Noi stele se nasc în jeturile de materie expulzate de găurile negre
30 March 2017
Congresul Naţional al Studenţilor Farmacişti din Romania
31 March 2017

Despre restaurare pe înțelesul tuturor

Ai un obiect de artă mai vechi de 50 de ani? L-ai cumpărat din târgul de vechituri, sau l-ai moștenit de la bunica și vrei să știi câți bani face? O icoană, un tablou, sau un obiect de mobilier despre care nu știi dacă are valoare de piață, sau doar valoare sentimentală. Echipa de restauratori ai asociației ACS (Art Conservation Support) lansează proiectul ”Despre patrimoniu – mobil”, pentru orice iubitor al patrimoniului cultural – colecționar sau nu, care vrea să știe cum să își păstreze în bune condiții și cum să întrețină tabloul de acasă, o carte veche, o icoană, o piesă de mobilier vechi, un vas de ceramică, de metal ori alt suport, obiecte decorate sau nu.
În fiecare primă sâmbătă a lunilor aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie, respectiv pe 1 aprilie, 6 mai, 3 iunie, 1 iulie, 2 septembrie, începând cu ora 11, vor fi organizate întâlniri cu specialiști care vor oferi consiliere și sesiuni de valuare pentru obiectele de artă, celor care își doresc să cunoască mai multe despre conservarea patrimoniului mobil și întreținerea obiectelor de acasă.
Sesiunile de evaluare a unor obiecte presupun identificarea obiectului tău prin încadrare în epocă, stabilirea autenticității, sfaturi practice și utile.
La final se vor acorda și ”premii”, 2 dintre obiectele supuse atenției specialiștilor de către participanți, vor beneficia de intervenții de conservare specializate, din partea restauratorilor care susțin atelierele.
Prezentările vor fi susținute de restauratori cu experiență de peste vastă și complexă în domeniu: drd. Andreea Michescu, Mirela Constantin, dr. Ioan Darida.
 
Detalii se găsesc pe pagina web www.paginarestaurarii.ro , proiectul ”Despre restaurare – mobil”.
 
Interviu cu Anca Dina – Specialist restaurator pictură murală:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *