Ronald Reagan, un preşedinte care nu merită uitat, de Dan Manolache
8 June 2019
Marian Voicu prezintă conferinţa cu tema Tezaurul României de la Moscova – o problemă istorică, politică sau de drept internațional?
11 June 2019

Azi la Radio România Cultural: Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale”

marţi 11 iunie 2019, Radio, România Cultural (21.10- 22).  „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale”.  Invitaţi, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu şi Eduard Matei, autorii cărţii cu acest titlu apărută de curând la Editura Curtea Veche. Realizator, Dan Manolache.

          Emisiunea din această seară urmăreşte, fireşte, să prezinte viaţa celui mai contoversat rege al României, dar să şi discute despre exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească lucrările de Istorie destinate copiilor. Asta pentru că această carte se alătură altor câtorva despre Familia Regală a României, fotogrfiile însoţesc această prezentare, pe care editura le-a destinat publicului tânăr.

      Vom evoca viaţa celui de al treilea Rege al României pornind de la copilărie atunci când, Cărluţă era alintatul bunicului său regal, spaima guvernantelor, dar şi un elev silitor.

      Vom continua trecând în revistă evenimentele care au marcat o tinereţe care i- a scandalizat pe mulţi, prin iubiri pătimaşe, lipsă de răspundere, fapte şi întâmplări care i-au adus prieteni dar şi adversari statornici.

      Ne vom opri la căsătoria cu Principesa Elena urmată de renunţarea la tron, divorţ şi exil, totul urmare a intâlnirii cu Elena Lupescu cea care a rămas iubirea vieţii lui.

         Desigur că vom aloca un timp semnificativ perioadei, iunie 1930, eeptembrie 1940, în care a fost Regele României. A fost o perioadă extrem de dificilă marcată la ănceput de criza economică mondială iar mai apoi de ascensiunea şi violenţa în acţiunile regimurilor totalitare. Carol al II-lea a simţit şi el tentaţia de a guverna autoritar, a desfinţat vechile partide politice, a introdus o nouă Constituţie, a permis existenţa unui singur partid al cărui şef era. Vom vorbi în context despre relaţiile cu Garda de Fier, despre politica sa externă dar şi despre prosperitatea economică a României la sfârşitul anilor ’30.

         Vom acorda o atenţie specială contribuţiei lui Carol al II-lea la înflorirea culturii fapte care i-au adus supranumele de „Rege al culturii” şi uneori elogiile fără măsură ale unor mari scriitori. Iată de pildă cîteva rânduri jenante ce îi aparţin lui Tudor Arghezi:

           „De-a pururea de-aci ’nainte Au să ni-l ție vremurile minte                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     O să-și aducă-aminte vântul Cel ce-i ascultă gândul și cuvântul,                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Vântul acela, care dela cer L-a pogorît pe un vultur de fier                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    O să-și aducă muntele și șesul Și, povestindu-i apele ’nțelesul Din râu în râu, dela izvoare, I-l vor zvoni talazelor din mare.                                                                                                                                                                                                                                                                              El a mutat Carpații vechi din loc Și-a ’ncins cu ei, cu cremene și foc, Altarul noilor hotare.”

           Vom încheia emisiunea evocând abdicarea, exilul şi posteritatea primulu Rege născut în România, aflat sub povara epocii sale dar, ca orice om, având o existenţă înrâurită de propriile calităţi  şi defecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *