Ascultă Radio România Cultural Live

Despre cultură și kitsch, întâlnire cu Radu Paraschivescu, Vlad Mixich si Ioan Stanomir - primul dialog al seriei "12 cărți despre lumea în care trăim"

21 Februarie 2018, 17:37

Joi, 22 februarie, la ora 19.00, Editura Humanitas vă invită în librăria Humanitas de la Cișmigiu la un dialog întreRadu Paraschivescu, Vlad Mixich și Ioan Stanomir, cu tema „Cultură și kitsch. Flori și buruieni în grădina lumii“. Dezbaterea este prima din cele șase stimulate de seria12 cărți despre lumea în care trăim, dialoguri cu bibliografie, în care două cărți dau tonul și tema întâlnirilor, iar discuția are în centru un subiect de actualitate.

Prima ediție pornește de la volumeleCivilizația spectacolului de Mario Vargas Llosa și Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți de Roger Scruton. În cei doi autori regăsim două mari personalități implicate în dezbaterile care au influențat curentele importante de gândire ale secolului XX și în același timp doi reprezentanți ai culturii înalte, acuzată, nu de puține ori, de elitism. Mario Vargas Llosa, unul dintre marii romancieri ai lumii, laureat al premiului Nobel pentru literatură, și Roger Scruton, scriitor și publicist recunoscut în lumea anglo-saxonă, conservator asumat, fondator al Grupul Conservator de Filosofie, prezintă în cele două cărți argumente și exemple ale mutațiilor culturale care au făcut tot mai difuză și mai neclară limita între artă și kitsch, cultură și divertisment.

„Probabil că niciodată în istoria omenirii nu s-au scris atâtea tratate, eseuri, teorii şi analize despre cultură ca în timpurile noastre. Acest scurt volum nu urmăreşte să sporească numărul deja mare de interpretări cu privire la cultura contemporană, ci doar să fie o mărturie despre metamorfozele suferite de cultură aşa cum încă era ea înţeleasă pe vremea când generaţia mea începea liceul sau facultatea şi despre materia pestriţă care a înlocuit-o — denaturare ce pare să se fi produs foarte uşor, cu consimţământul general.“ (Mario Vargas Llosa)

Civilizaţia spectacolului reuneşte o serie de eseuri şi articole pe teme culturale pe care Mario Vargas Llosa le propune publicului în chip de semnal de alarmă: „Cultura, în sensul tradiţional al cuvântului, e în prezent pe cale să dispară“, ne avertizează, lucid şi îngrijorat, scriitorul. Banalizarea artelor şi a literaturii, triumful presei de scandal şi frivolitatea politicii sunt simptome ale unui rău mult mai mare care chinuie societatea actuală: sacralizarea divertismentului drept valoare supremă şi scop ultim al existenţei noastre. Dacă în trecut cultura era o busolă, o călăuză şi un fel de conştiinţă care ne împiedica să întoarcem spatele realităţii, astăzi, în epoca falşilor idoli şi a postculturii, întâietatea spectacolului şi a superficialităţii a devenit regula care face ca orice conştiinţă morală, intelectuală şi politică să adoarmă, orbită şi anihilată dimpreună cu libertatea noastră.

Același subiect, al transformărilor culturii, a fost documentat pe larg și de Roger Scruton în volumulCultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți. Începând încă din primii ani ai secolului trecut, câţiva filozofi şi istorici, câţiva eseişti şi antropologi au semnalat intrarea culturii occidentale într-un iremediabil declin. Astăzi, despre criza culturii se vorbeşte pe nenumărate voci şi pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înţelegem mai exact ce se întâmplă cu noi, că pătrundem mai adânc sensurile tradiţiei noastre culturale şi că vedem mai clar încotro se îndreaptă cultura contemporană? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări pornind de la rădăcinile religioase ale culturii înalte şi de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. Rând pe rând, romantismul, modernismul şi avangardele artistice au căutat să dea un răspuns consistent evacuării sacrului şi ritului din viaţa socială, apoi comercializării tot mai accentuate a artelor şi, în sfârşit, naufragiului lor deplin în ceea s-a numit kitsch. Cât priveşte speranţa într-o renaştere a culturii înalte, ea nu poate veni, crede Scruton, decât din regăsirea sensurilor originare, a acelor sensuri care ne pot purta către o participare reînnoită la viaţa etică a comunităţii.

Ideea din spatele seriei 12 cărți despre lumea în care trăim

„Am avut un prieten care-și începea ziua cu o lungă plimbare prin piața de idei a omenirii. Își propusese, cu o tenacitate programată și socotind că asta e suprema îndatorire a omului, să înțeleagă lumea cu mintea lui.
Dar cum poți alege, după ce ai vizitat o bună parte din tarabele culturii, exact acele idei care, strânse într-un ghem al minții, te fac să ajungi la o înțelegere care e mai aproape de adevăr decât de o erudiție găunoasă sau de o năroadă bătaie de câmpi?
Iată alegerea editurii Humanitas: 12 titluri care răspund obligației morale de a înțelege lumea curățind în prealabil mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deopotrivă de patimile sufletului și de trufiile eului. Am vrut să împărtășesc cu cititorii iluzia că am putea alcătui, cu vremea, în astfel de mini-serii, o bibliotecă ideală care ne-ar putea scuti (sau vindeca) de rătăciri, fanatisme și prostie." (Gabriel Liiceanu)

Titluri incluse în serie:Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți de Roger Scruton,Civilizația spectacolului de Mario Vargas Llosa, Incognito. Viețile secrete ale creierului de David Eagleman,Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate de Konrad Lorenz, Cum de putem trăi împreună. 16 lecții de filozofie politică pe înțelesul oricui de Pierre Manent,Criza spiritului american. Cum universitățile au trădat democrația și au sărăcit spiritele studenților de Allan Bloom,Despre libertate de John Stuart Mill, Dubla flacără. Dragoste și erotism de Octavio Paz,Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea „Şoah“-uluideAlain Besançon,De profundis de Oscar Wilde, Gândirea captivă de Czesław Miłosz.

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook aici:https://eventbook.ro/other/bilete-cultura-si-kitsch

Confluențe - In memoriam Dan Cristea
Literatură 15 Aprilie 2024, 15:29

Confluențe - In memoriam Dan Cristea

Emisiunea „Confluenţe” redifuzează, In memoriam , dialogul realizat în 30 ian. 2023 , cu criticul literar...

Confluențe - In memoriam Dan Cristea
„Trezirea bufniţei” - ultimul roman al scriitoarei şi jurnalistei Ioana Bruşten | PODCAST
Literatură 15 Aprilie 2024, 13:21

„Trezirea bufniţei” - ultimul roman al scriitoarei şi jurnalistei Ioana Bruşten | PODCAST

‘’Cine a zis că e nevoie de timp, ca să îţi schimbi viaţa? Uite că nu este! Se întâmplă totul...

„Trezirea bufniţei” - ultimul roman al scriitoarei şi jurnalistei Ioana Bruşten | PODCAST
Lansare de carte și sesiune de autografe:   „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase
Literatură 15 Aprilie 2024, 12:02

Lansare de carte și sesiune de autografe: „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase

Editura Corint și Muzeul Național de Artă al României au deosebita onoare să vă invite la evenimentul de lansare a...

Lansare de carte și sesiune de autografe: „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase
Criticul literar Dan Cristea, director al revistei ''Luceafărul de dimineaţă'', a decedat la vârsta de 81 de ani
Literatură 14 Aprilie 2024, 07:38

Criticul literar Dan Cristea, director al revistei ''Luceafărul de dimineaţă'', a decedat la vârsta de 81 de ani

  Dan Cristea s-a născut la 10 noiembrie 1942, în Bucureşti. În anul 1965 a absolvit Facultatea de Limba şi...

Criticul literar Dan Cristea, director al revistei ''Luceafărul de dimineaţă'', a decedat la vârsta de 81 de ani
Lansarea romanului „Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu, la Teatrul Național București
Literatură 14 Aprilie 2024, 05:46

Lansarea romanului „Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu, la Teatrul Național București

Miercuri, 17 aprilie, de la ora 19.00, Editura Litera invită publicul să participe la lansarea romanului Castelul din orașul...

Lansarea romanului „Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu, la Teatrul Național București
Alice Books, Cărturești & AudioTribe lansează campania "Mă bucur că sunt mai bine"
Literatură 12 Aprilie 2024, 10:46

Alice Books, Cărturești & AudioTribe lansează campania "Mă bucur că sunt mai bine"

Cartea și audiobookul Mă bucur că mama a murit de Jennette McCurdy au stârnit numeroase discuții legate de relațiile...

Alice Books, Cărturești & AudioTribe lansează campania "Mă bucur că sunt mai bine"
Lansare de carte la MNAR - „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase
Literatură 11 Aprilie 2024, 17:27

Lansare de carte la MNAR - „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase

Luni , 15 aprilie 2024 , de la ora 18.00, Muzeul Național de Artă al României și Editura Corint invită publicul la...

Lansare de carte la MNAR - „Dincolo nu e nimeni” de Stelian Tănase
Volume Polirom prezentate cititorilor francezi la Festival du Livre, Paris, 2024
Literatură 11 Aprilie 2024, 15:16

Volume Polirom prezentate cititorilor francezi la Festival du Livre, Paris, 2024

În perioada 12-14 aprilie, va avea loc Festival du Livre de Paris, 2024, care se va desfășura la Grand Palais...

Volume Polirom prezentate cititorilor francezi la Festival du Livre, Paris, 2024
Ascultă live

Ascultă live

12:30 - 13:00
Discuri de cinci stele
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru