Ascultă Radio România Cultural Live

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică va deveni a treia cea mai importantă cauză de decese în lume, în 2030

21 Noiembrie 2019, 17:30

Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC – cum o numesc specialiștii) este o afecțiune gravă, ce nu se poate vindeca și care atacă bronhiile și plămânii. BPOC afectează capacitatea respiratorie, care se reduce progresiv, iar în lipsa tratamentului, conduce la invaliditate și moarte prematură.

Afecțiunea este, totuși, prevenibilă și poate fi ținută sub control, cu condiția să fie depistată. Din păcate, doar mai puțin de jumătate dintre persoanele afectate de BPOC sunt diagnosticate, susțin specialiștii. Motivul este faptul că simptomele timpurii ale bolii sunt ușor de confundat cu efectele fumatului excesiv sau ale înaintării în vârstă.

BPOC afectează 8.3% din populația României cu vârsta peste 40 de ani, potrivit Studiului de prevalență a BPOC în România 2019, realizat de către Societatea Română de Pneumologie. Prevalența estimată a crescut ușor față de 2012 (8.13% atunci), când a fost derulat precedentul studiu al SRP în acest sens. Studiul, efectuat pe un eșantion de 8.000 de persoane atât din mediul urban, cât și din mediul rural, a inclus două componente: screening, prin aplicarea unui chestionar individual, și spirometrii (realizate unor persoane selectate în urma completării chestionarului).

Concluzii obținute în urma studiului:

· 8.3% dintre românii cu vârsta peste 40 de ani suferă de BPOC

· 82% dintre românii incluși în studiu au probleme respiratorii

· 71% dintre ei au făcut cel puțin o dată o spirometrie

· 3 din 20 de respondenți care fac tratament pentru probleme respiratorii utilizează automedicația

· Numai 2 din 5 pacienți cu probleme respiratorii sunt văzuți cu regularitate de un medic

Societatea Română de Pneumologie trage un nou semnal de alarmă, „Toți împreună pentru a pune capăt poverii BPOC!” cu prilejul Zilei Mondiale a BPOC, marcată anul acesta pe plan internațional, în data de 20 noiembrie.

8.3% dintre românii peste 40 de ani suferă de BPOC, o afecțiune care afectează tot mai mulți oameni de la an la an și care e responsabilă de peste 3 milioane de decese la nivel global. Un studiu arată că 89% din populație nu a auzit de această boală, iar 85% dintre fumători nu au auzit nici ei de BPOC,în condițiile în care fumatul este principalul factor de risc pentru afecțiune! Acest aspect este extrem de îngrijorător – ca să poți lupta împotriva unei boli atât de grave trebuie în primul rând să o cunoști. BPOC nu are simptome specifice, iar rezultatul este că în multe cazuri pacienții ajung să fie diagnosticați destul de târziu. Mai ales că deseori simptomele sunt puse pe seama fumatului sau a înaintării în vârstă. Este esențial ca persoanele din profilul de risc, dacă observă semne care pot indica BPOC, să se prezinte la medic cât mai repede”, a declarat prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, președintele Societății Române de Pneumologie.

Cum recunoaștem BPOC?

BPOC este o boală care în lipsa diagnosticării și instituirii unui tratament care să asigure controlul simptomelor, poate afecta, pe rând toate organele. Pacienții cu BPOC pot prezenta și numeroase alte afecțiuni asociate, precum: boli cardiovasculare, diabet zaharat, hipertensiune arterială, osteoporoză sau depresie-anxietate.

Simptomele BPOC includ: tuse cronică, producție cronică de spută, șuierat, gâfâit, senzație de sufocare, apărută de regulă brusc, pe fondul unei oboseli accentuate, toleranță la efort din ce în ce mai redusă.

Expunerea la factori poluanți, precum fum de tutun și la alte particulele și gaze toxice, poluante care pot fi inhalate, sunt principalii factori de risc pentru BPOC. Astfel, profilul persoanelor cu risc pentru BPOC este:

· vârsta de peste 40 ani

· fumători, foști fumători

· expunere îndelungată la alte tipuri de fum: pulberi, poluare, noxe

· manifestări/simptome specifice BPOC: tuse cronică, producţie cronică de spută, tusea matinală a „fumătorului”, senzaţie de lipsă de aer.

Societatea Română de Pneumologiecontinuă și în 2019 campania „Tu știi câți ani au plămânii tăi?”, ajunsă la ediția a XI-a - o inițiativă menită să sprijine depistarea precoce a BPOC și creșterea informării cu privire la această afecțiune. În cadrul campaniei, medicii pneumologi fac spirometrii gratuite, o investigație extrem de importantă pentru depistarea bolii, care poate salva vieți.
Bucureștenii sau oricine se află în trecere prin Capitală, sunt așteptați sâmbătă, 23, și duminică, 24 noiembrie, între orele 9 și 17, în Piața Unirii (în fața magazinului Unirea, la colțul dinspre Bulevardul Unirii), pentru a beneficia de o spirometrie gratuită. Testul este neinvaziv și durează aproximativ două minute.

Asociația Blondie - câștigătoare la categoria ȘTIINȚĂ la Gala Premiilor Radio România Cultural
Știință 23 Aprilie 2024, 13:08

Asociația Blondie - câștigătoare la categoria ȘTIINȚĂ la Gala Premiilor Radio România Cultural

Adelina Toncean, președinta Asociației Blondie: „Povestea Blondie începe cu un băiețel blond care avea nevoie de...

Asociația Blondie - câștigătoare la categoria ȘTIINȚĂ la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cum arată sectorul ONG din România: 127.000 de organizații, venituri de 1,51 % din PIB și aproximativ 127.000 de angajați. Oamenii au încredere în domeniu, se strâng mai multe fonduri, dar salariații și voluntarii se simt în burnout.
Știință 23 Aprilie 2024, 12:56

Cum arată sectorul ONG din România: 127.000 de organizații, venituri de 1,51 % din PIB și aproximativ 127.000 de angajați. Oamenii au încredere în domeniu, se strâng mai multe fonduri, dar salariații și voluntarii se simt în burnout.

Aproximativ 127.000 de ONG-uri în România - în medie 6,7 entități la 1.000 de locuitori față de 9,4 media...

Cum arată sectorul ONG din România: 127.000 de organizații, venituri de 1,51 % din PIB și aproximativ 127.000 de angajați. Oamenii au încredere în domeniu, se strâng mai multe fonduri, dar salariații și voluntarii se simt în burnout.
Oana Doruș: Joaca este pentru copii limbajul lor dar părinții nu prea știu să se joace..
Știință 22 Aprilie 2024, 13:35

Oana Doruș: Joaca este pentru copii limbajul lor dar părinții nu prea știu să se joace..

Oana Doruș  este psiholog în cadrul Centrului Wonder din cadrul cadrul Asociației FDP – Protagoniști...

Oana Doruș: Joaca este pentru copii limbajul lor dar părinții nu prea știu să se joace..
Sanda Gligu: La unii părințil vorbim chiar de incapacitatea de acceptare a diagnosticului de autism al copilului lor
Știință 22 Aprilie 2024, 13:31

Sanda Gligu: La unii părințil vorbim chiar de incapacitatea de acceptare a diagnosticului de autism al copilului lor

Mai ales mamele ar trebui să înțeleagă că acel ”cordon ombilical” din punct de vedere emoțional...

Sanda Gligu: La unii părințil vorbim chiar de incapacitatea de acceptare a diagnosticului de autism al copilului lor
Prof.dr.Dafin Mureșanu: „Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare înseamnă 10 centre noi pentru tratament endovascular al AVC-ului, 25 de experți noi în neuroradiologie intervențională ”
Știință 22 Aprilie 2024, 08:00

Prof.dr.Dafin Mureșanu: „Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare înseamnă 10 centre noi pentru tratament endovascular al AVC-ului, 25 de experți noi în neuroradiologie intervențională ”

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare va fi aprobată de Guvern şi implementată...

Prof.dr.Dafin Mureșanu: „Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare înseamnă 10 centre noi pentru tratament endovascular al AVC-ului, 25 de experți noi în neuroradiologie intervențională ”
O nouă întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu la Teatrul Masca: „Care mai e treaba cu sexul?”
Știință 19 Aprilie 2024, 12:39

O nouă întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu la Teatrul Masca: „Care mai e treaba cu sexul?”

Joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) cea de-a șaptea...

O nouă întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu la Teatrul Masca: „Care mai e treaba cu sexul?”
Exploratorii lumii de maine: Despre ecologie din unghiuri diferite
Știință 19 Aprilie 2024, 12:25

Exploratorii lumii de maine: Despre ecologie din unghiuri diferite

Vineri, 19 aprilie, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea vă prezintă două apariții recente din fantastica mondială,...

Exploratorii lumii de maine: Despre ecologie din unghiuri diferite
POLITEHNICA București începe o nouă ediție PoliFest -  un festival de explorare a oportunităților educaționale și profesionale | PODCAST
Știință 18 Aprilie 2024, 22:45

POLITEHNICA București începe o nouă ediție PoliFest - un festival de explorare a oportunităților educaționale și profesionale | PODCAST

Ligia Deca, Ministrul Educației: „Acum, Politehnica București și Pitești, pentru că s-au pus laolaltă resursele a...

POLITEHNICA București începe o nouă ediție PoliFest - un festival de explorare a oportunităților educaționale și profesionale | PODCAST
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru