Concert Aniversar „I Love VERDI”: Arii și uverturi din opere celebre
4 April 2017
Oaza de muzică – Concert de Florii la Ateneu
4 April 2017

Concert Extraordinar de Paşti al Corului Madrigal pe scena Ateneului Român

Duminică, 9 aprilie 2017, începând cu ora 18:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduieşte Concertul Extraordinar de Paşti, susţinut de Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul este una dintre tradiţiile preţioase ale Corului, desfăşurându-se, fără întrerupere, de mai bine de jumătate de secol. Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro şi au preţuri care variază între 50 şi 250 RON.

Concertul de anul acesta coincide cu Sărbătoarea Floriilor şi include atât piese cu specific pascal, cât şi creaţii celebre ale maestrului Marin Constantin, care au făcut istorie în repertoriul cântului coral. “Prima parte a concertului extraordinar de Paşti cuprinde muzică din literatura universală, din Renaştere până în contemporaneitate, iar în a doua parte vom prezenta exclusiv muzică românească: bizantină, tradiţională şi modernă“, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul Corului Naţional de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.

Înfiinţat în anul 1963, de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a susţinut peste 4100 de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America şi Asia. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, creaţia bizantină şi muzica contemporană românească şi universală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *