Ce înseamnă să fii autentic – tema discuției la InterActiv, vineri, 27 octombrie
26 octombrie 2017
CRONOLOGIE: Incendiul din clubul Colectiv – tragedia neputinţei noastre
30 octombrie 2017

Izvoare de filozofie – Invitat: asist. univ. dr. Horia Pătrașcu

Izvoare de filozofie, Ediția din 27 oct. 2017, Gânditori români în cultura universală. Contribuții metodologice și conceptuale

O bună parte a membrilor comunității cercetătorilor specializați în analize ale fenomenului filosofic românesc se întâlnesc,  în contextul organizării Conferinței naționale Gânditori români în cultura universală, în ziua de vineri,  27 octombrie 2017, în sediul Universității Politehnica din București, pentru a (re)deschide și (re)evalua una dintre cele mai controversate tematici explorate încă din perioada interbelică. Este vorba despre identificarea acelor contribuții metodologice și conceptuale ale unor gânditori români creativi care, într-un fel sau altul, au influențat, lărgit și rafinat, patrimoniul universal de idei și teorii filosofice.

Vor fi prezenți la lucrările acestei conferințe cadre didactice, cercetători și doctori în științele umaniste, în științele educației, filozofie, psihologie, istorie, sociologie, logică de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Departamentul Formare pentru Cariera Didactică şi Științe Socio-Umane, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de filozofie a Universității din București, reprezentată de cercetători tineri și maturi aparținând  Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice și, deopotrivă, specialiști din Institutul de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

Acest eveniment intelectual remarcabil va fi reflectat, cum este și firesc, de emisiunea Izvoare de filosofie, ediția din 27 oct. 2017, căruia îi dedicăm întregul spațiu de difuzare cuprins între orele 21.10 – 22.00, orizont temporal în care vom aduce în prim plan cele mai insolite idei avansate în timpul lucrărilor conferinței amintite.

Este filosofia românească doar un mediu de rezonanţă a ceea ce am importat sub aspect ideatic, încă din zorii modernității, din alte culturi, sau putem decela anumite contribuții filosofice de țin de orginalitatea și unicitatea gândirii românești?  În alți termeni, filosofia românească este o preocupare intelectuală imitativă și secundară sub aspect valoric, așa cum susțin multiple voci de intelectuali români, sau putem vorbi, în mod legitim, în ordinea înfăptuirilor și izbânzilor, de contribuții originale semnificative la nivelul culturii reflexive europene și universale?

Acestea sunt principalele întrebări în jurul cărora se va organiza dezbaterea pe care o realizez cu dl asist. univ. dr. Horia Pătrașcu, cunoscut eseist și filosof al culturii, autor al mai multor lucrări de filozofie și unul dintre inițiatorii Conferinței naționale Gânditori români în cultura universală.

Vă aștept, ca de obicei, vineri între orele 21.10-22.00, pe lungimile de undă ale Postului de Radio România Cultural.

 

 

Realizator: Constantin Aslam

 

Conexiuni:

http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro/

https://www.facebook.com/izvoaredefilosofie.descopera

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *