Storymania – Comorile din spatele vitrinelor: colecțiile Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa
7 August 2017
Storymania – Comorile din spatele vitrinelor: colecțiile Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”
8 August 2017

Idei în nocturnă- Pagini de Istorie – Invitat, dr. Alexandru Popescu

  Idei in nocturna- Pagini de Istorie, marti 8 august 2017, Radio Romania Cultural (21.10- 22). Redactor Dan Manolache. Bucureştiul dispărut, casele demolate ale oraşului. Invitat, dr. Alexandru Popescu, autorul unei lucrari ( in curs de aparitie) pe aceasta tema.

   Va invitam la o plimbare printr-un Bucuresti…. necunoscut. Necunoscut pentru ca, in diverse perioade a istoriei sale, demolari justificate sau abuzive, i-au schimbat uneori semnificativ aspectul.

Primele acţiuni de demolare au avut loc în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu care, în 1672,  „taie” un drum care lega moşia sa de pe malul Dâmboviţei cu cea de la Mogoşoaia, care va deveni Calea Mogoşoaiei şi, ulterior, Calea Victoriei. Atunci când a deschis  această arteră, domnitorul nu a ţinut cont de proprietăţile existente pe traseul ei, cele ale boierilor Bălăceni şi Cantacuzini fiind  „puse la pământ”, ceea ce a stârnit proteste. Această acţiune poate fi considerată primul proiect de planificare urbanistică a Bucureştilor.

                Şi deschiderea bulevardului care va purta numele primarului Capitalei, Pache Protopopescu, iniţiată de acesta a necesitat desfăşurarea unor demolări, artera fiind finalizată în 1890. Pentru construirea noului bulevard, primarul a  dispus demolarea mai multor clădiri, acţiune ce a atras după sine proteste. Începând din strada Colţei, astăzi bulevardul  I.C.Brătianu, au dispărut o serie de construcţii oficiale şi civile, între care localul Eforiei Spitalelor Civile, casa doctorului Butati, pensionatul Central de Fete, casa Dobrescu unde se afla un  laborator de chimie, casa Ştefan Ioanid, casa Biscaborn unde se afla o ligă francmasonică, casa colonelului Carp, precum  biserica Caimatei, hotelul Atena, precum şi multe străzi insalubre.

                Aceste demolări şi, mai ales, pavarea noii artere şi a altor străzi controversată, a avut ca efect colateral acuzarea primarului de corupţie,  căci, aşa cum vor afirma unele ziare în perioada interbelică, primarul Pache Protopopescu ar fi atribuit acest proiect unor apropiaţi ai săi.

                Chiar şi Ion Luca Caragiale a ţinut să menţioneze demolările ordonate de primar pentru construirea bulevardului. Într-unul dintre Momente, „Articolul 214”, un personaj se recomandă „Tarsiţa Popeasca, văduva lu’ priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl nou”

          Un alt „val” de demolări a avut loc în 1870, când s-a ridicat clădirea noii Academii, fiind planificată deschiderea aici a unui bulevard. Cu această ocazie au dispărut casele Greceanu (fostă cîndva Cantacuzino), Constantin Suţu şi altele.

Zona cuprinsa intre Podul Mogoşoaiei si Calea Victoriei, este zona care a suferit cele mai multe restructurări încadrate efervescenţei urbanistice care caracterizează istoria arhitecturii Bucureştilor în perioada de sfârşit a secolului XIX şi începutul celui următor. O serie din clădirile demolate în acest interval au aparţinut unor personalităţi ale vremii, boieri, oameni politici şi cărturari.

Mentionam si cateva case dispararute alflate odinioara in perimetrul delimitat de  Calea Moşilor si Şoseaua Kiseleff

        Palatul  Grigorie Sturdza (1821 -1901), prinţ, fiu al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). Piaţa  Victoriei  (1897-1901 demolat 1946) . Planurile au fost realizate de arhitectul german Julius Reinicke în stil eclectic. A  devenit sediul Ministerului de Externe. Palatul a fost demolat în 1946 datorită deteriorării din perioada războiului. În vecinătatea sa era construit deja din 1937 Palatul Victoria, viitorul sediu al Ministerului de Externe.

           Casa Tudor Hagi Tudorache, unul din cei mai importanţi comercianţi din Ţara Românească în prima jumătate a secolului al XIX-lea Str. Vasile Lascăr, la intersecţia cu Str. Italiană (1860). Deşi construcţia solidă putea adăposti sediile unor instituţii, în timpul regimului comunist, s-a luat hotărârea arbitrară a demolării sale.

          Casa Titu Liviu Maiorescu  Str. Arthur Verona nr. 1 (circa 1870)  Această casă a devenit celebră, un adevărat focar cultural dar şi politic Aici s-au desfăşurat lucrările Societăţii „Junimea” după mutarea sa de la Iaşi la Bucureşti. Între alte momente memorabile care au avut loc aici se numără şi data de 24 aprilie 1882, când Mihai Eminescu a citit poemul său „Luceafărul”, Tot în această casă aveau loc întruniri în care se discutau problemele politice ale partidului şi guvernului conduse de Maiorescu şi, în general, imobilul era frecventat de unele din cele mai importante personalităţi ale ţării. Dar nu numai din aceste motive casa lui Titu Maiorescu şi-a câştigat renumele, ci şi prin calităţile sale arhitecturale, cu elemente stilistice de inspiraţie greco-romană, profilul său stilistic aparţinând formelor academismului de şcoală franceză. Releveul realizat în 1948 de studenţii Facultăţii de Arhitectură arată că acesteia a i se redusese semnificativ înălţimea, golurile fuseseră astupate, astfel încât cu greu se putea recompune silueta iniţială. În cele din urmă casa lui Titu Maiorescu a fost demolată, cu ea dispărând unul din monumentele culturale şi arhitectonice ale Bucureştilor

          Instaurarea regimului communist a adus si o noua conceptie, ideologizata, despre Bucuresti. Se trece rapid  de la „casele de cartier” la „blocurile comuniste”

Încă în primii ani ai regimului comunist au avut acţiuni de demolare, unele justificate, căci cu această ocazie au dispărut locuinţe insalubre, cum este cazul „gropii Floreasca”.

Altele s-a desfăşurat în vederea obţinerii de spaţiu în vederea edificării unor „construcţii noi”, cum au fost acelea dinspre capătul străzii Ştirbei Vodă, unde a fost ridicată aşa-numita „Sală a palatului”.

                Dar cea mai amplă acţiune de demolare a avut loc în zonele în care se vor ridica noile cartiere ale Bucureştilor, în perioada 1960-1980. Construcţiile existente în aceste zone, aşa-numitele „case de cartier”, de cele mai multe ori cu curte şi grădină, au fost înlocuite cu cvartalele blocurilor noi în care urmau să locuiască persoanele antrenate în procesul de industrializare al Capitalei.

      Printre primele mari cartiere de blocuri din Bucureşti este „Titan”, care a ajuns cel mai mare “ansamblu rezidenţial” din Capitală, cu circa 200.000 de locuitori.

     Cele mai masive actiuni de demolare s-au desfasurat in anii ’80,  în vederea edificării unui nou Centru civic şi a unor construcţii care corespundau „viziunii megalomanice” a lui Nicolae Ceauşescu. Ele au dus la dispariţia unor întregi cartiere, Uranus şi Izvor,  la demolarea a 10.000 de case. Numai în zona cartierului Uranus s-a prevăzut demolarea a 7000 de imobile, dar numărul lor a crescut cu încă 2000.

        Urmările acestor demolări, probabil fără precedent în secolul XX în Europa, au marcat decisiv peisajul edilitar şi arhitectural  al Bucureştilor, dar la fel de amplu a fost şi impactul psihologic şi social al lor, descris, între alţii, de istoricul Dinu Giurescu:

 „Vedeam cum se prăbuşeau acoperişurile, erau numai pereţii goi, ca nişte cranii în care nu mai exista viaţă, era moloz pretutindeni. Vedeai cum propria ta fiinţă se distruge, pentru că orice om are o familie, nişte repere, care când dispar tu rămâi ca o frunză bătută de vânt, care nu mai ştie din ce copac s-a desprins…„Este un fel de Hiroshima, asta s-a întâmplat cu zona Uranus, a fost un dezastru total, s-a ras totul”.

        Acţiuni de demolare au avut loc şi după 1989, cu această ocazie dispărând case cu o vechime apreciabilă, unele de patrimoniu, procedându-se la declasificarea  lor de pe „Lista monumentelor istorice, cu avize semnate  de directori al Direcţiei de Cultură a municipiului şi  al unor miniştrii ai culturii. De cele mai multe ori, în locul lor au fost construite blocuri şi deschise parcaje.

   Va invitam asadar sa facem o plimbare intr-un Bucuresti care desi disparut raspandeste inca farmec si nostalgie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *