RECOMANDĂRI culturale – miercuri, 15 ianuarie
15 January 2020
Hara @ Hard Rock Cafe, cu single nou.
15 January 2020

Concert extraordinar de Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2020, la Ateneul Român Orchestra Română de Tineret dirijor Gabriel Bebeşelea

            Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea va susţine în seara de 15 ianuarie, de la ora 19, la Ateneul Român un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale concert organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” sub patronajul Ministerului Culturii. Programul serii va cuprinde Rogalski – Trei dansuri româneşti, Bela Bartok – Dansuri româneştiBalada de Ciprian Porumbescu, cu Alexandru Tomescu – vioară, Dans ţărănesc de Constantin Dimitrescu, cu Ştefan Cazacu – violoncel, Sabin Păutza – Dans maramureşean, Eugen Doga – ValsRapsodia I de Enescu.

            Marin Cazacu, managerul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, declara înainte eveimentului : “Acest concert deschide în mod simbolic anul 2020 pentru Orchestra Română de Tineret, fiind un concert ce cuprinde cele mai cunoscute lucrări simfonice de muzică românească şi suntem sigur că publicul va aprecia cu adevărat atât muzica, cât şi interpretarea. Gabriel Bebeşelea este a cincea oară alături de Orchestra Română de Tineret şi susţine faptul că pentru noi este minunat să fim cât mai des alături de tineri artişti care ne reprezintă la un nivel remarcabil pe marile scene ale lumii.”

Organizatori: Ministerul Culturii şi Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

In parteneriat cu :Filarmonica “George Enescu”

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă, M Klasika.

Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“  şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *