Idei in nocturnă- Pagini de Istorie - Aşteptând revoluţia. Paşoptismul şi vocile sale

marţi 18 februarie 2020, Radio, România Cultural (21.10- 22). „Aşteptând revoluţia. Paşoptismul şi vocile sale." Invitat prof. univ.dr. Ioan Stanomir. Realizator Dan Manolache.

Prin cartea cu acest titlu apărută de curând la Editura Humanitas, invitatul emisiunii din această seară ne invită să privim altfel o perioadă canonizată de istoriografie şi redusă la o fotografie din care ne privesc chipuri greu identificabile în alt mod decât prin cuvintele mari, cam în aceleaşi, pe care am fost obligaţi să le învăţăm şi să le recităm în anii de şcoală.

Cum altfel? Acest eseu nu porneşte de la descrierea şi analiza faptelor istorice din care să se desprindă motivaţii, ideologii, împliniri sau limite ci îşi propune să urmărească în primul rând fluxul, sau mai bine zis fluxurile, ideilor din care s-a întrupat paşoptismul. Vocile paşoptismului sunt aşadar vocile ideilor care au însufleţit o intreagă generaţie europeană. Izvorul lor este tocmai conştientizarea nevoii de a schimba realităţi politice şi sociale considerate de netolerat: „Mai mult decât 1789, 1848 aduce în prim plan relaţia delicată dintre muncă şi proprietete, dintre segmentele sociale despărţite de chestiunea capitalului. Vestul Europei resimte această presiune ce creează o nouă identitate colectivă, ameninţătoare şi enigmatică- proleteriatul.......Avansul progresului nu este, invariabil, un pretext de jubilaţie. Sărăcia, mizeria urbană şi rurală, ascensiunea clasei de mijloc sunt tot atâtea teme care frământă Europa. Miza opţiunii dintre liber schimb şi protecţionism este deja prezentă în imaginarul european..... Defazată în raport cu Europa atlantică, Europa central- estică are de administrat situaţia definită pin inegalitatea de distribuire a proprietăţii asupra pământului şi prin falia ivită între elită şi ţărani.” Se adaugă în această ultim menţionată regiune europeană şi împrejurarea că „epoca romantică, ce pregăteşte anul 1848, înseamnă culminaţia procesului de inventare a identităţilor naţionale.”

Revenind la „vocile” paşoptismului, autorul ne invită să descoperim nu sonorităţile unei melodii înterpretate la unison ci o suită de arii diferite pe care personalităţile acestei epoci le interpretează distinct simultan şi succesiv pe parcursul vietii lor, în funcţie de convingeri, schimbări de context sau condiţionări. Ceea ce i- a unit poate fi sintetizat ca fiind „nerăbdarea de a construi ceea ce lipseşte în patria lor”. Reprezentanţii de funte ai acestei generaţii erau Convinşi că „ De la limbă şi istorie până la Constituţie şi cetăţenie, totul este de făcut în Principate......Lumea pe care o cunosc se schimbă în faţa ochilor lor şi prin propria lor acţiune.”

O vor face fiecare potrivit personalităţii sale, cu romantism revoluţionar sau cu moderaţie dar cu convingerea că istoria le-a incredinţat misiunea de a schimba din temelii alcătuirile în care evoluează cele două principate.

Citind cartea ne dăm seama că imaginea corectă a acestei generaţii nu este aşadar una în care diferenţele dintre acţiunile. motivaţiile şi comportamentele protagoniştilor nu sunt decât de nuanţă aşa cum, poate, am fost obişnuiţi să îi judecăm ci admirăm o succesiune de imagini policrome care definesc istoria romanilor veacului al XIX-lea. Mai mult chiar descoperim în reprezentările celor mai importanţi paşoptişti că viaţa fiecăruia dintre ei, din punctul de vedere al fluxurilor de idei care au influenţat-o, este de fapt o succesiune de vieţi.

Eseul se încheie cu o galerie de portrete surprinse cu prospeţime şi cu detalii spectaculoase şi de multe ori, surprinzătoare. Iată doar câteva exemple:

Ion Heliade- Rădulescu: „marcat de ambiguitatea educaţiei autodidacte în care se amestecă iluminism şi romantism, om al Regulamentului Organic, dar şi critic al acestuia, stâlp al societăţii şi propritar de tipografie.......Oscilează între grandios şi ridicol, face apeluri la fraternitate şi la calm, îi îndeamnă pe săteni la înţelepciune şi pe propritari la generozitate......Opera şi viaţa sa se confundă ca înztr-un text romantic.”

Grigore Alexandrescu: „Domnii regulamentari, aristocraţii şi demagogii se întâlnesc în teritoriul straniu al fabulei. Universul lui Alexandrescu este saturat de ipocrizie, de arbitrar şi de voracitate. Fabulele sale sunt o cronică lipsită de ilzii a intrării în modernitate...... Ca şi textele lui Caragiale, fabulele sale aparţin unui dosar delicat al introspecţiei româneşti..... sunt un neiertător autoportret naţional.”

C.A. Rosetti: „ Memoria lui Rosetti este memoria Revoluţiei. Mai mult decât oricare alt paşoptist, Rosetti a întruchipat această credinţă uneori naivă şi hiperbolizantă, în capacitatea cuvintelor de a transforma România. Ziarist, polemist, conspirator neobosit, Rosetti a fost admirat, venerat ca un simbol al radicalismului republican, dar şi urmărit de ura eminesciană, a cărei fervoare hrăneşte articolle în care imaginea sa este invocată sub semnul descompunerii naţionale şi al xenofiliei.”

Nicolae Bălcescu: „Bălcescu reprezintă, alături de Kogâlniceanu, vocea exaltării istorice.....Moartea îi acordă lui Bălcescu şansa de a fi statuia pe care deceniile de după 1848 nu o pot afecta.....Bălcescu devine una cu mitul în a cărui hlamidă se înfăşoară.”

Mihail Kogâlniceanu: „exprimă, matur şi elocvent, partea de sensibilitate politică a Moldovei.....În el sunt întrunite valorile care definesc ramura moderată şi istorizantă a mişcării. Niciodată limbajul său nu este bântuit de hiperbolele muntenilor. Niciodată himerele utopice nu îl atrag. Singura utopie în care se investeşte este cea a Istoriei..... Patria la care visează este o comunitate de mici proprietari rurali uni ţi prin comunitate de memorie şi limbă.”

Ion C. Brătianu: „În contrast cu mesianismul ruralizant al lui kogâlniceanu sau cu radicalismul profetic al lui Rosetti, Brătianu este ziditorul, întemeietorul, începutul. Din acest punct al genezei România există cu adevărat..... Longevitatea sa remarcabilă obligă la adaptări şi reinventări: pragmatismul autocratic înlocuieşte avântul carbonar, autoritarismul etatizant sufocă aoelul la libertatea individuală. Dincolo de statuie se poate întrevedea mulţimea de identităţi acoperind o jumătate de secol de conspiraţii şi proiecte regenerative.”

Am înfăţişat doar câteva argumente care sperăm să vă determine să ascultaţi emisiunea noastră.

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul Wikipedia.