Storymania – Scrisori către Ceaușescu
19 December 2016
Copiii speciali ai Centrului Primăvara sunt aproape de semeni cu surprize dulci
19 December 2016

Destinațiile lui Moș Crăciun – Crăciunul în lume

Pentru ca am aflat care este istoria Craciunului, acum ne propunem sa aflam impreuna cat de mult se deosebesc obiceiurile de Craciun in diferite parti de pe glob.

Craciunul este mereu un prilej de bucurie atat pentru copii, cat si pentru cei mari, fiind sarbatoarea crestina a nasterii Domnului Iisus Hristos, celebrata la 25 decembrie (dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) in fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (sau praznice imparatesti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii. In anumite tari unde crestinii sunt majoritari, e de asemenea sarbatoare legala, si se prelungeste in ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun.

Chiar daca este sarbatorit in mod diferit si datele si traditiile variaza, spiritul Craciunului este peste tot la fel. Colindele, cadourile si petrecerile de Craciun sunt intalnite in toate colturile lumii in aceasta zi magica.

Australia, cea mai mare insula din lume, dar  in acelasi timp si cel mai mic continent fiind situata la Soare – Rasare, are privilegiul de a fii printre primele tarii in care vine Craciunul. Populatia este formata in mare parte din emigranti, majoritatea veniti din Anglia si Irlanda care au adus cu ei obiceiurile si traditiile din tarile lor de origine. In Australia vremea este foarte calda, iar Craciunul este sarbatorit in timpul vacantei de vara. Cel mai popular eveniment al sarbatorilor de iarna din Australia este denumit “Colinde la lumina lumanarii”. Datorita faptului ca este atat de cald, multe case nu au camine si nici hornuri, asa ca Mos Craciun este nevoit sa-si lase cadourile sub copacii din spatele casei, de obicei sub palmierii decorati pentru Craciun, in timp ce familiile petrec pe plajele intinse, organizand picnicuri cu sampanie si fructe de mare.

In perioada sarbatorilor de Craciun, australienii isi decoreaza casele cu feriga, frunze de palmier si cu mici flori colorate care apar in aceasta perioada. Pentru australieni, sarbatoarea Craciunului incepe la sfarsitul lui noiembrie, cand in scoli si in biserici se monteaza piese de teatru cu nasterea lui Isus. In toata luna decembrie, australienii canta colinde. De obicei, in dimineata zilei de 25 decembrie, familiile vor merge la biserica, apoi la o mare masa de familie.

Africa de Sud este situata la extremitatea sudica a continentului African si este cunoscuta pentru diversitatea sa de culturi, limbi, și credințele religioase si de asemenea pentru diversitatea etnica, aici aflandu-se cele mai mari comunitați de albi, indieni și mulatri de pe continentul African. Aici Craciunul este sarbatorit vara, neeexitand zapada, brazi ninsi sau sania cu clopotei. Pe aceste meleaguri bradul traditional este inlocuit cu brazi din sarma, o impletitura metalica ingenioasa, de forma unui con stralucitor. De asemenea globurile, sunt cusute cu margele colorate, cu modele etnice cunoscute de africani de milenii. Si tot din margele, sunt construite ghirlande de stelute, clopotei si inimoare cu care se  impodobesc casa si chiar pomii din gradina, pe tot parcursul lunii decembrie. Craciunul in Africa de Sud este rezervat doar familiei, prietenii si cunostiintele nefiind invitatii la pranzul traditional unde sa pregateste gratarul cu carne de oaie si intestine impletite fripte pe jar. Carnea grasa si carnatii sunt asezonati cu mirodenii orientale pe care nu le intalnim  in bucataria europeana. Colindele se aud doar la biserica, iar copii nu canta pe la porti. Aici poti sa intalnesti un Mos Craciun de culoare cu manta rosie. In cunoscutul cartier Hilbrow locuitorii au obiceiul de a-si strange lucrurile vechi de care se vor debarasa in noaptea de Anul Nou, aruncandu-le in strada de la etaj in speranta ca vor scapa de ghinioane si vor avea un bun.

Alaska este situata in extremitatea nord vestica a continentului America de Nord si este stat al Statelor Unite ale Americi. Aici Craciunul este sarbatorit de majoritatea crestinilor pe 25 decembrie, iar Mos Craciun ajunge cateodata mai devreme, in schimb mancarea, decoratiile si darurile sunt foarte asemanatoare cu cele din America. De sarbatori locuitorii de aici isi fac vizite si isi decoreaza casele cu instalatii de lumini si merg la colindat. Grupurile de colindatori primesc de la gazde, prajituri, gogosi, bucatele de somon afumat, placinte de peste sau dulciuri. In Alaska exista obiceiul ca cei mai mici copii  din grupurile de colindatori sa duca o stea colorata, montata in varful unui bat cat mai lung pentru a fi vazuti de departe.

Finlanda este situata in  nord-estul Europei, fiind cunoscuta si ca țara celor 1.000 de lacuri și insule, dar mai ales pentru orasul Rovaniemi, locul unde isi are Mos Craciun casuta de poveste. In perioada sarbatorilor de Craciun, finlandezii nici nu concep sa intampine sarbatorile fara sa faca curațenie generala, sa puna ordine in casa și sa o decoreze cat mai frumos. Gospodinele gatesc zile in șir mancaruri și prajituri speciale, iar barbatii merg in padure, cu saniile, pentru a alege un brad cat mai frumos. Luna decembrie este cea mai incarcata luna a anului datorita sirului de evenimente ce au loc in aceasta perioada. In perioada aceasta finlandezi merg la serviciu ca mult mai mult drag deorece incep in birouri petrecerile. In mod traditional, in fiecare institutie, de la gradinite pana la primarie, se organizeaza pentru angajati micul Craciun. Un bun pretext pentru a gusta din delicioasele mancaruri, de a bea un pahar care dezleaga limbile si de a iti cunoaste mai bine colegii sau clientii. In dimineata ajunului  brazii sunt impodobiti. In brad pe langa decoratiunile obisnuite, se mai agata si fructe, dulciuri, steaguri nationale din hartie, lumanari. In  zonele rurale din Finlanda mai exista o traditie si anume in dimineata de Ajun se pun in curte un snop de grane si diferite seminte, pentru a fi mancate de pasari. Acesta avand o insemnatate deosebita pentru taranii finlandezii fiind semn de recolta bogata multii dintre ei nu aseaza la masa  de Craciun pana nu sunt siguri ca pasarile au mancat. Mai exista o traditie care dateaza din secolul al XIII-lea, care are si astazi o semnificatie deosebita pentru finlandezi: in ziua de 24 decembrie, la pranz, in orasul Turku, fosta capitala a Finlandei, din balconul mitropoliei se trimite un mesaj de pace sufleteasca tuturor locuitorilor, mesaj pe care vin sa il asculte 10.000 de oameni, inainte de a se indrepta spre casa. In biserici, slujba din ziua de Craciun incepe la sase dimineata.

Statele Unite ale Americii sunt situate in America de Nord intre Canada, Mexic, Cuba, Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. SUA este cunoscuta drept cea mai ea mai puternica tara din punct de vedere economic si militar, are cea mai adinca influența culturala si politica si detine cele mai avansate nivele de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica pe plan mondial. Aici pregatirile pentru Craciun incep  dupa  penultima zi de joi a lunii noiembrie, cand se sarbatoreste traditionala  (Ziua Recunostintei). In celebrul  Rockefeller Center din New York, langa patinoar se impodobesc deja brazi de zeci de metri inaltime.

In centrele comerciale apar zilnic noi oramente de sarbatori, alaturi de Mos Craciun pe sania sa cu reni si de spiridusi. De peste tot se simte mirosul de brad, si se aude colinda “Santa Claus is coming to town…”.In seara de 24 decembrie copii il asteapta nerabdatori pe Mos Craciun ca si in celelate tari europene si fiecare membru al familiei primeste in mod obligatoriu cate un bat de zahar. Sarbatoarea de Craciun variaza foarte mult intre regiunile din Statele Unite, din cauza varietatii de nationalitati, care s-au stabilit aici . In Washington DC, un brad  imens si foarte  spectaculos este aprins ceremonios atunci cand presedintele apasa pe buton si toate luminile din el se aprind.

China este situata in  estul Asiei, si este  a treia tara ca suprafata  din lume (dupa Rusia si Canada), cu cea mai mare populatie dintre toate statele lumii. Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. Aici Craciunul este sarbatorit de putini crestini prin decorarea caselor lor cu frumoase felinare din hartie si prin impodobirea pomului de Craciun pe care ei il numesc \”pom al luminii” cu betele din hartie, flori de hartie, si felinare de. In China ca si in alte tari copii il asteapta nerabdatori cu daruri  pe Mos Craciun (Dun Che Lao Ren).  Desi nu sunt sarbatori ale chinezilor ci mai mult unele de import, asa cum este Ziua Indragostitilor pentru tarile ortodoxe, de exemplu, Craciunul este un motiv de mare bucurie mai ales pentru tinerii chinezi care gasesc in aceste zile motive sa se intalneasca, sa se distreze, sa cumpere si sa ofere cadouri. Totusi in ciuda acestui fapt marile mall-uri sunt decorate  cu instalatii de Craciun si pomii de pe marginea drumului sunt plini de beculete stralucitoare, iar magazinele sunt pline inca de la inceputul lunii decembrie de Mosi Craciuni si brazi impodobiti, de globuri pentru pom si cadouri decorate cu reni si oameni de zapada. Cu toate acesta adevaratele sarbatori al Chinei raman Anul Nou Chinezesc, Sarbatoarea Lunii sau Sarbatoarea Lampioanelor.

Japonia se afla in Asia de Est, situata pe un lanț de insule aflate intre Oceanul Pacific și Marea Japoniei la est de Peninsula Coreeana. Craciunul in Japonia a fost adus de catre misionarii crestini, si mult  timp era sarbatorit  doar de cei care trecusera la crestinism, desi in cultura japoneza exista un zeu pe nume Hoteiosho, care se aseamana mult cu Mos Craciun. Este intotdeauna descris ca un batran bland, care duce in spate un sac urias. La fel ca si China, Japonia a preluat multe obiceiuri vestice asatfel in  afara de schimbul de cadouri, ei mananca si curcan in ziua de Craciun, iar in unele comunitati exista si brazi decorati in oras. Japonezii isi decoreaza casele cu crengi de brad si cu vasc, iar in unele case se canta colinde.  Ca si in magazinele vestice, timp de mai multe saptamani, inaintea sarbatorilor, se promoveaza sloganul: \”Craciun”. Exista decoratiuni si numeroase exemple deosebit de frumoase de cadouri pentru barbati, femei si in special copii.

In Japonia, in noaptea Anului Nou la templele buddiste se  bate clopotul de 108 ori. Numarul are mai multe semnificatii; una din functii este de a curata cele 108 bonno. Bonno (sanscrita: klesha) sunt pornirile rele, sau emotiile distructive, care intuneca mintea. In Japonia, Ziua Anului Nou este cea mai importanta zi din tot calendarul japonez. In Ziua Anului Nou casele sunt curatate perfect din colt in colt si sunt decorate pentru a doua zi. Cand totul a fost curatat oamenii din casa se imbraca cu cele mai bune haine pe care le au. Apoi, tatal familiei se plimba prin toata casa, urmat de familie, si alunga spiritele rele. El arunca boabe in fiecare colt al casei obligand spiritele rele sa se retraga si permitand norocului sa intre.

Iran oficial Republica Islamica Iran, și pana la 1935 cunoscuta internațional ca Persia, este o tara in Asia de sud-vest, situata intre coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta sudica a Marii Caspice .

Aici  se crede ca locuiau cei trei Magi atunci cand pruncul Isus s-a nascut. Pentru crestini din Iran care sunt intr un procent destul de mic primele 25 de zile din decembrie sunt zile de post, in care nu se consuma carne, oua, lapte. Este o vreme de liniste si meditatie, o vreme in care oamenii merg la slujbele bisericesti. Dupa incheierea postulu incepe festinul masei de Craciun, bogata in carne, felul de mancare clasic mancat in ziua de Craciun este un fel de tocana de pui. Aici nu exista Mos Craciun si nici obiceiul de a face cadour in schimb se cumpara haine noi, care sunt purtate in timpul saptamanii Craciunului.

Irak- ul este situat in Orientul Mijlociu, in Asia de Sud-Vest la confluența dintre raurile Tigru și Eufrat care include de asemenea sudul Kurdistanului si este  a doua tara din lume cu cele mai mari zacaminte de petrol. In Irak, Craciunul este sarbatorit de crestini in familie unde unul dintre copii citeste despre nasterea lui Isus si toata lumea aprinde lumanarii. Mai exista obiceiul de a se aprinde un foc, iar daca toate vreascurile ard  anul ce vine va fi unul  norocos. Daca focul se stinge, fiecare membru al familiei trebuie sa sara de trei ori peste scrum si sa isi puna o dorinta.

In Europa magia Sarbatorilor se instaleaza cu vin fiert si dulciuri in centrele marilor orase europene. In aceasta perioada casele sunt decorate cu iedera si vasc, iar colindatorii merg din casa in casa. Acestia primesc dulciuri si prajiturele cu fructe uscate.  De ajun se impacheteaza cadourile si se pregatesc mancarurile si prajiturile traditionale si se agata sosetele in fata semineului. Dupa ce termina toate aceste activitati,si toata familia se strange in jurul  bradului impodobit si se citesc povesti de Craciun. La sfarsitul zilei, copiii ii scriu lui mos Craciun scrisori in care spun ce cadouri isi doresc. In unele parti sunt aruncate in in soba, astfel incat dorintele lor sa iasa pe cos. Dupa ce copii merg la culcare, Mos Craciun ii viziteaza lasandu-le cadourile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *