Probleme în relația de cuplu – Capăt de drum sau un nou început?
17 June 2019
Azi la Radio România Cultural: Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – “Războiul unui slujitor devotat. Louis Basset, secretarul Regilor Carol I şi Ferdinand.”
18 June 2019

DOCUMENTAR: 102 ani de la moartea criticului literar Titu Maiorescu

Criticul literar Titu Maiorescu, estetician și om politic, fondator al grupării literare și politice “Junimea”, întemeietor al criticii românești moderne, s-a născut la 15 februarie 1840, la Craiova. A început studiile în orașul natal (1846-1848), iar după peregrinări împreună cu familia la București, Brașov, Sibiu, Blaj, le continuă la Brașov (1850-1851). În perioada 1851-1858 a studiat la Academia Theresiane din Viena.

Elev fiind, a tradus o povestire din J. Paul în “Gazeta Transilvaniei”, scriind câteva rânduri în care blama literatura franceză de foileton și aprecia literaturile engleză și germană.

După înscrierea, în 1858, ca student la filosofie la Universitatea din Berlin, a obținut doctoratul în filosofie la Giessen (1859); licența în litere și filosofie la Sorbona (1860) și în drept (1861), tot la Paris. În această perioadă a colaborat cu studii filosofice la revista germană “Die Gedanken”, iar în 1861 i-a apărut, la Berlin, cartea “Einiges Philosophische in gemein fasslicher Form”.

Conferențiază, cu bune ecouri, la Berlin și Paris. În 1861 se întoarce în țară, unde începe o carieră didactică și politică foarte bogată, paralelă cu aceea de jurist, conform Dicționarului scriitorilor români, Editura Albatros, 2001.

Revenit în țară la 21 de ani, a fost procuror la Tribunalul Ilfov (1862). În același an a fost numit profesor la Universitatea din Iași (1862) și director al Gimnaziului Central din același oraș, el fiind primul care a introdus în România metoda seminarizării studenților. În 1863 a fost numit decan al Facultății de Filosofie, apoi rector al Universității din Iași și director al Școlii Normale ”Vasile Lupu” (1863-1868).

Din 1884 a fost profesor de logică și filosofie la Universitatea din București și rector al acesteia (1892-1897), funcție din care a demisionat din motive politice (1897). În 1909 s-a pensionat din învățământ. În paralel cu activitatea didactică a profesat și ca avocat.

În 1863-1864, împreună cu P.P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi, Th. Rosetti, a inițiat o serie de conferințe publice, pe teme de filosofie, psihologie, logică, literatură, care au marcat începutul activității societății “Junimea”, înființată la Iași, care a avut, din 1867, ca organ de presă revista “Convorbiri literare”, apărută tot la Iași.

Mentor spiritual al “Junimii”, Titu Maiorescu a avut un rol deosebit în impunerea unor scriitori ai vremii, ca Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, A.D. Xenopol ș.a., prin publicarea și susținerea acestora în revista și cenaclul “Junimii”.

A fost membru al Societății Academice Române (20 iulie 1867), fiind unul dintre întemeietorii acesteia, și vicepreședinte al Academiei Române (15 apr. 1880 — 5 apr.1884; 5 apr.1886 — 28 mart.1887).

Spiritul critic maiorescian și-a îndreptat atacurile asupra unor fenomene alarmante: ”neadevărul” și ”falsitatea” civilizației românești contemporane. ”Ne-am rezumat mereu la preluarea unor ‘aparențe’ ale culturii apusene; am înființat Societatea Academică Română, am înființat atenee, asociațiuni de cultură, o școală de belle-arte, un conservator de muzică, gliptoteci etc”, declara Maiorescu, potrivit dicționarului amintit. ”Megalografia” și ”neadevărul” civilizației românești reprezintă cele două abnormități ale situației culturale, sub presiunea cărora s-a cristalizat directiva criticismului maiorescian, precizează Dicționarul scriitorilor români.

Ca estetician, Maiorescu are marele merit de a fi pus bazele teoretice ale ”criticii estetice”, ale unei critici ce pornește de la principiul separației valorilor culturale. O deosebită semnificație deține, în această perspectivă, definiția pe care marele critic o dă noțiunii de ”frumos” și aceleia de ”poezie lirică”. Noțiunea de ”frumos” este pentru prima dată abordată într-o conferință rostită la 10 martie 1861, la Berlin, în care Maiorescu afirmă că ”Frumosul nu este decât deplina pătrundere a ideii cu aparența sensibilă”.

O definiție cu mult mai elaborată este aceea a ”poeziei”. Ca orice artă verbală, poezia ni se relevă pe de o parte printr-o ”condițiune ideală” (conținuturile spirituale pe care ea le afirmă), și, pe de altă parte, printr-o ”condițiune materială” (materialul sensibil de care ea se folosește, în procesul comunicării). Sub raportul conținutului spiritual pe care îl comunică, poezia face apel la ”iubire, ură, tristețe, bucurie, desperare, mânie etc”. Maiorescu recurge, în 1892, la o soluție de compromis, susținând că ”Poetul adevărat este impersonal în perceperea lumii, întrucât în actul perceperii obiectului trebuie să se uite pe sine și să-și concentreze toată privirea în obiect”. În opinia sa, ”prea puține versuri, ce umplu paginile revistelor de literatură țin cu adevărat de sfera poeziei”; majoritatea poeziilor noastre ”nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime”.

În acest timp a publicat și lucrările: “Despre scrierea limbii române” (1866) — prin care s-a fixat o ortografie care, în linii mari, se păstrează și astăzi; “O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, studiu cu care a început contribuția sa estetică și critică; “În contra direcției de azi în cultura română” (1868) — prin care a fundamentat teoria “formelor fără fond”; “Direcția nouă în poezia și proza română” (1872) — în care a încercat o ierarhizare a valorilor afirmate prin societatea “Junimea”; “Critice” (I-III, 1867-1892).

În paginile sale de critică literară propriu-zisă, Maiorescu ia în discuție producția literară a unui impresionant număr de scriitori ai momentului (Alecsandri, Eminescu, Creangă, Coșbuc, Slavici, Caragiale, Sadoveanu etc). Spirit multilateral, Titu Maiorescu s-a ilustrat cu incontestabilă strălucire pe tărâm lingvistic (impunând sistemul de scriere fonetic), oratoric (mai cu seamă prin discursurile parlamentare) ori filosofic. Activitatea lui culturală are, sub multe aspecte, caracterul și semnificația unei ”revoluții”, cum aprecia Eugen Lovinescu.

Aportul său în domeniul criticii literare a început odată cu reluarea colaborării la “Convorbiri literare”, după 1880, și este marcată de apariția volumelor: “Literatura română și străinătatea” (1882) — în care a emis teoria “romanului popular”; “Poeți și critici” (1886); “Comediile d-lui Caragiale” (1885); “Eminescu și poeziile sale” (1889) — în care a alcătuit prima sinteză asupra poeziei eminesciene, fixând astfel valoarea unică a poetului în poezia românească și prezicând că dezvoltarea acesteia se va produce “la lumina geniului său”; “Povestirile lui Sadoveanu” (1906) și “Poeziile lui Octavian Goga” (1906), prin care au fost lansați cei doi mari scriitori.

A mai publicat și volumele “Logica” (1876), “Discursuri parlamentare” (1897-1915), “Însemnări zilnice”, prin care s-a dovedit a fi un remarcabil logician, orator și memorialist. A murit la 18 iunie 1917. Postum, a mai apărut volumul “Jurnal” (1975), în îngrijirea lui Eugen Lovinescu.

Titu Maiorescu a avut și o intensă activitate politică, fiind membru marcant al Partidului Conservator (pe care l-a condus între anii 1913-1914). A ocupat diferite funcții: deputat, în 1871 și 1878; agent diplomatic al României la Berlin (1876); ministru al cultelor și instrucțiunii publice (1874-1876, în cabinetul Lascăr Catargiu; 1888-1889, 1890-1891, în cabinetele junimisto-conservatoare ale lui Th. Rosetti și gen. G. Manu) — perioadă în care a alcătuit un proiect pentru reorganizarea învățământului rural, a introdus limba română ca materie de studiu în licee, s-a ocupat de organizarea învățământului superior politehnic; ministru de justiție (1900-1901, în cabinetul P.P. Carp); ministru al afacerilor străine (1910; 1911-1912, în cabinetul P.P. Carp; 1913); prim-ministru (1912-1913). De asemenea, în această ultimă calitate, a prezidat Conferința de pace de la București (1913), în urma războiului balcanic.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *