A murit poetul Ion Horea
6 April 2019
Antoaneta Olteanu este invitata de astăzi a emisiunii Drept de autor
7 April 2019

Românii în lume – E.S. Oleg Serebrian – Ambasadorul Repubicii Moldova în Republica Federală Germania

Românii in lume  – E.S. Oleg Serebrian – Ambasadorul Repubicii Moldova in Republica Federala Germania

Duminica 7 Aprilie ora 20.30

 In fiecare duminica de la ora 20.30 va invitam sa ascultati emisiunea Românii in lume – realizator Magdalena Tara, un proiect in parteneriat cu Institutul Cultural Român.

Interferenta artelor vazuta prin prisma protagonistilor evenimentelor prezentate de Institutul Cultural Roman in tara si in strainatate, personalitati ale culturii romane in dialog cu reprezentantii tinerei generatii de artisti si creatori. 

Al 9-lea eveniment din seria „În Dialog“, la ICR Berlin: seară literară cu scriitorul și diplomatul Oleg Serebrian

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin organizează, la data de 9 Aprilie, în cadrul ciclului de conferințe „În Dialog“, o seară literară cu scriitorul, istoricul și diplomatul român originar din Basarabia, Oleg Serebrian, cu titlul „Oameni, timpuri și locuri în romanul lui Oleg Serebrian“.Oleg Serebrian este in prezent ambasador al Republicii Moldova in Republica Federala Germania.

ICR Beijing organizează evenimentul „CHINA Meets ROMANIA. Future Folk“, în perioada 11 aprilie – 20 iunie 2019, la Beijing (ICR Beijing, Sala de Expoziție) și în zilele de 14 și 15 aprilie 2019, la Hefei (sediul Grupului Editorial al provinciei Anhui, care însumează toate editurile din întreaga provincie chinezească Anhui, Sala de Expoziție).

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin susţine in perioada: 8-15 aprilie 2019 desfășurarea tuneului în Germania al Trio-ului de Jazz FANTASM, compus din trei muzicieni de calibru internațional: Lucian Ban, Mat Maneri şi Albrecht Maurer, organizat la Hamburg (Klangmanufaktur), Köln (Chamber Remix Cologne / The Loft KOLN) şi Bonn (In Situ Art Society / Zentrifuge), în colaborare cu Nemu Records și Musikfond. Concertul va fi inspirat dintr-o sumă de genuri, de la repertoriul muzicii populare românești la blues, de la muzica camerală la improvizaţie, de la George Enescu la jazz.

În data de 8 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, va avea loc un tur ghidat al sediilor celor două instituţii, care va începe la ERIAC şi va continua la RKI, fiind urmat de un performance artistic al Alinei Şerban:

Ora 17.30: Tur ghidat al expoziţiei condus de curatoare; ERIAC, Reinhardtstr. 41-43, 10117 Berlin.

Ora 18.30: PerformanceThe Best Child in The World(fragmente) de Alina Şerban, RKI Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin.

Expoziția “ROMA WOMEN WEAVING EUROPE”

În perioada 21 martie – 30 iulie, ICR Berlin şi ERIAC (Institutul de Artă şi Cultură al Romilor din Europa) vor celebra femeia de etnie romă din întreg spațiul european în cadrul unei expoziţii de artă contemporană şi a unei serii de evenimente conexe. Expoziţia a fost gândită sub un unic concept pentru două spaţii, cel al Galeriei ICR şi cel al ERIAC Berlin, care se află pe aceeaşi stradă, una la numărul 14, iar cealaltă la numărul 41.

Artişti participanţi: Mihaela Cîmpeanu (RO), Mihaela Drăgan (RO), Alina Şerban (RO), Ana Maria Gheorghe (RO), Kiba Lumberg (FG), Delaine Le Bas (UK), Malgorzata Mirga-Tas (PL), Emilia Rigova (SK), Selman Selman (BiH), George Vasilescu (RO).

ICR Bruxelles sprijină proiectul expozițional ExpoRomânia Bruxelles la sediul Parlamentului European din Bruxelles, în perioada 10 -12 aprilie 2019.

Evenimentul este organizat de l’Association internationale des entreprises créatives și urmărește promovarea imaginii României în Europa, descoperirea sau redescoperirea valorilor comune ale culturii românești și ale celorlalte culturi europene. 

Participarea românească la Festivalul și concursul internațional coral din Budapesta, ediția a XVII-a

Perioada14-18 aprilie 2019

Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea Corului Sound în cadrul Festivalului și Concursului coral din Budapesta.

Conferință publică „Presa românească la Centenar. Personalități ale presei românesti“ Lansarea volumului Condeie, voci, chipuri. Presa românească – pagini de istorie. Proiect în cadrul programului CENTENAR

Data: 9 aprilie 2019

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău, în colaborare cu Biblioteca Națională a Moldovei și Editura „Tipo – Moldova“ organizează, în data de 9 aprilie 2019, în Sala de festivități a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, în continuarea amplului program Centenar, două evenimente  culturale, respectiv Conferința publică „Presa românească la Centenar. Personalități ale presei românești“, menită să omagieze personalitățile presei românești din ultimul secol (1918 – 2018), care au slujit cu condeiul cauza Marii Uniri, susținută de scriitorul și ziaristul Neagu Udroiu, ex-director al Agenției Rompres și lansarea de carte Condeie, voci, chipuri, presa românească – pagini de istorie, volum prezentat de autorul Neagu Udroiu.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău sprijină deplasarea Teatrului Național „I.L. Caragiale“ din București la Chișinău, în cadrul celei de-a VI-a ediții a proiectului „Teatrul Românesc la București și Chișinău“. La aceasta ediție, TNB va prezenta pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din Chișinău două spectacole: A fost odată în România și Cursa de șoareci de Agatha Christie, în datele de 13 și 14 aprilie 2019.

Piesa dramaturgului Olivia Negrean, FEAST – A Play in One Cooking, în premieră londoneză

Perioada: 10-11 aprilie 2019

ICR Londra organizează două reprezentații ale spectacolului FEAST- A Play in One Cooking, piesă scrisă de dramaturgul român Olivia Negrean, în spațiul teatral special amenajat în cadrul Institutului. 

Zilele Traducerii şi Interpretariatului la Universitatea Autonomă din Madrid

Perioada: 8-10 aprilie

Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Asociaţia La Jerónima din cadrul Universităţii  Autonome din Madrid, organizează în zilele de 8, 9 şi 10 aprilie 2019  un seminar dedicat traducerii şi interpretariatului, care constă într-o serie de ateliere lingvistice, conferințe și discuții despre traducere și „falși prieteni“. Sunt invitați să participe experți în lingvistică pentru nouă limbi. La acest seminar participă mai multe institute din reţeaua EUNIC. 

În contextul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România, Institutul Cultural Român de la Madrid organizează, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin și Muzeul de Arheologie din Asturias, expoziția „Pons Traiani Drvbeta. Între Hispania și Dacia“, în perioada 4 aprilie – 4 mai 2019, la Muzeul de Arheologie din Asturias.

Institutul Cultural Român de la Paris susține participarea coregrafului Cosmin Vasile la L’Atelier de Paris – CDCN, în perioada 8-19 aprilie 2019.

În cadrul Premiilor CNDB 2018, tânărul coregraf Cosmin Vasile a primit din partea Institutului Francez din Bucureşti un premiu special: o bursă de studii profesionale la L’Atelier de Paris cu Dominique Mercy și Malou Airaudo.

Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană, Teatrul Evreiesc de Stat din București și Universitatea Roma Tre din Roma, organizează o reprezentație a spectacolului de teatru Corp străinla Teatro Palladium din Roma, în data de 10 aprilie 2019.

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Istituto Ellenico di Studi Bizantini e Postbizantini din Veneţia,organizează la sediu Congresul internaţional de studii româno–veneţiene ,,Veneţia şi Europa Răsăriteană în secolele XIII–XVIII/Venezia e l’Europa Orientale tra il tardo Medioevo e l’Età moderna“, ediţia a X-a, în perioada 12-13 aprilie 2019.

Institutul Cultural Român de la Paris sprijină proiectul multidisciplinar „Generation Hamlet Project“, care se va desfășura în perioada 4-9 aprilie 2019, la Paris, inițiat de compania Les Arts Et Mouvants , etichetat în cadrul Sezonului România-Franța 2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *