BRATISLAVA 2
9 December 2018
AUDIO Așezarea dacică CUMIDAVA
14 December 2018

BREZNO

Oraşul Brezno, renovat de autorităţile slovace special pentru a intra în circuitul turistic, este vechi de câteva sute de ani, datând încă din secolul XV. Ajunşi aici, vă puteţi începe vizita din Piaţa Principală, de unde vă recomandăm să mergeţi spre mulţimea de străduţe ce străbate localitatea. Peste tot veţi întâlni conace datând din secolul XVII, precum şi numeroase magazine de suveniruri, alături de mici taverne şi cafenele ce vă îmbie să le treceţi pragul.
O zonă pietonală înfrumuseţează micul oraş, aici organizându-se concertele şi festivaluri importante din Brezno. De asemenea, tot aici, vânzătorii ambulanţi de produse tradiţionale îşi expun mărfurile, iar artiştii amatori îşi etalează tablourile şi sculpturile, în speranţa de a face vânzări cât mai numeroase dar şi de a fi remarcaţi.


În oraşul Brezno din Slovacia turistul poate găsi şi câteva monumente istorice, demne de a fi vizitate, considerate adevărate comori pentru patrimoniul naţional. Unul dintre ele este Mânăstirea Piaristă, cel mai important obiectiv religios creştin al aşezării. Lăcaşul de cult construit în stil neo-gotic, adăposteşte pe lângă numeroase icoane pictate de artişti de naţionalitate slovacă, ferestre largi cu vitralii şi un altar împodobit cu fir de aur şi argint, precum şi un imens candelabru. Însă ceea ce a făcut cu adevărat cunoscută mânăstirea, este o sculptură a Fecioarei Maria, despre care credincioşii spun că poate face minuni.


Primăria din Brezno, situată în centru, este şi ea o atracţie turistică ce datează din secolul XV. Aceasta este împrejmuită de un gard floral iar în apropierea sa se găseşte o frumoasă fântână arteziană, ce reprezintă un soldat slovac ce luptă pentru eliberarea localităţii. Înainte de a merge mai departe, zăboviţi câteva minute şi în preajmă. Aici veţi găsi cafenele şi restaurante cu o atmosferă îmbietoare, precum şi câteva magazine cu suveniruri.


Cierny Balog este un alt obiectiv căutat de turişti odată ce ajung în Brezno, alături de Turn, una dintre cele mai importante construcţii din oraş. Realizată în secolul XIX, acesta a servit pentru pază, pentru depistarea cotropitorilor. Are trei etaje şi deţine tot atâtea clopote, care în trecut anunţau venirea vrăjmaşilor, iar în prezent vestesc zilele de sărbătoare ale aşezării. Pe pereţii exteriori ai turnului, pot fi zărite numeroase inscripţii, una dintre ele anunţând că „Sfântul Mihail nu ne lasă în ultima luptă.”


Înainte de a părăsi Brezno, mai trebuie să spunem că în aceste locuri, în timpul Campaniei din Vest din cel de-Al Doilea Război Mondial, Armata Română a avut o contribuţie deosebită pentru eliberarea oraşului de sub ocupaţia celui de-Al Treilea Reich. Printre intervenţiile sale de amploare în vederea eliberării teritoriului slovac, a fost şi cea pe direcţia Cervená – Skola – Brezno. Divizia a 3-a Infanterie a fost cea care a acţionat în cadrul unui dispozitiv mai larg al Armatei a 4-a Română, eliberând oraşul Brezno, cu jertfa de Eroi români.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *