Ascultă Radio România Cultural Live

O carte pe zi - Rodica Bretin, Poarta vrăjitoarelor

18 Aprilie 2017, 05:00

 O carte pe zi, realizator Valentin Protopopescu

Marţi, 18.04.2017, în emisiunea Intro

Rodica Bretin, Poarta vrăjitoarelor, Editura Mistica, Bucureşti

Braşoveanca Rodica Bretin nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind cunoscută ca un scriitor SF extrem de original. Autor prodigios, om pasionat, cum altfel, căci genurile science fiction, fantasy, thriller and mistery exact pasiune reclamă de la promotorii lor, Rodica Bretin a ştiut să facă pasul către piaţa anglo-saxonă de profil, prozele sale fiind bine traduse şi excelent primite acolo.

Fascinată de mistere şi de tot ceea ce nu comportă o explicaţie imediată, cu priză la realitatea alternativă şi excelent racordată la exigenţele unui transcendent înţeles din unghiul de vedere al unui fundament ştiinţific, Rodica Bretin nu a ocolit nici zona intelectuală aflată la graniţa dintre fantasticul negru, istoria vechilor arhive catolice şi teoriile einsteiniene referitoare la posibilitatea călătoriei în timp. Prin volumul Poarta vrăjitoarelor, apărut la Editura Mistica din Bucureşti, autoarea de la poalele Tâmpei ne provoacă să părăsim ficţiunea pentru a pătrunde într-un univers care totuşi are aparenţa literaturii fantastice. La rigoare, eseurile din cartea invocată pornesc toate de la lectura strânsă a unor documente istorice şi poliţiste sau de la studierea literaturii intimiste în genul jurnalelor, memoriilor şi schimburilor epistolare, ca urmare nici o invenţie, totul are referinţă şi este serios documentat.
Punctul de pornire îl reprezintă prezumţia că realitatea are registre care (încă) nu pot fi explicate raţional. Este mai mult decât un principiu cognitiv, fiind mai degrabă o observaţie de tip empiric. Istoria prezintă numeroase episoade bizare, de la poveştile şi personajele fabuloase prinse în vitraliile sau în sculpturile catedralelor gotice europene şi până la secvenţele enigmatice ale manuscriselor din Evul întunecat. Şi până la urmă, poate că legendele despre cavalerii templieri, spiţeri, alchimişti şi savanţi arabi au un sâmbure de adevăr, prea consistentă fiind recurenţa lor ca totul să se reducă la o simplă fantasmă şi la o explozivă nevoie de excepţional a  imaginarului medieval.

În eseul care conferă şi titlul volumului, Poarta vrăjitoarelor, Rodica Bretin pleacă de la strania similitudine dintre un raport al poliţiei din Dortmund datând din 1974 şi un fragment din Cronica de la Dortmund din 1262. Două dispariţii feminine, una din 1966 şi cealaltă din 1974, amândouă petrecute într-un acelaşi loc din pădurea vecină cu oraşul, un triunghi de iarbă între trei stejari seculari, au atras atenţia presei şi a poliţiei, fără vreun rezultat palpabil. Şi Eva, şi Helga au dispărut pe vecie. Interesant este că în manuscrisul medieval citat există consemnări ale unor apariţii feminine misterioase în zona numită de localnici Hexentor, potrivit unei legende străvechi, una care vorbeşte despre o răscruce între lumi, despre un gâtlej al iadului. Dacă micuţa Eva a murit îngheţată la vreme iarnă, în schimb studenta în istorie Helga Grunel a fost salvată de alchimistul Hubertus Magnus, protejatul baronului Konrad von Löwen. Aristocratul, senior al ţinutului, reuşeşte să domine pornirile inchizitoriale ale Sfintei Vehme, valorificând puterile şi înţelepciunea frumoasei străine cu plete roşcovane. Înfrânt de Rudolf de Habsburg la Marchfeld, baronul este ucis, iar Helga devine sfătuitoarea de taină a învingătorului, unul despre care s-a spus că era iniţiat în misterele alchimice.

Toate eseurile din volum sunt construite pe acelaşi calapod, indiferent că este vorba despre castelul blestemat al lui Enguerand de Bérincourt sau despre străinul din vila florentină a Biancăi Gozzoli. După cum atestă documentele, personaje sau puteri misterioase înspăimântă, terorizează sau fascinează uneori omenirea istorică, singura explicaţie logică fiind una care contrazice Legea Informaţiei Neregresive, cea contestată de Stephen Hawking şi John Keegan. Drept urmare, nu este deloc valabil că un subiect care călătoreşte în timp nu poate interveni în epoca în care a ajuns, istoria având o geometrie variabilă.

Despre toate aceste lucruri atât de complicate şi sensibile scrie cu har, talent şi dedicaţie Rodica Bretin în frumosul ei volum, Poarta vrăjitoarelor.

Rodica Bretin, coperte, imagini ilustrând universul istoric al vrăjitoriei, link you tube spre documentarul Vrăjitoare şi Inchiziţie realizat de National Geografic Channel:

https://www.youtube.com/watch?v=_fs6WN2TwnQ.

„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii
Literatură 02 Martie 2026, 19:00

„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii (OCC) anunță cea de-a patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, cel mai colorat eveniment...

„Cărțile prind viață” - A patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, la Opera Comică pentru Copii
Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatură 02 Martie 2026, 09:00

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie

Linia autoarelor ajunge la a treia ediție și își continuă traseul început în urmă cu doi ani – acela...

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022,  în centrul unui eveniment la București
Literatură 26 Februarie 2026, 10:11

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București

Săptămâna viitoare,  joi, 5 martie , începând cu  ora 18.00 , la  Institutul Francez din...

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București
Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
Literatură 22 Februarie 2026, 02:04

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”

Istoria devine vie atunci când este spusă prin povești. Iar pentru scriitoarea  Simona Antonescu , trecutul nu...

Simona Antonescu: „A fost cel mai greu lucru, să îl țin pe Mihai Viteazul ca personaj secundar. Mi-am dorit să fie cartea Junilor”
România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
Literatură 20 Februarie 2026, 15:35

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română

Realizator: Matei Martin

România, Țară invitată de onoare la Frankfurt 2028: un pariu major pentru literatura română
România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Literatură 20 Februarie 2026, 14:38

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial

România își va prezenta literatura și cultura în postura de țară invitată de onoare la cea de-a 80-a ediție...

România va fi țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028. A fost semnat acordul oficial
Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 19 Februarie 2026, 18:27

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Polirom și Curtea Veche Publishing organizează pe 20 februarie o lansare comună, gândită ca un semn de...

Două volume despre experiența războiului, lansate la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Literatură 19 Februarie 2026, 15:36

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI prin lansarea celui mai nou titlu din...

Editura Corint marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin lansarea volumului „Constantin Brâncuși și coloana din văzduh”, scris de Alina Bâltâc
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
17:00 - 17:56
Deutsch 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:05 - 18:00
MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
17:30 - 17:56
Armâneaşti 1
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 19:00
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 18:45
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri