Ca răspuns la confesiuni, o expoziţie de artă, de Roxana Păsculescu

Confesiuni şi jurnale, volumul I, 1944- 1965 este o primă carte, dintr-o succesiune care ne este deocamdată promisă, volum prin care avem acces la gândirea şi spiritul creatorului Corneliu Baba.

Au trecut 21 de ani de la dispariţia artistului şi tot atâta vreme de la expoziţia retrospectivă organizată la MNAR, în 1997! De atunci încoace, Maria Muscalu Albani –legatara testamentară a pictorului a lansat câteva albume de artă şi s-a ocupat de organizarea unor expoziţii dedicate operei pictorului.

Suntem mai degrabă obişnuiţi cu jurnalele scriitorilor şi cu mult mai puţin, cu memorialistica artiştilor plastici. În general, aceştia creează în genul care i-a consacrat şi prea puţin ţin un jurnal de o astfel de consistenţă; căci, cu adevărat, Corneliu Baba se arată a fi un extraordinar analist al timpului său şi un profund gânditor al actului plastic, în ceea ce-l priveşte pe el, dar şi pe confraţi. Prin urmare, această apariţie tipografică, frumoasă şi edificatoare pentru opere lui Corneliu Baba este sărbătorească. Cumva, la gândirea artistului Baba, în anii trecuţi, am avut totuşi un fericit acces, datorită însemnărilor pertinente ţinute şi mai apoi, publicate de Liviu Lăzărescu, fost student al maestrului. Notele profesorului Liviu Lăzărescu veneau să puncteze informaţii tehnice, nu în mod exclusiv, informaţii care totuşi, în mare parte erau legate de aspectele concrete, care ţineau de meseria de artist practicată de Corneliu Baba. Dincolo de aceste informaţii, pe care le-am apreciat întotdeauna, Liviu Lăzărescu era el -însuşi un receptacol al afirmaţiilor maestrului.

Seria de cărţi care au în vedere memorialistica pictorului ne va oferi cu certitudine şi imaginea complexă a lumii în care artistul a creat, analiza sa poate subiectivă ori chiar, obiectivă a oamenilor cu care a interacţionat, pe care i-a iubit, apreciat ori cărora avea să le reproşeze ceva. Să vă dau câteva exemple alese însă, categoric la întâmplare: „La Ressu acasă erau de obicei în fiecare sâmbătă seara mici reuniuni de vechi prieteni. Se discuta tare,se critica noua direcţie impusă în plastică.”(1949) sau ceva mai târziu, la Paris, în 1961: „În program Expoziţia de pictură românească şi Musee national d”Art moderne, unde e deschisă. Am revăzut lucrările pe care le cunoşteam atât de bine, aşezate în sălile destul de întunecoase ale acestui muzeu modern, şi totuşi în condiţii de expunere nu din cele mai fericite. Am revăzut din nou pe Luch ian, Petraşcu, Pallady, Tonitza, mi-am dat  seama cât de frumoşi sunt, de ce ţinută nobilă e această pictură care e a noastră şi cum ar putea sta oriunde cu cinste, în orice sală de mare muzeu.”

Sigur, Maria Muscalu Albani, istoric de artă - care a avut acces la materialul brut a făcut necesare decupaje în jurnalul cu mult mai stufos al pictorului pe care acum, avem şansa de a-l descoperi şi în latura sa scriitoricească, imposibil de neglijat.

În acest moment, expoziţia deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României şi cartea „Confesiuni şi jurnale” alcătuiesc un corp comun, în care textul oferă o nouă perspectivă asupra operei de artă şi pictura (ori grafica), o putem lectura având ca fundal gândurile artistului mărturisite în paginile jurnalului.

Această asociere carte –expoziţie ne este benefică şi cu toţii ar trebui să ştim să ne bucurăm de ea.

Realizator Roxana Păsculescu