InterActiv – Cât de sănătos este râsul nostru?
29 March 2018
Bieţii ţărani – de Dan Manolache
31 March 2018

Izvoare de filosofie – Practică filosofică și filosofie academică.De la disciplinarea de sine la disciplină universitară

Ediția din 30 martie 2018

Practică filosofică și filosofie academică.

De la disciplinarea de sine la disciplină universitară

 

Dacă privim la istoria ei, putem vedea că filosofia a început să fie percepută, încă din perioada Antichității, ca o disciplină orientată spre cunoaștere teoretică, spre exegeză și spre studiu livresc. Această percepție a dus, de-a lungul timpului, la dezvoltarea a ceea ce se numește astăzi „filosofie academică”, care este modul predominant în care filosofia este practicată în cultura noastră. Cu toate acestea, figura paradigmatică a filosofului rămâne, chiar și în universități, cea a lui Socrate – un gânditor care, după standardele filosofiei academice actuale, nici nu a fost filosof în sensul plin al cuvântului.

În ultimele decenii se poate vedea însă, la nivel mondial, o încercare de reîntoarcere la practicile socratice, la dialogul ce are ca miză înțelegerea propriului sine și la filosofie gândită ca formă de pregătire pentru greutățile pe care viața ni le pune în cale. Așadar, ideea practicii filosofice, care este principala noastră temă de dezbatere, vizează tocmai această transformare a filosofiei într-o activitate ce ne privește toți, nefiind dedicată doar unui set de „profesioniști ai gândirii” ce pot mânui cuvinte ce nici nu apar în dicționare. Dar cum putem oare practica filosofia fără limbajul său tehnic? Cum ne putem înțelege mai bine pe noi înșine și îmbunătăți viața prin filosofie? Cum putem împăca practica filosofică și filosofia academică?

Acestea sunt întrebările de la care vom porni dezbaterea din 30 martie alături de filosoful-practician francez Oscar Brenifier, unul dintre cei mai mediatizați filosofi practicieni la ora actuală,  membru fondator al Institutului francez de practică filosofică și autorul a nu mai puțin de 30 de cărți de popularizare a filosofiei, dintre care  unele sunt disponibile și în limba română. Alături de mine, în calitate de traducător, voi avea pe Dragoș Vadana, doctor în filosofie al Universității din București, cercetător al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice din cadrul aceleiași universități și bursier al Centrului de Studii Carteziene de la Sorbona.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

 

Conexiuni:
Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro/

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *