Versuri şi grafică pe măsura copilului curios
7 August 2020
The Imitation Game – creație remarcabilă ce valorifică o poveste reală – de Michaela Platon
14 August 2020

„Ceva bun de la viață” – candoare, adevăr crud și dimensiune filosofică – de Michaela Platon

Orice film în care apar copii de la orfelinatele din România, mită, trafic de influenţă, politicăşi corupţie, proxenetism şi …aventură, este în măsură să te capteze. Acesta e şi motivul pentru care, la Hollywoodul din ce în ce mai secătuit de idei şi scenarii magnifice, astfel de subiecte devin tot mai tentante, fiind „mană cerească„ pentru producatori.

Filmul însă s-a făcut în România anului 2011, nu în Cetatea poleită a cinemaului american, așa că are şi toate calităţile dar şi toate micile derapaje ale unor prejudecăţi, teme, simboluri cărora încă le mai suntem tributari.


M-a impresionat deosebit de plăcut jocul celor 4 debutanţi (pe atunci!) din rolurile principale- Corneliu Ulici şi Dragoş Dumitru, Anastasia Dumitrescu şi Adelaida Perjoiu, cărora Dan Pița a avut inspiraţia de a le încredinţa partiturile personajelor centrale – Mateo, Ginel, Gina şi Carolina. Figuri credibile, joc natural, cadenţă a dialogurilor şi mimicii bine dozată, imagine pictural filtrată, metafore cât să nu devină un obstacol care să obtureze mesajul, lait- motive sonore, imagistice şi de abordare, rotunjime …….un film bun, așa cum își doresc festivalurile europene. Nu spunea cineva că din nici un festival care se respectă nu pot lipsi românii, iar atunci când apar –nu trec neobservaţi?


Așa că nu-mi explic în nici un fel de ce filmul CEVA BUN DE LA VIAŢĂ a trecut aproape neobservat. Căci are şi tentaţiile şi profunzimile pe care le apreciază un avizat, dar şi candoarea şi adevărurile de viaţă pe care le simte aproape un simplu spectator. Are şi dimensiunea aproape filozofică a ceea ce reprezintă BINELE (suprem sau personal), RĂUL (individual sau de sistem), DRAGOSTEA, POSESIA, NIMICNICIA, TRĂDAREA, dar şi VISUL (transcendental sau ca anamneză )


Şi în plus nu se foloseşte de sex, limbaj trivial, de imagini şocante …are o distincţie, o “clasă”, care este deasupra artificiilor ăstora facile de captare a interesului. Nu este un film dur decât implicit, dar nu este nici romanţat.Pur şi simplu cred că “lumina” în care ales Dan Pița să redea povestea nu este una frustă, directă, izbitoare… .Cred că şi-a dorit un film sincer, care să te ”agaţe” prin valoarea lui intrinsecă, şi nu prin flic flac-uri stilistice…


Şi asta pentru că până la urmă este vorba de o călătorie iniţiatică, de călătoria vieţii, ca o aventură în care eroii scriu (şi nu prea) regulile, în care trebuie să accepţi (sau nu!) să te conformezi unor cutume. 

Până în final este explicit faptul că există liberul arbitru şi depinde doar de tine dacă alegi să o iei pe un drum sau pe altul…


Filmul are în opinia mea două scene extreme : una de un grotesc absolut (când în adevărat stil mafiot se strâng”cotizaţiile”pt partid- parandarăturile şi mitele pe care le dau ocrotiţii puterii) şi alta de un tragism inimaginabil (când Mateo şi Ginel- crescuţi la orfelinat -cântăcu jale o odă închinată mamei care i-a crescut şi căreia, dincolo de mormânt, ar vrea în semn de recunoştinţă să îi sărute mâinile…)


În rest construcţia lui Dan Pița jonglează cu toate atributele unui film de calitate, vehiculând totuşi cam prea obsesiv un vis (care între timp, aflându-ne în recesiune mondială – nici nu mai e actual ): AMERICA.

Nu ezitați să îl cautați (căci este online) și să-l vedeți căci experiența este răsplătitoare din toate punctele de vedere și în acel mod special în care o face fiecare film al acestui mare cineast.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *