AUDIO Mirela Retegan își lansează cartea “Astăzi este despre astăzi”
24 April 2017
Peste 50.000 de vizionări în campania „Hai, citeşte!” de Ziua Cărţii
24 April 2017

AUDIO Tipar pentru creştinii arabi: Antim Ivireanul, Atanasie Dabbās şi Silvestru al Antiohiei

Muzeul Național de Istorie a României în parteneriat cu Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I” lansează cartea Tipar pentru creştinii arabi: Antim Ivireanul, Atanasie Dabbās şi Silvestru al Antiohiei, a cărei autoare este doamna dr. Ioana Feodorov, cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Evenimentul va avea loc marți, 25 aprilie 2017, ora 16:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei 12, București, în Sala Lapidarium.
În cadrul lansării, alături de autoare, vor lua cuvântul: ÎPS Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Vicar Patriarhal al Bisericii Antiohiene, Arhim. Policarp Chițulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod, Acad. Ionel Cândea, director al Editurii Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, dr. Doru Bădără, Șef Serviciu Bibliofilie în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Manager al Muzeului Național de Istorie a României.

Interviu de Madalina Corina Diaconu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *