Cela Neamțu şi ”punctul de Putna”
16 Septembrie 2021, 11:21
La Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii de la Iaşi, se poate vedea de-alungul lunii septembrie 2021 o importantă expoziție de tapiserie, semnată Cela Neamțu. Evenimentul de importanță a fost organizat spre celebrarea artistei care anul acesta a împlinit vârsta de 80 de ani.
Cela Neamțu este o creatoare semnificativă în arta românească contemporană, a cărei operă a fost în timp, mult apreciată la serioase manifestări internaționale, meritele referitoare la inovația în tapiserie, dar și în expresivitatea lucrărilor sale, fiindu-i răsplătite cu premii și diplome valoroase.
”Simboluri, expresivitate, bogăţie ornamentală, monumentalitate, toate acestea definesc cele aproximativ 40 de lucrări prezente în expoziţie, un ansamblu omogen, echilibrat, capabil să transmită privitorului emoţia şi mesajul artistei” mărturisesc organizatorii.
Până la finalul lunii septembrie așadar, la Iași se poate admira o parte a operei realizate de Cela Neamțu, în circa 60 de ani de trudă la gherghef. Clipul ”Amintiri cu și despre artiști plastici” ne oferă prilejul de a purta un dialog cu Cela Neamțu, la ceas aniversar, atingînd subiecte importante precum, tematica tapiseriilor sale ori cusătura inventată de aceasta, ”punctul de Putna”.
https://www.youtube.com/watch?v=PlwrkF6IMHE
Realizatoare Roxana Păsculescu