Cine îi învață pe copiii nostri?
17 Septembrie 2019, 17:40
Zi de zi, televiziunile și
siteurile ne prezintă informații despre situația din școli. De cele mai multe
ori, ziariștii aleargă dupa subiectele care transmit emoții puternice, care au
adesea, mesaje preponderent negative. Goana dupa senzațional îi ascunde pe
profesorii merituoși; ascunde și lucrurile bune care, încă, se mai petrec în
sistem.
Luni, 16 septembrie 2019, la
emisiunea IClasa, am pornit de la știrile care ne influențează viața, inclusiv
pe cea educațională și care conturează o imagine a profesorului român actual,
nu neapărat una veridică.
Cine îi învață pe copiii
noștri? Iata o temă care ne
framantă deopotrivă, fie că suntem părinți, bunici sau chiar elevi ori
jurnaliști. Cu siguranță este un subiect de interes și pentru autoritățile naționale
care par să fi pierdut privirea de ansamblu asupra bunului mers al școlii. Reformele
sunt fără sfârșit, profesorii au devenit acoperiți de birocrație și decizii
politice, iar investițiile în sistemul școlar, inclusiv în resursa umană, rămân
mult prea mici
Invitați în direct au fost doamna profesor și cercetător Dana Popescu Jourdy, de la Universitatea franceza Lumière Lyon 2 și Radu Szekely, expert educațional european, până de curând consilier pe probleme de strategie al ministrului educației naționale, coordonatorul programului “Educatia ne unește”.
Mirela
Nicolae