Dirijorul Christian Badea aduce la Ateneu un program de muzică vieneză, alături de Simfonia nr. 4 de Robert Schumann
23 March 2017
Evenimente MNAR 28-29 martie
23 March 2017

Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica – Şlagărele muzicii simfonice

Fiecare perioadă din istoria muzicii îşi are şlagărele ei, piese pe care, cu bucurie şi încântare, le-au fredonat şi le fredonează, oriunde în lume, tinerii şi maturii, deopotrivă. Melodia, armonia, ritmul, scriitura, mesajul…sunt tot atâtea detalii care au făcut arii de operă, lieduri, fragmente simfonice, piese cameral de virtuozitate şi nu numai… celebre în epocă, asigurându-le apoi viaţă peste timp. Într-un prim concert dedicate şlagărelor muzicii simfonice, vă oferim câteva dintre acestea. Şi putem anunţa deja că în stagiunea viitoare avem programat şi un concert dedicat şlagărelor muzicii de cameră.


Duminică, 2 aprilie, ora 11,00, Ateneul Român, Sala Mare
Clasic e fantastic.Cum să înţelegem muzica
Şlagărele muzicii simfonice (1)

Orchestra şi Corul Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti”
Dirijori: Nicolae Racu şi Andrei Ştefan Racu
Dirijor cor: Ana Lăcrămioara Pauliuc

Program:

George Enescu – Rapsodia Română nr 1 în La major op 11

Rossini – Uvertura la opera Wilhelm Tell

Albinoni – Adagio
Solistă: Maria Alexandra Petre

Dvořák – Dans Slav Op. 46 nr 8 in Sol minor

Händel – Aleluia din oratoriul Mesias

MozartDies Irae Confutatis şi Lacrimosa din Requiem in re minor, KV 626

OrffFortuna Imperatrix Mundi şi Fortune plango vulnera din cantata Carmina Burana

Comentează: Cristina Sârbu

Concert realizat în colaborare cu Colegiului Naţional de Arte “Dinu Lipatti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *