Biserica Sf. Mihail din Cisnădioara – cel mai vechi monument de arhitectură în stil romanic pur din Transilvania

Miercuri, 20 noiembrie, se împlinesc 795 de ani de la prima menţiune documentară a Bisericii Sfântul Mihail din Cisnădioara, sau „Michelsberg” (în germană, „Muntele Sfântului Mihai”) din județul Sibiu, considerată cel mai vechi monument de arhitectură în stil romanic pur din Transilvania. Desigur, cel mai important aspect legat de Biserica – Cetate din Cisnădioara este faptul că ea s-a conservat timp de 800 de ani în geometria în care este admirată şi astăzi.

Aflată sub influenţa arhitecturii din Renania, ca şi bisericile din Cisnădie, Guşteriţa sau Ocna Sibiului, biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara este o mărturie extrem de valoroasă, peste veacuri, nu doar a stilului romanic pe teritoriul românesc, dar, în egală măsură, a talentului şi măiestriei saşilor transilvăneni, şi a pluralismului etnic, cultural şi religios, care au fost definitorii, încă din Antichitate, apoi în Evul Mediu, dar şi în epoca modernă, în teritoriile româneşti.

Situată la circa 10 km de Sibiu, Biserica-Cetate Sfântul Mihail de la Cisnădioara ese situată în vârful unui deal, acolo unde se ajunge după un urcuş de circa 10 minute prin pădure, pe o cărare cu trepte pietruite.

Conform mărturiilor vremii, construcția monumentului a început în jurul anului 1180, lucrările, executate de comunitatea de saşi colonizată de regalitatea maghiară, fiind continuate pentru circa 20 de ani. Domeniul se afla, la acel moment, sub jurisdicţia Prepoziturii Sibiului („Praepositura Cibiniensis”) – centrul ecleziastic al tuturor sașilor din Transilvania (“Ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum“), fapt confirmat de către Papa Celestin al II-lea în anul 1191.

Trebuie menţionat faptul că, în anul 1211, regele maghiar Andrei al II-lea (1205-1235) a adus Ordinul Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei, în scopul protejării graniței estice a Regatului Ungar de incursiunile cumane. Se menţionează un fragment din diploma de donație către aceştia: “am dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii, din dragoste frățească o țară numită Bârsa, în Transilvania între Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să o stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru (…)  le-am îngăduit ca, de se va găsi în sus-numita țară a Bârsei aur și argint, o parte să se dea visteriei, iar restul să rămână lor. Pe deasupra le-am lăsat pe deplin târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie să-și ridice cetăți de lemn și orașe de lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor”.

În acest context, în anul 1223, Prepozitura Sibiului donează biserica regelui maghiar Andrei al II-lea, pentru ca la scurtă vreme, ea să fie donată lui magistrus Gocelinus, un apropiat al Regelui, care se pare că a folosit-o drept capelă privată a sa, şi care, la rândul său, a cedat “muntele Sfântul Mihail împreună cu biserica și tot pământul ce ține de el” Abației Cisterciene din Cârța.

Biserica, păstrată şi acum în forma originală, a început a fi construită pe vârful stâncos al unui deal, pe platoul foarte îngust, prima atestare documentară fiind, conform unor surse, din anul 1223.

Saşii au ridicat o biserică romanică solidă, scurtă, cu trei nave, corp pătrat, absidă semicirculară, şi absidiole în partea estică a navelor laterale, ei fiind foarte cunoscuţi la acea vreme pentru priceperea şi hărnicia lor. Nava centrală, acoperită cu o şarpantă aparentă, este, ca în cazul oricărei biserici romanice, mai înaltă decît cele laterale, fiind despărţită de acestea prin intermediul unei singure perechi de stâlpi. Ea este iluminată cu ajutorul unor ferestre strâmte semicirculare.

Monumentul se distingea şi prin două turnuri proiectate pe partea de vest a colateralelor, care însă au fost realizate doar parţial.

Absida principală, cea a altarului, este semicirculară, iar corul este pătrat. Pe uşa zidită acum, aflată pe partea sudică a corului, se păstrează urme de pictură murală.

În următorii ani, teutonii au adus țărani germani în teritoriile lor (care au primit mai târziu denumirea de sași), pentru diverse munci, au obținut câteva victorii împotriva cumanilor și au anexat terenuri care nu făceau parte din Regat, punându-le la dispoziția Papei, lucru care nu a fost pe placul lui Andrei.

În anul 1224, Andrei emite „Diploma andreană” – Hrisovul de aur al saşilor transilvăneni, o diplomă privilegială prin care reconfirma coloniştilor germani o serie de privilegii, care au fost menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar până în anul 1876. Libertăţile asigurate prin acest act se referă la provincia Sibiului şi i-a unit juridic pe saşii aşezaţi aici, fiind punctul de plecare al unităţii juridice săseşti, care s-a numit, mai târziu, Pământul Crăiesc (Fundus Regius, Königsboden).

În anul 1225 Regele Andrei al II-lea i-a alungat, cu ajutorul armatei, pe teutoni, iar în anul 1486 diploma a fost confirmată de regele Ungariei Matia Corvin pentru toată „Universitatea Săsească”.

Altarul bisericii a fost între timp demontat, însă se mai păstrează, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, un fragment sculptat din nişa centrală, datat 1425, înfăţişând-o pe Fecioara Maria.

După marea invazie tătară din anul 1241, care a afectat construcţiile de aici, au avut loc lucrări de refacere, aducând anumite influenţe ale şantierelor din Ungaria vestică, care s-au simţit în zona de Sud a Transilvaniei după anul 1260.

Vorbim, în primul rând despre o realizare arhitectonică foarte valoroasă – portalul vestic al bisericii, unul grandios, de factură romanică, similar unora cunoscute din Vest, dar unic în Transilvania secolului al XIII-lea -, care, la intrare, prezintă urmele unei vechi picturi ornamentale de culoare roşie.

Vorbim, apoi, despre zidul de incintă din jurul bisericii, cu o înălţine variind de la 2-3 metri în interior, la 4 – 6 metri la exterior, care a fost prevăzut cu un turn pe partea vestică, şi un turn de poartă interior, fortificaţia fiind dotată şi cu un drum de strajă zidit şi cu creneluri. Referitor la utilitatea zidului, se menţionează rolul de apărare împotriva invadatorilor, dar şi unele dotări „ofensive”, atestate din anul 1850, care vorbesc despre lansarea peste ziduri a unor „bolovani rotunzi, de asediu”, care pot fi văzuţi şi astăzi la faţa locului.

După o lungă perioadă în care s-a aflat în părăsire, Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara trece printr-un mic proces de refacere, în anul 1778, fiind construit şi un acoperiş nou.

Interesant este faptul că, după acest moment, rolul său de fortificaţie de apărare a dispărut, iar construcţia devine un soi de depozit de fructe al localnicilor.

În anul 1940, la biserica din Cisnădioara au fost strămutate plăcile funerare ale ofiţerilor şi soldaţilor germani şi austro-ungari care au căzut în toamna anului 1916 în luptele din jurul Sibiului şi care fuseseră găzduite de cimitirul de la Guşteriţa.

În anul 1963, ultima paznică a bisericii a părăsit cetatea fortificată.

Un alt element interesant prezent la Cisnădioara este disputa dintre specialişti privind posibilitatea existenţei aici a unor morminte.

Conform studiilor realizate de arheologul Radu Heitel la biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara, materializate în volumul „Arheologia monumentului de arhitectură romanică din Cisnădioara”, în revista Apulum nr. XI, din anul 1973, autorul nu menţionează să fi fost descoperit vreun mormânt în biserică sau în jurul ei, cu amendamentul formulat de alţi cercetători care, având în vedere suprafaţa mică supusă cercetărilor arheologice iniţiale, au arătat că ar exista o probabilitate, ca la cercetări arheologice ulterioare să se identifice câteva morminte. Se arată că aici solul este stâncos, fapt ce făcea dificilă sarcina săpării unei gropi pentru înmormântare, însă posibilitatea existenţei unor morminte nu trebuie exclusă. Nu de alta, dar în lipsa unor morminte, Biserica Sfântul Mihail din Cisnădioara ar fi singura din Transilvania în jurul sau în interiorul căreia nu s-au realizat înmormântări.

Încheiem cu două legende interesante care s-au păstrat la Cisnădioara: prima dintre acestea arată că, pe vremuri, orice flăcău din sat, înainte de însurătoare, trebuia să urce la Cetate cu un bolovan din acelea destinate ofensivelor în caz de asediu, pentru a-şi dovedi puterea.

O a doua legendă, desigur mult mai interesantă, arată că atunci când un cuplu localnic dorea să divorțeze, era încuiat în micuța casă din interiorul fortificației. Deşi se pare că ritualul era valabil în mai multe localităţi din Transilvania (la Biertan, spre exemplu, unde termenul de încarcerare a cuplurilor „neliniştite” era de două sptămâni”), la Cisnădioara termenul de izolare a perechilor era până la împăcare, iar legenda arată că, în cazul în care cei doi nu găseau împăcarea, nu mai ieșeau niciodată de-acolo…

Astăzi biserica din Cisnădioara a devenit un obiectiv turistic extrem de interesant, deşi bazilica este rareori deschisă, un monument încărcat de o istorie remarcabilă, păstrat, iată, timp de sute de ani, într-o stare de conservare care încântă.

Să mai adăugăm că în timpul sezonului turistic de vârf, programul de vizitare este zilnic 10:00 – 18:00, iar în afara sezonului, cu programare, tariful este de 7 lei, cu ghidaj în limbile română şi germană inclus în preţul biletului.

Fotografii din arhiva personală, iunie 2011

de Răzvan Moceanu

RADOR