Emanoil Gojdu, faptele unui patriot! ( 9 februarie 1802- 3 februarie 1870) – de Dan Manolache
9 februarie 2018
InterActiv – Limita în relații
9 februarie 2018

Izvoare de filosofie: Coordonate filosofice ale gândirii artistice. Animație, imaginație și realitate

Ediția din 9 februarie

 

 

Avansarea tehnologiei a adus în prim planul lumii artei contemporane multe forme inedite de expresie și a oferit artiștilor noi mijloace de creație. Printre aceste forme emergente de expresie artistică se numără și animația, care în ultimele decenii a început să cucerească publicul de toate vârstele.

Eliminarea constrângerilor impuse formelor de artă tradiționale de materialul prin care este exprimată ideea și promisiunea unei libertăți de creație desăvârșite au făcut din animație una dintre cele mai dinamice domenii ale artei contemporane. Ea nu-și propune doar exprimarea statică a unei idei, ci surprinderea ei în mișcare, animarea ei, adică umplerea sa cu suflet.

Odată cu acest statut însă, animația ridică o întreagă serie de probleme filosofice radicale. Posibilitatea de a modela digital o întreagă lume artistică ce ajunge a fi chiar mai veridică decât realitatea cotidiană readuce în centrul discuțiilor contemporane vechile teme ale filosofiei platonice: Ce statut mai poate avea realitatea, când animația are o mai mare înrâurire asupra minții noastre? Poate artistul contemporan depăși limitările tuturor modelelor de creație de la Demiurgul platonic, până la Dumnezeul creștin?  Putem vorbi despre o întâietate a ideii animate în fața realității vii? Care este responsabilitatea morală a artistului față de lumea creată?

Vom porni această discuție de la scurt-metrajul de animație „Splendida moarte accident”, un film care circulă în festivaluri din toată lumea și a fost deja premiat în competiții de film prestigioase, câștigând Marele Premiu al Festivalului Cinanima 2017 din Portugalia și fiind prezent pe lista scurtă din care se aleg nominalizările pentru Oscaruri, ediția 2019.

Invitați în studio vor fi Sergiu Negulici, regizorul filmului, și Ioana Nicoară, unul dintre scenariștii și animatorii filmului, care ne vor vorbi despre procesul de creație din spatele unui scurt-metraj de animație și despre expoziția „Splendida moarte accident”, dedicată vizionării filmului și prezentării culiselor producerii acestuia, ce va avea loc la Galeria AnnArt din București între 8 și 10 februarie 2018.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

 

Conexiuni:
Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro/

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *