Guzel Iahina, autoarea romanului ‘Zuleiha deschide ochii’, marea revelație a literaturii ruse din ultimii ani, vine la București
20 April 2018
„Abia aștept să văd cum percep Furia Roșie cititorii români, care au crescut cu un folclor și o tradiție a povestitului atât de bogate!” (Pierce Brown)
20 April 2018

DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea Monicăi Lovinescu, critic literar şi eseist

Monica Lovinescu, critic literar şi eseist, fiică a criticului literar Eugen Lovinescu, a fost una din marile voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă.

S-a născut la 19 noiembrie 1923 la Bucureşti. Studiile primare le-a început în particular, fiind înscrisă, în 1934, la Liceul Notre Dame de Sion unde a susţinut bacalaureatul în 1942. (Dicţionarul Scriitorilor Români, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1998). A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (licenţa în 1946). După ce timp de un an de zile a fost asistenta lui Camil Petrescu la seminarul de artă dramatică (1946-1947), a plecat la Paris cu o bursă a guvernului francez, iar la începutul anului 1948 a cerut azil politic în Franţa.

Aici a făcut parte din câteva companii teatrale de avangardă, a semnat, în colaborare, regia unor spectacole, a lucrat la o agenţie literară franceză. Între anii 1951-1975 a realizat numeroase emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea franceză. Din 1962 a început colaborarea la Radio Europa Liberă, unde, din 1967, a realizat emisiunea săptămânală “Teze şi antiteze la Paris”, a scris cronici literare despre literatura română pentru emisiunea “Actualitatea culturală”. Monica Lovinescu devine în această perioadă, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre personalităţile centrale ale exilului românesc, una dintre vocile cele mai cunoscute ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică.

Monica Lovinescu a trăit de timpuriu în preajma literaturii, i-a cunoscut în casa tatălui său pe toţi scriitorii ce frecventau cenaclul “Sburătorul”, astfel că a început să scrie foarte devreme. Pe când avea doar opt ani i-a fost publicat basmul “Dimineaţa copiilor” (1931), iar la 15 ani, i-au apărut proze scurte în revistele “Vremea” şi “Kalende” (1938), sub pseudonimul Ioana Tăutu. După moartea tatălui său, a publicat sub propriul nume romanul “În contratimp” (1943) în mai multe numere din “Revista Fundaţiilor Regale”. După al Doilea Război Mondial a scris cronică dramatică (1944-1945).

Pe lângă recenziile, notele, mesele rotunde, comentariile radiofonice, a colaborat la mai multe reviste ale exilului, ca şi la cele franceze. O mică parte din această activitate critică a apărut în volumul ‘Unde scurte. Jurnal indirect’ (1978). A publicat, sub diverse pseudonime, traduceri în limba franceză din literatura română şi a elaborat capitolul despre teatrul românesc din ‘Histoire du spectacle’ (‘Encyclopedie de la Pleiade’, 1965). A continuat să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară şi din străinătate.

După Revoluţia din 1989, după întoarcerea în ţară, a publicat mai multe cărţi de memorialistică şi despre literatura română şi contextul acesteia din trei decenii, cele mai multe publicate de Editura Humanitas. Din ciclul “Undelor scurte” menţionăm: “Seismograme. Unde scurte” (1993), “Posteritatea contemporană. Unde scurte” (1994), “Est-etice. Unde scurte” (1994), “Pragul. Unde scurte” (1995) şi “Insula şerpilor. Unde scurte” (1996), ultimul cuprinzând perioada anilor 1988-1989. Printre celelalte volume apărute în ţară, se numără “jurnalul comentat”, după cum l-au denumit criticii, “La apa Vavilonului” (2 vol.; 1999, 2001), “Diagonale” (2002), care reuneşte textele publicate la rubrica cu acelaşi nume din paginile “României literare” între anii 1996-2001, “Jurnal. 1981-1984” (2002) şi “Jurnal. 1985-1988” (2003), “Jurnal. 1990-1993” (2003), “Jurnal. 1994-1995” (2004), “Jurnal 1998-2000” (2006). În 2005 a apărut “Această dragoste care ne leagă”, scris în dialog cu Doina Jela, un volum în care evocă figura mamei sale, care a murit în închisoarea Jilava, iar în 2007 a apărut romanul “Cuvântul din cuvinte”.

În colaborare cu Gabriela Omăt, editoarea jurnalului lui Mihail Sebastian a editat agendele literare ale tatălui său, criticul Eugen Lovinescu, ediţia ajungând la volumul al VI-lea.

A obţinut Premiul ARA al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (1987). La ediţia a II-a, din 2003, a Premiilor Prometheus ale Fundaţiei Anonimul, a fost nominalizată la Marele Premiu Prometheus Opera Omnia – secţiunea Literatură.

În 2008, a decis să doneze statului român locuinţa sa din Paris.

Monica Lovinescu a fost căsătorită (din 1923) cu eseistul, criticul literar şi poetul Virgil Ierunca, alături de care a desfăşurat o importantă şi îndelungată activitate de critică radiofonică la postul Europa Liberă. În 1999 celor doi critici le-a fost conferit Ordinul naţional ”Steaua României” în grad de Comandor ”pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii”.

Scriitoarea Monica Lovinescu a murit la 20 aprilie 2008, la spitalul Charles Richet din Val d’Oise, la 15 km de Paris. A fost decorată post-mortem, la 22 aprilie 2008, de Preşedinţia României, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

La 25 aprilie 2008, urnele funerare ale Monicăi Lovinescu şi soţului ei, care murise în septembrie 2006, au fost aduse în ţară. Au fost depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti, şi în cele din urmă, la 16 mai 2008, au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.

În amintirea acestor mari oameni de cultură a fost inaugurată, în anul 2010, la Universitatea din Oradea, Biblioteca “Monica Lovinescu-Virgil Ierunca”. De asemenea, din 2007, se desfăşoară anual în România, la Suceava, Fălticeni sau Iaşi, ”Zilele Monica Lovinescu”.

În acest an, la zece ani de la moartea sa, numele Monica Lovinescu va apărea în “Dicţionarul enciclopedic al gânditorilor din Europa Centrală şi de Est, după 1945″. Lucrarea este elaborată în Franţa de Fondation Simone et Cino del Duca, sub auspiciile L’Institut de France şi Academie des Sciences Morales et Politiques din Franţa, în parteneriat cu Institutul Hannah Arendt, potrivit Angelei Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România, coordonatoare a proiectului ”Zilele Monica Lovinescu” şi, totodată, cea care a semnat articolul de dicţionar dedicat Monicăi Lovinescu în această enciclopedie.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *