Generalul francez Henri Mathias Berthelot omagiat la Academia Română
13 June 2018
Avem un bebeluș, ce facem cu el? – InterActiv, 15 iunie
15 June 2018

Azi la Radio România Cultural: Izvoare de filosofie – Artă și filosofie. Un dialog academic constant

Ediția din 15 Iunie

Artă și filosofie. Un dialog academic constant

 

Ediția din data de 15 iunie a Izvoarelor de filosofie este dedicată unui subiect cu o tradiție considerabilă în istoria filosofiei, anume legătura intimă dintre artă și filosofie. Prilejul acestei dezbateri este faptul că, cu doar câteva săptămâni în urmă, pe data de 15 mai, a avut loc la Facultatea de Filosofie a Universității din București cea de-a 6-a ediție a Conferinței naționale de estetică și filosofia artei „Ion Ianoși”, eveniment ce a creat, de-a lungul timpului, un dialog constant și consistent între filosofie și practicile artistice contemporane.

Elementul inedit al ediției din acest a constat în faptul că prelegerile filosofice pe tema legăturii dintre emoții, imaginație și artă au fost acompaniate de două momente artistice speciale: un performance susținut de studenții de la Universitatea Națională de arte din București, coordonați de Lect. Univ. Dr. Raluca Nestor-Oancea și un recital susținut de studenții Universității Naționale de Muzică Din București, sub coordonarea Prof. Șerban Dimitrie Soreanu.

Împreună cu invitații noștri vom sonda legăturile profunde dintre filosofie și artă întrebându-ne de ce au simțit nevoia filosofii să se interogheze privitor la practicile artistice încă din vremea lui Platon? Există o „nevoie de filosofie” a artiștilor? Este arta, așa cum spunea chiar Leonardo DaVinci, o disciplină înrudită cu filosofia? Care este câștigul reciproc dobândit prin cooperarea artiștilor cu filosofii?

Împreună cu Cornel-Florin Moraru în studioul Radio România Cultural îi vom avea ca invitați pe asist. drd. Oana Camelia Șerban, membru al comitetului organizatoric al Conferinței naționale de estetică și filosofia artei „Ion Ianoși” și membru al Centrului de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice din cadrul Facultății de filosofie a Universității din București și Raluca Nestor Oancea, lector al Universității Naționale de Arte din București și coordonator al performance-ului „Imagine, afect și spații oarecare – conferință performativă în spirit deleuzeian”, jucat de studenții UNArte la ediția din acest an a simpozionului „Ion Ianoși”.

Vă așteptăm și pe dvs., începând cu ora 21.20 pe frecvențele Radio România Cultural să vă alăturați acestei dezbateri.

 

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Conexiuni:
Blog – http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro/

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *