JULIETA lui Almodovar – încercare de catharsis mai mult psihanalitică decât filosofică – de Michaela Platon
27 July 2020
The Martian by Ridley Scott – un fel de Cast Away pe Marte – de Michaela Platon
31 July 2020

Desenul alfabetului viu de N.N.Tonitza, o carte pentru fiecare învățător

La Editura Ion Creangă în anul 1971 apărea o carte fenomenală dedicată ”copiilor mici și copiilor bătrâni” după cum suna invitația de pe prima pagină. Fenomenalul nu este însă legat de această notă, de altfel extraordinară, care arată deschiderea cărții către toată lumea, ci de numele care se învârteau în jurul cărții intitulate: ”Desenul alfabetului viu”. Autorul nu era altul decât creatorul interbelic N.N.Tonitza, despre care se știu destule astăzi: că a făcut cronică plastică de mare acuratețe, dincolo de pictura cu capete de copii care i-a acoperit însă, aproape în totalitate și pe nedrept, memoria postumă. În sprijinul esențialului cărții veneau cu texte: Barbu Brezianu, apoi, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu și nu în ultimul rând, plasticianul Done Stan care realize la acea dată, coperta lucrării.

Barbu Brezianu găsise desenele lui Tonitza și înțelesese, ca omul de cultură cu spirit ludic și înțelepciune, dedicat deopotrivă, literelor și artelor, însemnătatea lor: ”…scotocind printr-un vechi scrin, am dat de un număr de desene reprezentând fiecare câte o literă a alfabetului: de la a la z… .Rând pe rând, cunoscutele semne căpătau viața lor proprie, se însuflețeau transformându-se pe neștiute, fie într-o gâză, fie într-un pește sau în vreo altă făptură a cerului ori a pamântului. ”

Cartea este frumoasă și complexă în înțelegerea ei, căci dincolo de desenele jucăușe ale lui Tonitza se găsesc și povestioarele care întregesc cunoașterea literelor, provocând micul sau marele cititor la a-și da silința realizării propriei creații grafice.

Ionel Teodoreanu a scris prefața în 15 mai 1931, la Iași. Iată un fragment chiar din începutul textului: ”Pictorul Tonitza dăruiește copiilor o încâtătoare ”creațiune”: acest caiet de desen, pe care la-r fi sărutat Ion Creangă, dacă ar mai fi trăit, cu buzele lui de mare artist. Ion Creangă n-a văzut în alfabet semnele grafice ale sunetelor; el a descoperit în alfabet ființe vii. Și, văzându-le, le-a și poreclit. Lui d i-a spus ghebosul; și desigur, copiii dăscăliți de Creangă, auzind o poreclă care definea plastic semnul unei abstracții, s-au familiarizat cu abstracția însăși asociind-o cu o glumă, cu o distracție, cu un zâmbet, nu cu un effort, nu cu o încruntare.”

Tudor Arghezi, la 21 noiembrie 1957 aprecia referindu-se la artistul N. Tonitza și la scriitorul Ionel Teodoreanu, primul ”prefațator al desenelor”: ”Nici unul din ei nu a trecut prin viață fără să lase, afară de pulbere, câte ceva în Urnă. Unu, în desenul lui a cântat copilăria; cestălalt, tinerețea.”

Povestea gândăcelului Arăpilă și a albinei bălaie Xipi se desfășoară de la litera A la litera Z cu încântarea adultului care nu a uitat nicio clipă cât de puternică a fost emoția copilului de altădată. Bucuria aceasta ar trebui să o trăiască fiecare micuț elev care se zbate să învețe să scrie și să citească literele alfabetului.

Realizator Roxana Păsculescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *