Florica Ichim: Nu pot vorbi despre Draga Olteanu Matei la trecut
19 November 2020
BUZZ – Festivalul Internațional De Film Buzău, sărbătoare online
19 November 2020

„Dislocat. Home Away” se lansează cu un scurtmetraj despre singurătate și dependența de Social Media

„Dislocat. Home Away”, inițiat de regizorul și dramaturgul Gabriel Sandu, este un proiect care cercetează și dramatizează situația artiștilor români din țară și din străinătate în timpul pandemiei. Primul rezultat al cercetării, o serie video, are în centru povestea unei actrițe blocate la București, de restricțiile de călătorie, care se agață de conversațiile online cu prietenii ei ca de un colac de salvare.

„Dislocat. Home Away” este filmat într-un format special, destinat vizionării de pe telefoanele mobile și vorbește despre echilibrul fragil dintre curiozitate și obsesie, singurătate și dependența de Social Media. Filmările au fost realizate la București și la Londra, într-un format vertical, special gândit pentru vizionare pe smartphone-uri.

În rolul principal joacă actrița Edith Alibec, alături de Alina Badea și Vlad Troncea, care locuiesc și lucrează în Marea Britanie. Trei dintre videouri vor putea fi urmărite începând de miercuri, 18 noiembrie, pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului, urmând ca de sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 12:00, să fie disponibil pe Facebook și primul scurtmetraj  „Dislocat. Home Away”. Acesta va putea fi urmărit pentru 24 de ore, gratuit.

Pe termen lung, „Dislocat” își propune să faciliteze o platformă de creație și storytelling pentru artiști români care trăiesc și lucrează în alte țări. Aceștia vor colabora cu un grup de artiști din România la o serie de scurtmetraje bilingve (română-engleză) și la o serie de texte experiențiale, confesionale.

„Scopul proiectului „Dislocat. Home Away” este de a crea un spațiu de întâlnire și educație continuă între artiști români din țară și din străinătate. Am pornit de la fenomenul de brain drain, urmărind să ilustrăm și să demitizăm conceptul unei „vieți ca afară”, dar și să generăm empatie față de condiția artistului emigrant într-un astfel de moment excepțional, cum este pandemia. Rezultatul acestor cercetări vor lua forma unor scurtmetraje”, explică Gabriel Sandu.

Mai multe informații găsiți pe https://www.facebook.com/dislocatproject și https://www.instagram.com/dislocatproject.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *