Case care vorbesc – Casa Vernescu
15 ianuarie 2018

Case care vorbesc – Palatul Cantacuzino

Casele vorbesc la Radio România Cultural. La Orașul vorbește, în fiecare luni, o serie de povești despre clădiri simbolice ale Bucureștiului care au traversat istoria Marii Uniri, vizitate la Centenar. Astăzi, Radu Croitoru este în vizită la Palatul Cantacuzino.

Palatul Cantacuzino

A venit vremea să îți scriu din nou, prieten drag… Nici nu știu când a mai trecut un an. Fericirea este că, în cazul nostru, anii care trec nu ne îmbătrânesc, ne fac să fim mai apreciați și mai admirați. Ți-e bine? Ai reușit să pui totul în ordine? Abia aștept întâlnirea noastră. Îți dai seama că îți scriu și ne vedem, an de an, de peste…116 ani?

Mereu am emoții când îți scriu. E așa un amestec de nerăbdare și curiozitate și neliniște. Iartă-mi copilăriile, știu că nu se mai cade la vârsta mea, dar tu înțelegi. Doar tu înțelegi.

Calea Victoriei, 114. Nu ai cum să mă ratezi, ne cunoaștem de atâta timp, dar mă gândesc să confirmăm adresa pentru că și eu mai încurc uneori numărul de timbre de pus pe scrisorile către tine, că ești departe și eu cam bătrân. Mi-a spus odată cineva că îți trimite mail-uri. Păi se compară tehnica cu penița mea?  Am un singur cuvânt pentru asemenea îndeletniciri. Dezaprob. Am o oarecare certitudine că și tu o faci, deși ești mult mai adaptat la cutumele lumii astea decât mine.

Sunt cel mai frumos de pe stradă. Așa zice lumea, nu că mă laud. Eu am dat tonul la eleganță și rafinament pe Calea Victoriei, eu am adus stilul baroc francez Ludovic al XVI lea în București. Arhitectul Ioan D Berindey m-a imaginat așa pentru nabab și iată-mă, un palat. Prieten drag, nici nu cred că ți-am mai povestit în scrisorile mele despre nabab. Era fabulous de bogat Gheorghe Grigore Cantacuzino și pe amplasamentul ăsta, pe locul fostei case Cantacuzino, și-a dorit un palat în toată regula Știi că aici aproape este strada Frumoasă, ei bine află că I se spunea așa datorită ferestrelor de la fosta casa Cantacuzino.

Prietene, dacă vei avea timp să zăbovești puțin atunci când mă vizitezi, aruncă-ți ochii pe fațada principală decorată de E. W. Becker cu stema Cantacuzinilor și compoziția Muzica. Ce premoniție extraordinară, ce mână întinsă peste timp. Parcă ar fi știut că aici, în brațele mele, va poposi mult mai târziu Enescu și mai târziu un muzeu al muzicii. După moartea nababului, i-am fost lăsat moștenire unuia dintre fii – lui Mihail, căsătorit cu Măruca, adică Maria Rosetti Țețcani, numită prințesă Cantacuzino, după căsătorie. În 1929, Mihail Cantacuzino moare și eu rămân al Mărucăi.

Când intri, bătrâne prieten, stai puțin la parter ca să vezi bogăția de ornamente, marmura roz și decorațiile florale din bronz și ipsos. Tot la parter, în salonul de muzică, plafonul este pictat de G.D.Mirea, dar încăperea mea preferată este biblioteca cu scara de lemn, lambriuri de lemn și plafon pictat de Vermont. Mai mult de un secol de emoții și istorie șoptesc pe culoarele mele. Mergi apoi la etaj, mai reținut în decorațiuni decât parterul, dar la fel de elegant. Intrarea e frumoasă nu-i așa? Doi lei, trepte de marmură, ferestre în arc și fier forjat.

Casa asta a răsunat de muzică mereu, dar a devenit un altar la muzicii odată cu venirea lui Enescu. În 1939, Măruca și George Enescu își unesc destinele și geniul lui a invadat totul în jur. Cât har și fericire, doar că războiul a făcut ca, temporar, să fiu gazdă pentru Consiliul de Miniștri. În 1967, Măruca, văduva lui Enescu m-a donat statului și astăzi gărduiesc Muzeul Enescu și Uniunea Compozitorilor. Dar asta știi déjà, că parcă anul trecut tocmai despre asta am vorbit.

Prieten drag, te aștept să ne revedem. Anul acesta mă pregătesc mai bine, mă îmbrac mai frumos și dau și un strop de parfum de epocă. Mă pregătesc de bal că așa se cade la aniversări. Nu, nu doar pentru tine mă aranjez așa. Ci pentru toată România, că e centenarul, se implinesc 100 de ani de Românie unită și frumoasă. Mă pregătesc și eu cum pot mai bine, la mine în curte, mai ales că eu am trăit pe viu ce sărbătoresc românii. Am ce povesti.

Să nu uiți – Calea Victoriei, nr. 114, Palatul Cantacuzino. Vino liniștit și lasă-mi cadoul sub brad. Apoi vom bea un ceai. Ca în fiecare an. Vom povesti pe îndelete despre toate.

Proiect susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *