CENTENAR-BICENTENAR – CELEBRĂM ISTORIA PRIN ARTĂ
10 December 2018
Focus România la Théâtre de la Ville
11 December 2018

Călătorie printr-un altfel de București

Andrei Răzvan Voinea de la Asociatia Zona, Roxana Păsculescu și Bogdan Vișan au vorbit astăzi, la GPS CULTURAL, despre expoziția Casa Construcțiilor 1930-1949. Vatra Luminoasă și alte parcelări, un proiect al Asociației Zona, care are vernisajul joi, 13 decembrie, la Casa Mincu (sediul Ordinului Arhitecților din România). Vatra Luminoasă a reprezentat, probabil,cel mai important proiect social și imobiliar din Bucureștiul interbelic, realizat de Casa Construcțiilor, instituție de stat care avea drept scop construirea de locuințe pentru muncitori și funcționari. Expoziția prezintă aspecte legate de istoria construirii cartierului, arhiva de imagini a Casei Construcțiilor (din arhiva familiei arhitectului Hanciu, nepublicată până în prezent), decupaje din presa vremii, istoria denumirii străzilor. Expoziția cuprinde și fotografii sau însemnări istorice ale locuitorilor din parcelare și proiectele locuințelor. Cu acest prilej, punem la dispoziția celor interesați și materialele informative pe care le-am distribuit locuitorilor din parcelarea Vatra Luminoasă în această toamnă. În plus, expoziția aduce la lumină și istoria parcelării Independenței, puțin cunoscută în literatura de specialitate, executată între 1930 și 1933 de Casa Construcțiilor în cartierul Cotroceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *