur şi diploma aferente premiului Nobel
3 April 2017
Vorba de cultură, invitat Voicu Rădescu
3 April 2017

DOCUMENTAR: 120 de ani de la moartea compozitorului Johannes Brahms

Compozitorul Johannes Brahms s-a născut la 7 mai 1833, la Hamburg, Germania. Tatăl său, Johann Jakob Brahms, născut în Saxonia de Jos, în 1806, și-a făcut educația de contrabasist și, secundar, pe aceea de flautist și violonist într-o orchestră municipală. Johannes a fost un copil precoce, imaginându-și un sistem de notație muzicală înainte de a ști că exista deja unul.

Tatăl, văzând aptitudinile muzicale ale copilului Johannes, a făcut astfel încât băiatul să ia lecții de pian de la un maestru foarte apreciat, Otto Cossel. La zece ani, Johannes a dat primul lui recital în fața unui public, ceea ce a făcut să fie remarcat și adoptat de ilustrul Eduard Marxsen, care avea să-1 învețe mai mult decât arta cântatului la pian. El și-a format elevul în cultul lui Bach, Mozart și Beethoven, conform Dicționarului “Mari Muzicieni”, Univers Enciclopedic, București, 2006.

În paralel cu studiile clasice, tânărul Brahms a predat, a acompaniat cântăreți sau spectacole de marionete la teatrul municipal, a publicat sub diverse pseudonime o mare cantitate de piese de dans sau de fantezii pe arii la modă, a dat câteva concerte, a cântat la orgă în biserică, iar seara ținea partea pianului în tavernele marinarilor.

În 1849, Brahms a făcut cunoștință cu un violonist ungur, Eduard Remenyi, vechi coleg de studii al ilustrului Joseph Joachim. Acesta a revenit la Hamburg în 1853 și 1-a convins pe Brahms, mai tânăr cu trei ani decât el, să-1 acompanieze într-un turneu care s-a încheiat la Hanovra, unde Joachim era capelmaistru al Curții. Joachim a fost cucerit de personalitatea și talentul lui Brahms. Întâlnirea aceasta a fost punctul de plecare al unei prietenii și al unei colaborări care avea să dureze întreaga lor viață. Anunțat de o scrisoare de recomandare din partea lui Joachim pentru Liszt, Brahms a plecat apoi la Weimar. El a coborât pe jos legendara vale a Rinului, oprindu-se la Mainz, Bonn și la Mehlem, unde își avea reședința de vară un bogat bancher meloman, Deichmann. La Mehlem a început să aprecieze muzica lui Schumann, pregătindu-se astfel pentru celebra întâlnire de la Dusseldorf, din 30 septembrie 1853. Cei doi s-au simpatizat de la prima vedere. Brahms s-a așezat la pian și a început să cânte sonata lui în do major op. 1. Schumann 1-a întrerupt la sfârșitul primei părți, și-a chemat soția și l-a rugat pe tânăr să cânte din nou. Clara Schumann a fost cucerită, la rândul ei. Brahms a intrat cu ușurință în intimitatea familiei Schumann, rămânând la Dusseldorf o lună.

Înainte de plecarea lui Brahms, la 3 noiembrie 1853, Schumann s-a hotărât să-i rezerve o surpriză de proporții acestuia — un articol ditirambic în influența Neue Zeitschrift fur Musik, pe care o fondase cu 20 de ani în urmă, la Leipzig. După zece ani de liniște, maestrul și-a reluat condeiul pentru a anunța lumii muzicale germane descoperirea sa: un ”nou Mesia al artei”. Tânărul Brahms a fost intimidat de gloria bruscă pe care i-a adus-o acest articol. Lui nu i-a scăpat faptul că laudele lui Schumann aveau să-1 expună unor critici severe. La întoarcerea la Hanovra, el s-a grăbit să facă o călătorie la Leipzig. Aici 1-a întâlnit pe primul său admirator francez — Hector Berlioz — și pe Liszt, precizează Dicționarul “Mari Muzicieni”.

Apoi a revenit la Hanovra, cu intenția de a se stabili acolo pentru un timp, iar în ianuarie 1854, Robert și Clara Schumann au sosit pentru a asculta oratoriul lui Schumann, Paradisul și Peri, care avea să fie interpretat în prezența regelui George al V-lea. La întoarcerea la Dusseldorf, Schumann a avut o tentativă de siucid, aruncându-se în Rin, iar apoi a fost internat într-o clinică din Bonn, de unde nu avea să mai iasă. Brahms nu a părăsit deloc Dusseldorf, consacrându-și cea mai mare parte a timpului familiei lui Schumann. Această situație a favorizat o prietenie între Johannes și Clara, care avea să dureze întreaga lor viață.

În 1857, Brahms a obținut postul de dirijor al corurilor curții prințului de Lippe, la Detmold, post pe care avea să-1 ocupe până în 1859, nu fără a-și continua activitatea de compozitor și de concertist. În ianuarie 1859 a avut loc, la Hanovra, prima audiție a concertului său nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian. A treia audiție a avut loc la Hamburg, în martie. Succesul nu a fost cel așteptat, ceea ce l-a determinat să părăsească muzica orchestrală în favoarea liedului și a muzicii de cameră, pentru următorii doi ani, după ce demisionase din funcția de muzician de Curte. Brahms a petrecut acești doi ani la Hamburg.

La sfârșitul anului 1862, Brahms s-a dus la Viena, unde a beneficiat de o primire călduroasă din partea celebrului critic Hanslick. Avea 30 de ani, era în plină formă pianistică, și-a înmulțit numărul concertelor și a profitat de aceasta pentru a-și impune propriile compoziții, printre care Variațiuni și fugă pe o temă de G. Fr. Handel pentru pian. La 6 februarie 1864, a avut o întrevedere cordială cu R. Wagner, în împrejurimile Vienei. Puțin mai târziu, 1-a întâlnit pe ”regele valsului”, Johann Strauss, în apropiere de Baden-Baden.

Între 1866 și 1868, turneele sale l-au condus până în Olanda, la Bratislava, Budapesta, Copenhaga și în Elveția, unde avea să revină destul de des. Din această perioadă de intensă activitate datează Recviemul german și Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră. în 1870, Brahms a făcut cunoștință cu eminentul pianist și dirijor Hans von Bullow, care avea să devină unul dintre cei mai activi susținători ai noului său prieten.

În 1872, a fost numit director la Societatea prietenilor muzicii din Viena, unde și-a exercitat funcțiile în fruntea marilor concerte vieneze, dar a demisionat în 1875, deoarece simțea că mai are încă multe de făcut în domeniul compoziției. Pe malul lacului Starnberg, în Bavaria, a scris Variațiunile pe o temă de J. Haydn, iar la Riigen, un sat de pescari de la Marea Nordului, a terminat Simfonia / în do minor. Apoi la Portschach, în Carintia, a compus Simfonia a Il-a, în re major, Concertul pentru vioară, prima sonată pentru vioară și pian și cele două Rapsodii pentru pian. De-a lungul anilor, timpul rezervat concertelor s-a micșorat. Brahms a renunțat la pian în favoarea dirijatului de orchestră.

Dicționarul “Mari Muzicieni” notează că în 1874, regele Ludovic al II-lea al Bavariei i-a decernat Ordinul ”Maximilian”, iar în 1877, a fost numit Doctor Honoris Causa al Universității din Cambridge. Doi ani mai târziu, în 1879, Universitatea din Breslau, la rândul ei, îl numește Doctor Honoris Causa, iar Brahms a mulțumit dedicându-le Uvertura academică, creată în 1880, ca și Uvertura tragică. Între timp, triumful celei de-a doua simfonii ale sale, la Hamburg, i-a adus satisfacția de a fi, în sfârșit, apreciat în orașul său natal.

Anii următori, până în 1885, au fost dominați de colaborarea cu von Bullow, care reorganiza orchestra ducelui de Saxa-Meiningen, din care a făcut unul dintre cele mai valoroase ansambluri de gen din Germania. Bullow a fost cel care a lansat sloganul al celor ”trei B” (Bach-Beethoven-Brahms). Simfoniile a treia (fa major) și a patra (mi minor), al doilea concert pentru pian în si bemol major datează din acea epocă.

Brahms a petrecut verile anilor 1886-1888 lângă lacurile Thoune și Jungfrau, unde a compus Dublul concert pentru vioară, violoncel și orchestră, sonatele pentru vioară în la major și re minor, Sonata nr.2 pentru violoncel, al patrulea trio, un mare număr de coruri și lieduri și cele 11 cântece țigănești. Sejurul la Ischl, vechea sa reședință de vară, unde s-a aflat în fiecare an după 1889, l-a inspirat în crearea lucrărilor Intermezzi și Capriciile op. 116 și 117, potrivit Dicționarului “Mari Muzicieni”.

În 1891, anul în care a compus cvintetul în si minor op. 115 și trioul op. 114 pentru clarinet și coarde, s-a produs o ceartă între el și Clara Schumann. În 1896, Brahms sosește la Bonn după 40 de ore de mers cu trenul, pentru a participa la înmormântarea Clarei Schumann. Începând de atunci, sănătatea lui se șubrezește, până la 3 aprilie 1897, când moare în urma unui cancer al ficatului. A fost înmormântat în cimitirul din Viena, lângă confrații săi Mozart, Beethoven și Schubert.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *